Politici de Sanatate

Europa riscă să piardă lupta împotriva diabetului

23 februarie
15:04 2015
Europa riscă să piardă lupta împotriva diabetului

56 de milioane de persoane din Europa au diabet zaharat, iar specialiștii estimează că până în 2035, diabetul va afecta aproape 70 milioane de europeni, arată un infografic realizat de Coaliția Europeană pentru Diabet (ECD – European Coalition for Diabetes) și Federația Internațională de Diabet  – Europa. (Internațional Diabetes Federation Europe).

Scopul infograficului este de a sublinia deficiențele politicilor sanitare existente în lupta împotriva diabetului zaharat, una dintre cele mai mari provocări ale sistemelor de sănătate din întreaga lume.

Conform documentului realizat recent de cele două organizații europene, numai 18 din 28 de state membre ale Uniunii Europene au un plan național pentru combaterea diabetului. Republica Cehă este singura țară din Europa care are un sistem solid de evaluare și monitorizare a acestei afecțiuni. De asemenea, este și singura țară care a evaluat raportul cost-eficacitate al măsurilor individuale cuprinse în planul de luptă împotriva diabetului zaharat.

Documentul mai arată că deși toate țările europene au politici de prevenire a diabetului prin controlul principalilor factori de risc, Grecia este singura țară care a raportat monitorizarea și măsurarea impactului politicilor sale de prevenire, precum și evaluarea cost-eficienței acestora.

România – pe locul 3 în UE la rata diabetului zaharat

În ceea ce privește țările europene cu cea mai mare incidență a diabetului zaharat, infograficul plasează România pe locul 3, cu rată de 8%. În topul clasamentului se situează Portugalia (9,6%), urmată îndeaproape de Cipru (9,3%).

Germania și Spania se situează și ele în primele cinci state europene cu cele mai mari rate ale diabetului, cu câte o rată de 7,9%. Malta ocupă locul șase, având o rată de 7,3%, în timp ce Slovacia și Slovenia (câte 7,2%) sunt clasate pe locurile șapte, respectiv opt.

În ciuda sistemului său solid de monitorizare și evaluare a diabetului, Republica Cehă ocupă locul nouă în topul țărilor membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari rate ale diabetului (6,6%). Pe locul 10 se situează Austria, cu o rată de 6,3%.

Sursa: www.euractiv.com

Mirabela Viașu

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: