EMA lansează în dezbatere strategia rețelei europene a agențiilor de medicamente pentru 2020

aprilie 2, 2015

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA – European Medicines Agency) și Șefii Agențiilor pentru Medicamente (HMA – Heads of Medicines Agencies) au lansat în dezbatere publică proiectul "Strategia rețelei europene a agențiilor de medicamente 2020". Perioada de dezbatere a strategiei comune este de trei luni, iar liderii de opinie sunt rugați să-și trimită propunerile sau observațiile până la data de 30 iunie 2015.

Documentul lansat spre consultare prezintă pentru prima dată prioritățile comune cheie pentru crearea rețelei și pentru realizarea unei strategii la nivel înalt în vederea atingerii obiectivelor. Strategia comună a rețelei europene a agențiilor de medicamente se bazează pe o colaborare eficientă în cadrul rețelei în următorii cinci ani, pentru a răspunde provocărilor și pentru a profita din plin de oportunitățile din domeniul sănătății.

Proiectul se concentrează pe domeniile în care colaborarea în cadrul rețelei poate face o diferență reală pentru îmbunătățirea sănătății umane și animale din Uniunea Europeană (UE) în următorii cinci ani. Strategia se bazează pe planul de acțiune al Agenției Europene a Medicamentului pentru  2015 și pe strategia HMA pentru 2011-2015. Concret, aceasta cuprinde patru teme principale: sănătatea umană, sănătatea animală și sănătatea umană în raport cu medicamentele de uz veterinar, optimizarea funcționării rețelei și mediul de reglementare la nivel global.

Toate părțile interesate sunt invitate să trimită observații cu privire la viziunea strategică a rețelei, completând un formular tipizat, postat pe siteul Agenției. Reamintim că formularul va trebui trimis până la 30 iunie 2015, pe adresa de email: EUnetworkstrategy@ema.europa.

Nevoia de a consolida în continuare colaborarea între membrii rețelei a devenit recent mai urgentă. Asta pentru că Europa se confruntă cu amenințarea globală reprezentată de rezistența antimicrobiană pentru sănătatea umană și animală și trebuie să fie pregătită pentru a face față noilor epidemii, precum răspândirea virusului Ebola în Africa de Vest. În același timp, nevoile pacienților europeni pentru asistență medicală sunt în continuă schimbare. Progresele în domeniul științei și medicinei au condus la crearea de medicamente noi și complexe, care ar putea stimula dezvoltarea terapiilor personalizate și lansarea mai multor medicamente pentru tratamentul bolilor rare. De asemenea, globalizarea industriei farmaceutice reiterează necesitatea unei colaborări mai bune cu autoritățile de reglementare din afara UE, pentru a asigura furnizarea de medicamente mai sigure, mai eficiente și de bună calitate.

Rețeaua europeană a agențiilor de medicamente este unică în lume și include toate autoritățile naționale de reglementare pentru medicamentele de uz uman și veterinar din statele membre ale UE și din Spațiul Economic European (SEE).

Sursa: www. ema.europa.eu

Mirabela Viașu

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate