Interviu cu șef lucr. dr. Corneliu Florin Buicu, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, secretar al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților
Competențele de management dobândite prin exercitarea funcțiilor de manager al unui spital municipal și al unui spital regional de urgență, cu 300, respectiv 2.403 paturi, director al DSP Mureș, consilier al ministrului Sănătății, dr. Raed Arafat, și cea de director al UMF Târgu Mureș i-au oferit o înțelegere deplină a sistemului sanitar. Privind înspre activitatea parlamentară, observăm o implicare constantă și consistentă.
Ați solicitat guvernanților inițierea de programe în scopul identificării unor soluții privind accesarea fondurilor europene structurale și de investiții în domeniul sanitar. Ce trebuie să facă România în acest domeniu?
Reforma sistemului de sănătate a început și s-a consolidat în zona de prespital, prin generalizarea activităților UPU/CPU la nivel național, sprijinită prin programul guvernamental, dar și cu ajutorul autorităților locale. De asemenea, prin programele operaționale regionale, ambulatoriile de specialitate ale multor spitale au, pe lângă „altă față”, și dotările necesare activităților specifice. Pe lângă continuarea acestor activități este necesară „intrarea în spital”, în sensul că spitalele să aibă posibilitatea de a asigura dotările necesare unui acces egal la servicii medicale și hoteliere necesare omului în suferință.
În perioada exercițiului financiar european anterior, România avea la dispoziție peste 19 miliarde de euro, din care, chiar și prin aprobarea N+2 de decontare a sumelor până în 2015, nu cred că vom reuși să depășim 10 miliarde, și asta din cauza procentului extrem de redus de absorbție până în 2011 și a blocării programelor până în 2013. Rămâne o diferență de aproximativ 9 miliarde de euro, bani pe care România nu a reușit să îi atragă. Acești bani, pe lângă alte domenii, ar fi însemnat foarte mult pentru infrastructura de sănătate din România. Începând cu 2012, deblocarea fondurilor europene a determinat și pentru infrastructura sanitară un pas înainte. Nu aș vrea să uit și fondurile europene utilizate în cercetarea medicală, parte din aceste fonduri fiind utilizate pentru echipamente medicale de care beneficiază pacienții din spitalele din România. Sunt optimist și acest optimism se bazează pe prevederile acordului cu Banca Mondială, care aduce în infrastructura medicală din România peste 200 de milioane de euro în următorii 3-4 ani, dar și speranța că în noul exercițiu financiar european, atât prin programele regionale, cât și din fondurile de cercetare, sănătatea și pacienții să poată beneficia de dotările necesare. Mă refer aici atât la sume care să fie direcționate către sistemul public, cât și la sume care să fie atrase de sistemul privat de sănătate.
„Sistemul de sănătate românesc trebuie să devină unul care să ajute oamenii să fie mai sănătoşi, un sistem care să fie corect, în care oamenii să aibă încredere şi care să fie acolo când e nevoie de el şi unul în care să se ţină cont de nevoile şi de preferinţele comunităţilor pe care guvernanţii le deservesc.” Acest tip de declarații, făcute în Parlamentul României, par a fi discordante cu ceea ce se întâmplă în sistemul sanitar românesc. Care sunt șansele de a reforma real sistemul de sănătate românesc?
Sistemul de sănătate este tot timpul în reformă. În toate sistemele de sănătate se caută soluții pentru îmbunătățirea indicatorilor de sănătate. Dacă privim în urmă cu 20 de ani, putem spune că sistemul de sănătate din România a cunoscut reforme substanțiale. Dacă la nivelul unui oraș, primarul, sau la nivelul unui consiliu județean, președintele, a avut între priorități sănătatea, a putut aplica pe programele regionale pentru finanțarea ambulatoriilor spitalelor din comunitățile pe care le păstoresc. A putut aloca din bugetul local bani pentru sănătate, în loc de panseluțe. În urmă descentralizării, cea mai mare parte din spitale a revenit autorităților locale. Nu toate au știut să se implice în sănătate în sensul îmbunătățirii infrastructurii, în sensul creării cadrului pentru a-și atrage specialiști, în sensul îmbunătățirii serviciilor. Corectitudinea în sistemul de sănătate ține nu numai de beneficiari, de pacienți, ci și de specialiștii din domeniu, de necesitatea recunoașterii importanței sociale a personalului medical și consider că aici mai avem de muncit.
Sunt numirile şefilor de secţie din spitale sub influența altor aspecte decât cele profesionale?
Prin descentralizare, spitalele au revenit autorităților locale. Primarul și președintele consiliului județean sunt oameni politici care numesc, de fapt, membrii consiliului de administrație care „numește” managerul. Managerul, deși dă un concurs, trebuie să fie totuși „agreat politic” local, pentru a avea posibilitatea de a face ceva, de a obține finanțarea necesară sau cofinanțarea pe diverse proiecte. Este important să renunțăm la politizarea acestor funcții, este important ca managerul sau șeful de secție să fie profesionistul care să poată pune deasupra interesul pacientului, care este suveran.
Care sunt prioritățile dvs. în următoarea perioadă, până la sfârșitul anului?
Am depus la Camera Deputaților un proiect de lege privind reglementarea profesiei de nutriționist-dietetician și sper ca, în sesiunea parlamentară care începe în septembrie, să putem promova acest proiect. Mai doresc, în aceeași perioadă, să reușim la Comisia pentru sănătate și familie să republicăm Legea 95 a reformei în sănătate. Trebuie să vă spun că această lege, asumată în 2006, are până la acest moment peste 1.300 de amendamente, incluzând aici și pe cele din Ordonanța 2/2014, care a fost retrimisă de președintele Traian Băsescu Parlamentului, pe motiv că medicii nu pot fi scoși din categoria personalului bugetar, mișcare, consider, politică a președintelui, care nu are alt substrat decât a încurca și a bloca sistemul. Revin, sunt multe articole modificate de câteva ori, iar cei care lucrează cu această lege știu foarte bine acest lucru. Acest aspect ne duce spre ideea fie a unei noi legi în Sănătate, fie către împărțirea sectorială a sistemului, din punct de vedere legislativ, astfel încât să putem vorbi de o legislație mult mai suplă.
Voi continua și discuțiile începute deja cu profesioniștii în vederea reglementării profesiei de balne-fizio-kinetoterapeut, introducerea experților independenți și a unui corp bine definit din punct de vedere legislativ în medicina legală, introducerea unor reglementări clare privind publicitatea la medicamente și a comerțului on-line cu medicamente, dar și reluarea discuțiilor privind malpraxisul medical. l
Maria Vasilescu
Deviza dumneavoastră este: „Fără compromisuri când este vorba de sănătatea noastră!”. Includeți aici și sănătatea morală, dimensiunea etică a persoanei?
Arthur Schopenhauer spunea că „Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate nu este nimic”. O pot confirma toți pacienții, indiferent de vârstă, de categorie socială sau de pregătire, în momentul când ajung la starea de pacient. Haideți să încercăm pentru copiii din România, pentru cei care încă nu au ajuns să conștientizeze aceste vorbe, să nu facem compromisuri, nici în alocările bugetare pentru Sănătate, nici în stabilirea politicilor din Sănătate. Asta scrie și deasupra galeriei miniștrilor din Ministerul Sănătății și sper ca toți ocupanții acestui fotoliu să se călăuzească după aceste vorbe.
Începând cu 2012, deblocarea fondurilor europene a determinat și pentru infrastructura sanitară un pas înainte.
Managerul, deși dă un concurs, trebuie să fie totuși „agreat politic” local, pentru a avea posibilitatea de a face ceva, de a obține finanțarea necesară sau cofinanțarea pe diverse proiecte.
Sistemul de sănătate este tot timpul în reformă. În toate sistemele de sănătate se caută soluții pentru îmbunătățirea indicatorilor de sănătate. Dacă privim în urmă cu 20 de ani, putem spune că sistemul de sănătate din România a cunoscut reforme substanțiale.
