
Românii vor putea să “respire” cu adevărat în spațiile închise, înclusiv în baruri și restaurante, fără a mai fi deranjați de fumul de țigară. Proiectul de lege care interzice fumatul în toate spațiile publice a fost, în sfârșit, aprobat de Camera Deputaților, care este și for decizional. Astfel, legea urmează să fie promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, iar apoi aplicată în termen de 45 de zile de la publicarea textului în Monitorul Oficial.
„Chiar dacă în mare procent parlamentarii României sunt la rândul lor fumători, au susţinut şi votat această lege, care a fost adoptată printr-un vot covârşitor. Interzicerea consumului produselor de tutun în localurile frecventate de tineri, precum baruri, cluburi, discoteci etc., se impune având în vedere faptul că din ce în ce mai mulţi tineri consumă produse din tutun. Aceeaşi raţiune stă şi la baza interzicerii comercializării produselor de tutun în zona instituţiilor de învăţământ”, ne-a declarat Mircea Vicențiu Irimie, vicepreședintele Comisiei de sănătate și familie din Camera Deputaților.
Medicii din mai multe specialități împreună cu Societatea Română de Pneumologie (SRP) au luptat aprig, timp de mai bine de 10 ani, pentru a modifica legislația anti-fumat în România și pentru a pune capăt, în acest fel, discriminării la care sunt supuși nefumătorii.
“Cred că în momentul acesta, nefumătorii sunt protejaţi, nu mai sunt obligaţi să inhaleze fumul ucigaş. Sigur, sper ca la acestă lege să nu se adauge anexe care să anuleze ceea ce este stipulat clar în lege. Această lege deschide un drum interesant pentru nefumători , care vor putea să meargă în spaţii publice fără să fie expuși la fumul de țigară, dar un drum atractiv chiar și pentru fumătorii activi care, după părerea mea, se vor gândi mai mult la momentul în care se vor lăsa de fumat”, a declarat pentru revista Politici de Sănătate prof. univ. dr. Florin Mihălțan (foto), președintele SRP.
De fapt, proiectul de interzicere a fumatului în spațiile publice nu este respins de fumători, ci dimpotrivă, susținut. Foarte mulți dintre aceștia se gândesc la sănătatea copiilor lor și a generațiilor viitoare. “Fumătorul este şi el într-un fel fumător pasiv. Știm că la 20 de ţigări fumate, acesta inhalează în plus și fumul de la două țigări, degajat de ţigările pe care le fumează. Dramele familiale pe care noi le vedem în spital, în serviciile de cardiologie, oncologie sunt drame reale cauzate de multe ori de faptul că pacientul a stat alături de un fumător și, astfel, a suportat toate consecinţele diferitelor boli legate de fumatul activ”, a explicat prof. Mihălțan.
Odată implementată legea fumatului, România se va alinia legilor și prevederilor europene, cu o întârziere de mai bine de 10 ani. Potrivit specialiștilor, important este că, în final, actul normativ a fost aprobat și, practic, nu mai există niciun risc să nu fie și implementat.
“Noi am avut un dialog inclusiv cu Preşedinţia României şi am primit asigurări că în momentul în care această lege va fi aprobată, vom avea susţinerea preşedintelui”, a adăugat prof. Florin Mihălțan.
Amenzi de la 100 la 15.000 de lei
Proiectul de lege, care datează din 2011, a fost modificat recent prin mai multe amendamente, iar cel mai important dintre acestea se referă la definirea spațiului public închis, incluzând aproape toate spațiile publice închise. Vor fi exceptate penitenciarele de maximă siguranță și zona de tranzit a aeroporturilor internaționale, unde se vor amenaja spații destinate exclusiv fumatului.
O altă prevedere importantă a noii legi este interzicerea fumatului în spațiile destinate copiilor, inclusiv locurile de joacă aflate în spații închise sau deschise. De asemenea, în aceste spații va fi interzisă inclusiv utilizarea țigărilor electronice.
În ceea ce privește sancțiunile, persoanele fizice care nu vor respecta prevederile noii legi a fumatului riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, în timp ce persoanele juridice ar putea primi amenzi între 5.000 și 15.000 de lei, plus suspendarea sau închiderea activității.
Mirabela Viașu