
Interviu cu dr. Amalia Șerban, director general, Direcția Generală de asistență medicală și Sănătate Publică din Ministerul Sănătății
Una dintre temele care au ținut prima pagină a ziarelor în ultimele luni a fost președinția Consiliului Uniunii Europene. Cu ce am rămas noi, ca țară, după această perioadă?
Una dintre marile priorități dezbătute pe perioada președinției Consiliului Uniunii Europene a fost cea legată de tema rezistenței la antimicrobiene, temă care este de o mare importanță la nivel mondial. Este important că a fost dezvoltat conceptul „One Health” care să reunească atât sistemele de sănătate, cât și sistemele de siguranța alimentului, siguranța din sectorul veterinar și sistemele de mediu. În acest scop, Ministerul Sănătății și-a dorit ca în acest mandat al României să elaborăm și să adoptăm noi concluzii ale Consiliului pe tema rezistenței antimicrobiene, concentrate pe:
- intensificarea colaborării intersectoriale între cele trei sectoare-cheie;
- dezvoltarea de politici și măsuri sustenabile pentru perioada
următoare; - intensificarea și susținerea cercetării, atât în domeniul descoperirii de noi antibiotice, cât și în cazul metodelor prin care putem menține antibioticele pe care le avem la dispoziție.
Astfel, pe parcursul celor șase luni, Ministerul Sănătății a coordonat activitatea atât în interiorul țării, cât și la nivelul Uniunii Europene, în grupurile de lucru, iar în luna iunie, înainte de finalizarea președinției, au fost adoptate concluzii ale Consiliului privind rezistența la antibiotice. Deci putem spune că este o mare realizare a țării noastre în acest sens și, totodată, în completarea eforturilor la nivelul Uniunii. La nivel național, am reușit să punem bazele unui comitet intersectorial pentru limitarea rezistenței la antimicrobiene aprobat prin hotărâre a Guvernului României din care fac parte toate structurile cu importanță în gestionarea acestei problematici. Comitetul este coordonat de Ministerul Sănătății, care deține funcția de președinte, iar reprezentantul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor deține funcția de vicepreședinte, pentru a asigura implicarea și colaborarea activă ale celor două sectoare. Din comitet fac parte, de asemenea, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai institutelor de cercetare-dezvoltare din România, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, Institutul Național de boli infecțioase „Dr. Matei Balș”, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, Institutul Național de Sănătate Publică. În acest moment, se analizează, la nivelul fiecărui minister și al fiecărei structuri implicate, care sunt acțiunile pe care le derulează și care ar fi prioritățile pentru perioada următoare, pentru a dezvolta strategia națională de acțiune în acest domeniu.
Formarea acestei comisii sună mai mult ca un act birocratic și mai puțin ca o măsură concretă care să ajute în mod practic…
Poate că pare birocratic, dar de multe ori astfel de mecanisme de coordonare au nevoie de un anumit timp pentru organizarea Comitetului respectiv, ca să înțeleagă fiecare ce rol, ce atribuție are și care îi este scopul în acel comitet. Dificultatea crește și mai mult atunci când trebuie să corelezi acțiunile cu bugetele, cu proiectele și cu tendințele internaționale.
Avem ca exemplu comitetul de coordonare al programelor HIV/SIDA și tuberculoză. Este un mecanism intersectorial care cuprinde atât societatea civilă, cât și sectorul guvernamental și unde, într-adevăr, activitățile realizate au avut și o finalitate. V-aș da ca exemplu proiectul Legii Tuberculozei, care deși a fost începută în 2017, sau chiar mai devreme, a fost aprobată în Parlamentul României în anul 2018, iar acum lucrăm la legislația secundară.
A fost semnat de curând un ordin de ministru care prevede decontarea de la casele de sănătate a tratamentelor făcute în privat, în România, dacă ele nu sunt oferite de sistemul public de sănătate. Care este, mai exact, esența acestei schimbări?
În acest moment, toate cazurile care necesită intervenții medicale care nu se pot realiza în sistemul public de sănătate din România sunt finanțate de Ministerul Sănătății, în baza prevederilor Ordinului MS nr. 50/2004. Nu este vorba de o decontare din partea Caselor Județene de Asigurări de Sănătate. Sunt două sisteme care se completează. CNAS finanțează sau decontează, mai bine zis, intervențiile medicale care pot fi realizate în sistemul public, dar pacientul alege să solicite aceste servicii medicale într-o unitate sanitară din alt stat membru al UE, în baza directivelor europene.
Revenind, actul normativ aprobat de curând presupune finanțarea de către Ministerul Sănătății a acelor proceduri care se pot realiza, la nivel național, în sistemul de sănătate privat din România, din același principiu – de a asigura pacienților serviciile medicale necesare cât mai aproape de ei.
Este o soluție identificată de noi, ținând cont de faptul că trimitem pacienți pentru anumite proceduri care necesită nu neapărat spitalizare, necesită un tratament în ambulator, spre exemplu protonterapia, unde Ministerul Sănătății asigură și spitalizare, și cazare, și transport, iar dacă anumite unități din țară, chiar dacă nu în sistemul public, pot face aceste tipuri de proceduri ar fi tot în beneficiul pacientului. În primul rând, ar putea să stea la el acasă, în țară, acolo unde este mai ușoară și comunicarea cu medicul curant, dar și mai mici costurile legate de partea de transport, de cazare.
Este un beneficiu pentru că sistemul privat se poate dezvolta mult mai rapid față de sistemul public, iar în acest moment există proceduri pe care pacienții pot să le realizeze în țară și este în beneficiul tuturor.
Această schimbare se va aplica inclusiv ca alternativă la formularul E112 pacienților care au nevoie de o operație care nu se poate face la stat, dar care se face la privat în România?
Dacă vorbim despre proceduri care nu sunt prevăzute în contractul-cadru,
nu sunt contractate de unitățile sanitare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar pentru patologia respectivă comisiile de specialitate recomandă tratamentul în străinătate, plecând de la premisa că în unitățile sanitare publice nu se poate realiza, atunci, da, putem discuta despre posibilitatea finanțării. Însă aici trebuie să realizăm o legislație secundară, să vedem exact care sunt condițiile în care un pacient necesită astfel de intervenții și care este metodologia de lucru.
Sunteți soție, mamă și poate că uneori sunteți și aparținător sau chiar pacient. Care sunt cele mai mari probleme pe care le vedeți și ce schimbări v-ați dori?
Mi-aș dori un sistem de sănătate mult mai performant, care să aibă la îndemână toate resursele necesare – umane și financiare – și, bineînțeles, instrumentele necesare de intervenție. Este complicat să realizezi într-o săptămână, o zi sau un an ceea ce nu s-a făcut în 25 de ani. Cel mai important este să avem un sistem care să ne aducă informația corectă, și aici trebuie să lucrăm mai mult pe partea de digitalizare a sistemului, precum și pe informare, comunicare, educare. Aici poate ar fi mai multă nevoie de ajutorul Ministerului Educației. Avem, totodată, nevoie de specialiști mai bine pregătiți și mai mulți, pentru că în acest moment există un deficit de personal medical, și mă refer nu numai la unitățile sanitare, dar și la nivelul Direcțiilor Județene de Sănătate Publică. Și, bineînțeles, mi-aș dori o colaborare mult mai strânsă între toți factorii decidenți, pentru că sănătatea publică este responsabilitatea tuturor – de la simpli cetățeni până la cel mai înalt nivel de decizie al țării.
de Roxana Maticiuc