Politici de Sanatate

Fiecare pacient trebuie să devină un „mic diabetolog”

13 decembrie
16:26 2018
Fiecare pacient trebuie să devină un „mic diabetolog”

Interviu cu Prof. Univ. Dr. Maria Moța, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice

Stilul de viață sedentar, alimentația nesănătoasă, consumul excesiv de alcool și nu numai ne-au adus, la nivel global, în pragul uneia dintre cele mai dezastruoase situații înregistrate vreodată. Diabetul și obezitatea reprezintă cea mai mare epidemie a civilizației noastre, adresarea acestor probleme depășind sfera medicală. În prezent, 30% din populație este obeză, iar 35% este supraponderală. Diabetul și obezitatea merg mână în mână. Prevalența diabetului la populația adultă este de 11,6%, iar a prediabetului – de 16,5%. Jumătate dintre persoanele cu prediabet vor dezvolta diabet în următorii 10 ani. „Este evident că epidemia de diabet zaharat de tip 2 nu poate fi rezolvată concentrându-ne pe strategiile de risc înalt și pe acțiunile preventive desfășurate numai de sistemul de sănătate. Trebuie să influențăm deciziile, lucrând împreună cu sistemul educațional, industria alimentară, mass-media, planificarea urbană, organizațiile neguvernamentale etc.”, atrage atenția prof. univ. dr. Maria Moța, medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, președinte al „Grupului de lucru epidemiologia și prevenția diabetului zaharat și a complicațiilor sale” din cadrul Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice. Specialistul spune că, în afară de politici, reguli și programe, fiecare pacient trebuie să fie un mic diabetolog, să știe cum să-și administreze boala și să știe ce este cel mai bine, din punctul de vedere al stilului de viață, pentru el. 

Cât de dăunător este stilul de viață sedentar (al părinților și al copiilor, deopotrivă) și cum poate fi schimbată această atitudine?

Printre cauzele ce au determinat creșterea epidemică a diabetului zaharat se numără sedentarismul, alimentația nesănătoasă, excesivă, cu consecința lor – apariția obezității. Consumul excesiv de alcool, perturbările legate de somn, stresul sunt alte elemente ale stilului de viață nesănătos, care pot crește riscul de diabet. Sedentarismul are un rol extrem de dăunător; copiii petrec mult timp cu părinții lor, tot mai mult în casă, părinții fiind concomitent un exemplu pentru copiii lor. De aceea este nevoie de educația părinților privind nevoia ca timpul liber să fie petrecut cât mai mult timp în natură, în locuri ce permit mișcarea de orice fel.

Ce politici de sănătate ar trebui implementate în acest sens?

Ar fi ideal ca în programul grădinițelor și școlilor să fie prevăzute cât mai multe ore de educație fizică, ele să fie respectate, pentru că astfel am avea garanția că există un minimum necesar de mișcare. Medicii din școli, medicul de familie ar trebui să abordeze la fiecare vizită acest subiect. De asemenea, profesorii, învățătorii, bine informați, ar trebui să discute frecvent cu copiii despre necesitatea menținerii unei greutăți normale.

Diabetul se asociază cu diferite complicații ce pot fi fatale. Este insulinizarea precoce o soluție pentru prevenirea sau întârzierea acestor complicații?

Depinde de tipul de diabet. În diabetul zaharat de tip 1, insulinodependent, insulina se va introduce imediat, din momentul diagnosticării, nici nu ai altă soluție, evoluția ar fi rapid fatală în afara insulinei. În diabetul zaharat de tip 2, ce reprezintă peste 90% din toate tipurile de diabet, insulina este recomandată ori de câte ori se impune: când există valori mari ale glicemiei, cu ocazia unui stres acut (intervenții chirurgicale, accidente, infarct miocardic etc), sau după mulți ani de evoluție, când glicemiile nu mai pot fi ținute sub control. La ora actuală, odată cu apariția a noi clase de medicamente, orale sau injectabile, timpul până la insulinoterapia permanentă a fost prelungit. Tratamentul cu insulină nu trebuie introdus nici mai devreme, dar nici mai târziu decât este necesar, în evoluția actuală a diabetului. Insulina salvează însă pacientul în complicațiile acute hiperglicemice și atunci când alte clase terapeutice nu sunt indicate sau sunt contraindicate.

Multe persoane cu DZ 2 care trec de la antidiabetice orale la insulină consideră ca au ajuns în ultimul stadiu al bolii. Cum elimină diabetologul această reticență față de insulină?

Eu cred că este foarte important să se explice pacientului, încă de la diagnosticarea diabetului, că vor fi etape în viață în care se va impune tratamentul cu insulină, care nu dă dependență, și care, în diabetul de tip 2, poate duce la ameliorarea diabetului, cu posibilitatea revenirii la medicația non-insulinică anterioară, în anumite cazuri.

Este educația terapeutică suficientă pentru prevenirea complicațiilor?

Educația terapeutică este esențială în prevenirea complicațiilor diabetului. Practic, pentru a-și îngriji corect diabetul, zi de zi, adaptat la alimentație, exercițiu fizic și la toate „problemele vieții”, fiecare pacient trebuie să devină „un mic diabetolog” care să se trateze zilnic.

Crizele de hipoglicemie apar frecvent. Care este cea mai bună conduită în astfel de crize?

Hipoglicemia este, poate, cea mai mare urgență în diabet. Cea mai bună conduită este să învățăm pacienții să prevină hipoglicemia, printr-o educație terapeutică corespunzătoare. De multe ori însă, acest lucru nu este posibil, mai ales atunci când țintim valori ale glicemiei cât mai apropiate de normal, la copii, tineri. Sunt mai multe grade de hipoglicemie și pacienții, dar și familiile lor sunt educați ce trebuie făcut, imediat. Toți pacienții cu risc de hipoglicemie vor purta asupra lor zahăr sau glucoză, pe care le vor ingera imediat ce bănuiesc o hipoglicemie; după ce au luat zahărul, se recomandă efectuarea unei glicemii pentru a se confirma că s-au diagnosticat corect. După 10-15 minute, vor repeta glicemia și dacă valorile sunt tot mici, se vor mai lua 15-20 g zahăr, eventual vor solicita urgența, dacă nu se remite hipoglicemia.

Glucagonul este o alternativă viabilă pentru persoanele cu diabet? Câte persoane au nevoie/acces la glucagon?

Sunt situații în care hipoglicemia este severă și pacientul are nevoie de ajutor extern, familia fiind prima care trebuie să intervină, administrând glucagon subcutanat sau chiar intramuscular, acesta crescând eliberarea glucozei în sânge, de către ficat. Practic, toți pacienții, indiferent de vârstă, care urmează tratament cu insulină ar trebui să aibă în casă mai multe doze de glucagon, spre a fi folosite de familie, în hipoglicemiile severe.

Autor: Valentina Grigore

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: