Politici de Sanatate

Guvernul german intensifică lupta anticorupție din sănătate

16 aprilie
12:49 2015
Guvernul german intensifică lupta anticorupție din sănătate

Medicii germani acuzați de corupție ar putea face până la cinci ani de închisoare. Cel puțin așa prevede o nouă propunere legislativă inițiată de ministrul german al Justiției, Heiko Maas. Proiectul pune acoperă o lacună legislativă care a împiedicat timp de ani buni lupta împotriva corupției din sistemul sanitar, informează euractiv.com.

Activitățile ilegale din sistemul de sănătate inhibă concurența, cresc prețul serviciilor medicale și subminează încrederea pacienților în personalul medical. Cu toate acestea, actuala situație juridică din Germania oferă mult prea puține posibilități de a aplica sancțiuni.

Anul trecut, Comisia Europeană a dat Republicii Federale un punctaj bun privind lupta anticorupție, însă primul raport privind combaterea corupției  a criticat lipsa unor dispoziții penale pentru personalul medical. Tot anul trecut, secretarul de stat în Ministerul de Justiție, Christian Lange, declara că, potrivit legislației în vigoare, medicii care acceptă contribuții din partea firmelor farmaceutice pentru prescrierea unor medicamente nu se încadrează în regulamentul existent privind luarea de mită. Acum, noul proiect legislativ stabilește mita ca fiind o infracțiune ce trebuie pedepsită.

Dacă proiectul legislativ va fi aprobat, persoanele acuzate de dare sau luare de mită riscă  de la amendă până la trei ani de închisoare. În cazuri deosebit de grave, ar putea fi aplicată o pedeapsă cuprinsă între trei luni și cinci ani de închisoare. Proiectul vizează toate profesiile medicale, inclusiv farmaciștii și psihoterapeuții.

Potrivit documentului legislativ, clinicile și laboratoarele medicale nu vor mai putea oferi stimulente personalului medical care le trimite pacienții.

Sursa: www.euractiv.com

Mirabela Viașu

 

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: