
Cantitățile mari de date produse foarte repede de un număr substanțial de surse pot fi extrem de valoroase dacă sunt procesate și analizate corect. Iar unul dintre domeniile în care se preconizează că acestea vor avea un impact direct este asistența medicală. Potențialul de dezvoltare al sectorului de e-health continuă să fie exploatat de giganții din domeniul tehnologiei, care au decis să colaboreze pentru a folosi datele furnizate de Google Analytics în domeniul sănătății digitale.
Nu putem vorbi de un deficit de informații atunci când vine vorba de sănătate. De fapt, zilnic suntem bombardați cu astfel de informații, din diferite surse și în cantități record. Cu toate acestea, informațiile sanitare nu sunt neapărat ordonate și catalogate într-o anumită ordine, pentru a fi cu adevărat folositoare. Potrivit experților IBM, 80% din datele despre sănătate nu sunt bine organizate și sunt stocate în sute de forme, ca rezultate de laborator, imagini și transcrieri medicale. Mărimea acestui „munte de date” impune folosirea unor sisteme puternice de analiză de date pentru a le gestiona corect. De asemenea, sunt necesare și sisteme de analiză performante, capabile să genereze perspective utile. În acest context, giganții din domeniul tehnologiei, Apple si IBM, și-au unit forțele pentru a utiliza datele furnizate de Google Analytics în domeniul sănătății digitale.
Nu este pentru prima dată când IBM se implică în dezvoltarea domeniului de sănătate digitală. Compania a lansat deja o platformă globală de analiză a datelor de sănătate, numită Watson Health. Cu toate acestea, potrivit informațiilor furnizate de Computerworld.com, acordul cu Apple permite colectarea și analiza mult mai precisă a datelor. Astfel, platforma va stoca datele medicale cu ajutorul aplicațiilor iOS, precum ResearchKit și HealthKit.
Reprezentanții IBM au declarat că vor colecta și păstra datele medicale într-un “sistem sigur, scalabil, care permite cercetătorilor să aibă acces rapid la informații, pe care le pot partaja și împărtăși într-un mediu deschis”.
În opinia șefului departamentului informatic pentru sănătate și bunăstare din cadrul Comisiei Europene, Pēteris Zilgalvis, volumul mare de date ar putea juca un rol important în transformarea sistemului de îngrijiri medicale: “Analiza datelor disparate și extrem de dinamice poate aduce beneficii în diferite domenii, cum ar fi cercetarea epidemiologică sau prevenția și depistarea precoce a bolilor. Trecând de la o abordare de raportare la o abordare predictivă, analiza volumului mare de date poate reprezenta o nouă eră în domeniul cunoașterii și înțelegerii lumii medicale”.
Sursa: www. cordis.europa.eu
Mirabela Viașu