Politici de Sanatate

FDA aprobă o nouă substanţă de contrast pentru testele de depistare a bolii Alzheimer

18 noiembrie
13:46 2013
FDA aprobă o nouă substanţă de contrast pentru testele de depistare a bolii Alzheimer

Boala Alzheimer este pe locul şase în rândul cauzelor de deces în Statele Unite şi a cincea cauză principală de deces la persoanele peste 65 de ani. Boala este incurabilă. Tratamentele actuale aprobate de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) se concentrează numai pe simptomele bolii Alzheimer.

FDA tocmai a aprobat o nouă substanţă de contrast pentru imagistica creierului, Vizamyl (Flutemetamol F18 injectabil), care permite detectarea beta-amiloidului la pacienţii adulţi cu tulburari cognitive supuşi testelor de depistare a bolii Alzheimer sau a altor cauze de tulburări cognitive, în completarea celorlalte investigaţii de diagnosticare.

 Vizamyl si in afara Statelor Unite ale Americii

În afara Statelor Unite, Vizamyl este în curs de evaluare de către autorităţile de reglementare sau urmează să fie transmis acestora. Vizamyl este produs de GE Healthcare.

„Vizamyl este o opţiune nouă şi importantă de completare a metodelor actuale de care dispunem pentru investigarea pacienţilor care prezintă simptomele bolii Alzheimer,” a declarat Prof. William E. Klunk, co-director al Centrului de cercetare a bolii Alzheimer din cadrul Universităţii din Pittsburgh.

În prezent, medicii stabilesc diagnosticul Alzheimer cu ajutorul unei game largi de instrumente de diagnosticare, printre care controlul fizic, neurologic şi psihiatric, analize de laborator şi imagistica creierului. În prezent, diagnosticul definitiv poate fi stabilit numai la autopsie.

Vizamyl (Flutemetamol F18 injectabil) ar putea ajuta şi companiile farmaceutice să dezvolte tratamente de ameliorare a bolii Alzheimer, indicându-le care sunt persoanele potrivite pentru includerea în testele clinice corespunzătoare.

În testele clinice efectuate în vederea inregistării Vizamyl, substanţa a fost în general bine tolerată. Reacţiile adverse cel mai des întâlnite în testele clinice au fost roşeaţa, hipertensiunea, cefaleea, greaţa şi ameţelile, fiind prezente în cel mult 2% din cazuri. Unul dintre subiecţi a manifestat o reacţie gravă de hipersensibilitate (roşeaţă, dispnee şi apăsare în piept) în minutele care au urmat administrării de Vizamyl, după care şi-a revenit cu tratament.

Peste 5,2 milioane de americani suferă de boala Alzheimer. Dintre aceştia, aproximativ 5 milioane de persoane au peste 65 de ani. Din cauza numărului tot mai mare de persoane peste 65 de ani, cazurile anuale noi de Alzheimer şi alte tipuri de demenţă din Statele Unite se vor dubla până în 2050. Industria medicală estimează costurile bolii Alzheimer pentru familie, companii şi programe guvernamentale americane la aproape 300 miliarde USD pe an, adică 56.000 USD pe pacient pe an.

 Explicație foto: Medicii pot detecta semnalele de la substanţa Vizamyl legată de plăci cu ajutorul unui scaner de tomografie cu emisie de pozitroni (PET) care preia imagini color ale creierului. În mod normal, organismul dezintegrează beta-amiloidul (un fragment de proteină) din creier şi îl elimină din sistem. Însă la pacienţii care suferă de Alzheimer şi de alte tulburari cognitive, precum şi la unii adulţii normali mai în vârstă, fragmentele se pot acumula în plăci de beta-amiloid, ducând la deteriorarea funcţiei neuronale. Aceste plăci reprezintă unul dintre semnele clare ale bolii Alzheimer.

*FDA – Food and Drug Administration – Statele Unite ale Americii

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: