Politici de Sanatate

Educația pacientului – esențială în prevenirea efectelor adverse ale tratamentului oncologic

01 octombrie
10:15 2015
Educația pacientului – esențială în prevenirea efectelor adverse ale tratamentului oncologic

Interviu cu prof. univ. dr. Magdolna Dank, șeful Departamentului de oncologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Semmelweis din Budapesta

Una dintre marile provocări în chimioterapie și radioterapie este dată de diminuarea și controlul efectelor adverse, care variază de la oboseală, greață, până la diferite reacții apărute la nivelul pielii. Dozele puternice de radiații nu ucid numai celulele canceroase, ci și celulele sănătoase din zona tratată, cauzând spargerea dermei și apariția unor leziuni grave la nivelul pielii sau al cavității bucale. Aceste reacții adverse pot fi însă ameliorate atât printr-o bună educație a pacientului, cât și prin folosirea unor produse revoluționare.

În Europa, cancerul este principala cauză a mortalității şi a morbidităţii. Credeţi că sunt eficiente metodele de gestionare a acestei boli?

Bolile cronice, din care face parte și cancerul, sunt printre cele mai frecvente, mai costisitoare și ușor de prevenit, iar pentru a trata aceste afecțiuni este necesar să existe o abordare multidisciplinară și o colaborare la nivel cât mai extins, între cadrele medicale și cei care promovează sănătatea. Ca medic, îmi doresc să tratez pacienții prin aplicarea celor mai noi și inovatoare tratamente și terapii, însă în acest moment acestea nu sunt disponibile.

În opinia dumneavoastră, care este cea mai mare provocare în tratarea cancerului?

Momentan, distrugem tumorile cu ajutorul medicamentelor (chimioterapie, terapie endocrină sau terapie direcționată), al radioterapiei și al intervențiilor chirurgicale. Sistemul nostru imunitar este capabil să depisteze tumora și să o elimine, acesta fiind un alt tip de tratament, denumit imuno-oncologie. Anumite tipuri de cancer, care înainte răspundeau slab tratamentului chimioterapic, de exemplu melanomul, au devenit curabile, în anumite situații. Aici este de fapt o problemă, nu putem ști care sunt persoanele care vor rămâne în remisiune pentru mai mult timp.

În ceea ce priveste Ungaria, care sunt rezultatele programului naţional de control al cancerului?

Din păcate, datele epidemiologice din Ungaria nu sunt favorabile. De când a început programul periodic de screening al cancerului de sân, ratele creşterii deceselor cauzate de acest tip de cancer sunt discontinue. Cu toate acestea, încă nu suntem capabili să verificăm majoritatea populației feminine. Tumora în stadiu incipient este mai ușor de vindecat, iar pentru pacient înseamnă mai puțin stres fizic și psihic, fiind o povară mai mică şi față de familie, și faţă de întreaga societate. În prezent, screeningul cancerului colorectal este în curs de stabilire, precum și depistarea precoce a cancerului la cap și gât, care de asemenea sunt foarte importante și necesită o abordare multidisciplinară.

În plus, ne dorim să reducem și mai mult numărul pacienților cu cancer de col uterin, deoarece credem că este o boală ce poate fi ușor depistată, iar într-un stadiu incipient poate fi complet vindecată.

Toată lumea cunoaște faptul că tratamentele pentru cancer – chimioterapia și radioterapia – sunt foarte eficiente, însă au și nenumărate efecte secundare…

Anumite efecte secundare pot fi prevenite, cum sunt infecția și febra, în timp ce altele sunt mai greu de prevenit, de exemplu mucozita sau sindromul ”mână-picior”. Dacă mucozita se extinde la nivelul esofagului, va provoca pacientului incapacitatea de a mânca și, odată ce va începe să piardă în greutate, se poate instala anorexia. Trebuie să menționez și apariția unei noi discipline – cardio-oncologia, prin care sunt descoperite afecțiunile cardiace cauzate de tratamentul oncologic și prin care se gestionează efectele toxice de natură cardiologică.

Care este cea mai bună abordare pentru a ajuta pacienții cu cancer să facă față acestor efecte secundare?

Educarea pacienților este cel mai important aspect. Trebuie să le furnizăm informațiile potrivite și detalii despre posibilele reacții adverse care pot apărea. Să le explicăm mecanismul acestora, să le dăm sfaturi cât mai clare și specifice despre cum pot reduce aceste efecte secundare și cel mai important, cum să le prevină. O igienă orală adecvată are un rol major în prevenirea mucozitei orale care, odată apărută, poate fi tratată cu produse pe bază de extracte din plante medicinale și acid hialuronic, precum este Mucotherapy Wash, o soluție de gură produsă în Italia de compania HC Welth. Mult timp, un astfel de produs a lipsit cu desăvârșire de pe rafturile farmaciilor și nu putea fi procurat de oricine. Această soluție este capabilă să trateze afecțiunile gingivale și ulcerațiile produse la nivelul cavității bucale, acționează rapid și îmbunătățește calitatea vieții pacientului prin ameliorarea durerilor, a senzațiilor de usturime și a inflamațiilor. Primul pacient cu cancer testicular care a testat această soluție a observat și simțit efectele rapide ale produsului încât l-a folosit înainte de a începe  următorul tratament cu citostatice, ca tratament preventiv secundar, pe lângă alimentația și igiena adecvate. De asemenea, a folosit tabletele din aceeași gamă de produse Mucotherapy.

Dv. recomandați aceste produse?

Eficacitatea soluției Mucotherapy Wash nu a fost pusă la îndoială de pacienții cu cancer cerebral, cancer la gât sau cancer renal, care fac chimioterapie sau urmeză un tratament alternativ. De asemenea, am observat un efect benefic în tratarea mucozitei apărute în urma radioterapiei. Aceste produse pot fi foarte bine combinate și cu alte medicamente, pentru ca rezultatele să fie și mai satisfăcătoare. În tratarea și prevenirea mucozitelor orale, educarea pacienților este inevitabilă, iar înainte de începerea chimioterapiei, este indicat ca pacientul să-și rezolve problemele stomatologice.

Pentru a preveni efectele neplăcute ale radioterapiei, există pe piață mai multe tipuri de loțiuni pentru piele, cum ar fi kit-ul Radiogel – un gel de duș și o cremă. Centrele de sănătate din Ungaria au o experiență foarte bună cu aceste produse, care, folosite încă de la începutul radioterapiei, protejează pielea formând la suprafață o peliculă ce acționează ca o barieră împotriva radiațiilor. Poate fi folosit cu scop preventiv, pentru a combate apariția edemelor sau dermatitelor, sau pe parcursul terapiei, pentru a reduce aceste efecte.

Cât de viabile sunt soluțiie adjuvante și paliative în tratamentul oncologic, ca mijloace de îmbunătățire a calității vieții?

Având în vedere provocările contemporane aduse de cancer și incapacitatea medicală de a răspunde întotdeauna pe măsură, consider că aceste soluții, precum cele din gama Mucotherapy și Radiogel, ajută nu numai la ameliorarea stării de sănătate, ci și la îmbunătățirea calității vieții pacientului și, implicit, a celor din jurul său.

Scurt CV prof. univ. dr. Magdolna Dank

  • decorată în 2006 de statul maghiar cu ordinul Crucea Cavalerului Republicii Ungare;
  • membră a grupului de lucru pentru promovarea sănătății din cadrul Departamentului de Sănătate al Ministerului Sănătății din Ungaria;
  • membră a Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO) și a Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO).

Tumora în stadiu incipient este mai ușor de vindecat, iar pentru pacient înseamnă mai puțin stres fizic și psihic, fiind o povară mai mică şi față de familie, și faţă de întreaga societate.

Eficacitatea soluției Mucotherapy Wash nu a fost pusă la îndoială de pacienții cu cancer cerebral, cancer la gât sau cancer renal, care fac chimioterapie sau urmeză un tratament alternativ.

Educarea pacienților este cel mai important aspect. Trebuie să le furnizăm informațiile potrivite și detalii despre posibilele reacții adverse care pot apărea. Să le explicăm mecanismul acestora, să le dăm sfaturi cât mai clare și specifice despre cum pot reduce aceste efecte secundare și, cel mai important, cum să le prevină.

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: