Ultimele 4 luni au schimbat foarte mult activitatea în toate domeniile, mai ales în cel legislativ. Multe aspecte legate de sănătate au fost rezolvate mult mai rapid, după cum spune dr. Tamara Ciofu, membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților. Însă și multe probleme au fost scoase la iveală, precum activitatea DSP-urilor, care, în opinia deputatului, ar trebui reevaluate ca importanță în teritoriu.
Cum a schimbat această pandemie activitatea Comisiei de Sănătate? Care au fost prioritățile?
În primul rând, activitatea s-a desfășurat online, în al doilea rând, au avut prioritate proiectele de lege cu privire la modul de gestionare a crizei generate de COVID, iar în al treilea rând, am luat decizii mult mai rapide cu privire la probleme sanitare care stagnau de mult la nivelul parlamentului. Atât eu, cât și colegii mei de la PSD am reușit să completăm și să îndreptăm majoritatea proiectelor de legi inițiate de Ministerul Sănătății prin care erau lăsați pe dinafară pacienții non-COVID, prin care au fost uitate cadre medicale și auxiliare de la acordarea stimulentului de risc și multe alte astfel de situații.
Sunteți de aproape doi ani în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților. Care sunt proiectele dvs. de suflet?
Am reușit împreună cu colegii mei din Guvernul PSD să realizăm prima lege pentru asistența medicală a comunităților locale. Am pornit acest demers din 2013 în primul mandat de parlamentar, când am arătat importanța dezvoltării unităților de asistență medico-socială. La nivelul județului Botoșani, am creat o rețea formată din 90 de asistenți medicali comunitari și 18 mediatori sanitari. Aceștia se implică în activitățile de prevenție, depistare și urmărire a cazurilor de tuberculoză la nivel local.
Am trecut prin parlament legea pentru combaterea tuberculozei, prin care am propus un nou model de îngrijire în ambulatoriu a cazurilor de tuberculoză din România. Actul normativ, care a fost dezbătut și cu experții Organizației Mondiale a Sănătății, prevede acces universal la diagnostic și îngrijire medicală completă și gratuită pentru toate formele de tuberculoză. Pacienții primesc o indemnizație de hrană, precum și sprijin financiar pentru acoperirea cheltuielilor privind tratamentul, medicația, transportul la clinică și alte cheltuieli suplimentare generate de incapacitatea de muncă. Mai mult decât atât, aceștia beneficiază și de consiliere psihologică. Cel mai important lucru este că bolnavii sunt motivați să se țină de tratament până la vindecarea completă, evitându-se astfel riscul de recidivă, care, la tuberculoză, e foarte ridicat. Un alt proiect ar fi îmbunătățirea Legii 448 privind persoanele cu nevoi speciale.
Ca medic, nu puteam să stau inertă și să văd cum acei copii cu boli degenerative, cu amputații, cu afecțiuni de spectru autist, sunt chemați din doi în doi ani, la expertizarea capacităților intelectuale și expertiză medicală.
Acest lucru împovărează foarte mult familia, care are nevoie de foarte multe documente, multe dintre acestea sunt și eliberate contra cost. Mi-am propus că toți acești copii care se încadrează în aceste categorii de boală, care sunt depistate în diverse etape ale vârstei lor, folosindu-se de diagnosticul elaborat de medicul specialist, să nu mai fie chemați la expertizare, să primească un aviz, un certificat de handicap, până la vârsta de 18 ani, să nu mai fie revizuibil din doi în doi ani sau la trei ani, ci acești copii, odată ce au primit diagnosticul de handicap, să fie eventual urmăriți clinic (evoluția, performanțele lor), dar să nu mai fie chemați la evaluări costisitoare, care necesită timp de așteptare și programări îndelungate.
În ultimii ani, s-a constatat o creștere alarmantă a cazurilor de copii cu autism. Ce se poate face pentru acești copii cu nevoi speciale?
La Botoșani, am făcut prima caravană de specialiști care s-a deplasat în mai mult de jumătate din localitățile din județ, trecând în revistă peste 9.000 de copii care, ulterior, în funcție de diagnosticul stabilit în urma unei evaluări corecte la spital, au fost prinși într-un program de recuperare. Nu a fost o simplă campanie de depistare a copiilor cu tulburări din spectrul autist, ci, datorită rezultatelor obținute, am putut face demersuri la Ministerul Sănătății pentru a dota Centrul de Sănătate Mintală cu o cameră multisenzorială, astfel încât acești copii să beneficieze de o abordare terapeutică corectă și holistică. Tot datorită caravanei, am reușit ca pe acei copii cu tulburări de învățare să-i orientăm către comisiile de evaluare din cadrul DGASPC-urilor și să se elaboreze curricule adaptate gradului bolii, astfel încât să evităm repetenția sau abandonul școlar. Acești copii pot fi orientați, ulterior, către profesiile potrivite. Având în vedere rezultatele obținute, aș dori să inițiez un proiect legislativ prin care să solicit Ministerului Sănătății extinderea acestei rețele de Centre de Sănătate Mintală în aproape toate județele și, mai ales, în orașele mici. Cu cât aceste centre sunt mai aproape de domiciliul copilului afectat, cu atât este mai ușor pentru familii, care, de obicei, sunt paupere, să vină la centrul de tratament, să vadă cum se lucrează cu copilul, pentru ca, ulterior, să poată face aceleași lucruri acasă.
Această perioadă pandemică a demonstrat importanța Direcțiilor de Sănătate Publică și a medicilor din teritoriu. De ce resurse ar fi nevoie pentru ca actul medical să fie realizat în condiții normale, ușoare pentru acești medici?
Eu, ca fost director al Direcției de Sănătate Publică, spun că aceste instituții ar trebui să fie reevaluate ca importanță în teritoriu. Aceste instituții trebuie să fie sprijinul Ministerului Sănătății, să fie în subordinea Ministerului Sănătății și prin ele Ministerul să fie perfect informat asupra temelor care îl interesează și care ar putea să constituie motivația în demararea unui proiect pe diverse zone. În condițiile în care Ministerul Sănătății cunoaște cu adevărat toate problemele de sănătate publică din județ, într-un astfel de moment poate să elaboreze și programe care ulterior să fie urmărite cum se implementează în teritoriu. Și sunt suficiente instrumente de a urmări cum se implementează proiectele. În primul rând, Casa de Sănătate care stabilește contractele cu fiecare furnizor de sănătate poate să impună respectarea acestor proiecte.
Folosește Ministerul suficient de bine aceste instrument?
Ministerul Sănătății ar trebui să își creioneze exigențele pe care să le îndeplinească Direcția de Sănătate Publică. Când eram director la Direcția de Sănătate Publică și când m-am angajat ca medic stagiar, Direcția de Sănătate era Ministerul Sănătății în județ. Aveam asistent de ocrotire care urmărea tot ce se întâmplă în județ în legătură cu nou-născuții. Aveam inspectori, medici pediatri care mergeau la fiecare cabinet al medicului de dispensar și care urmărea evidența specială, în care trebuia să trec toate bolile cu handicap biologic: anemie, rahitism, distrofii, după aceea, celelalte boli cronice: malformații congenitale de cord, tulburările neuropsihice, anemia și bolile genetice, bolile congenitale.
Acum, medicul de familie nu mai are niciun registru de evidență specială, dar trebuie să recunosc că altele sunt modalitățile de lucru cu Casa de Sănătate. Nu aș vrea să mă refer la ce se întâmpla în anii `80, dar în acea perioadă eu aveam în fiecare săptămână 20-22 de nou-născuți în sectorul de care mă ocupam. Nu exista să nu trec o dată la două zile la acești nou-născuți. Apoi, aveam registrul pentru copiii 0-1 lună, copiii 0-1 an și copiii de peste 1 an, care trebuiau văzuți la domiciliu. La vremea aceea, un caz de mortalitate infantilă era un lucru de temut. Atunci, toată vina o purta medicul pediatru. Acum nu este nimeni vinovat, nimeni nu mai face nimic. Dacă atunci era un extremism în care noi eram la mijloc și eram toți puși la zid, și aveam o mulțime de măsuri coercitive care ne sufocau și demnitatea profesională, și demnitatea socială, dacă vreți, acum nimeni nu mai răspunde pentru nimic. Din punctul meu de vedere, Ministerul Sănătății trebuie să aibă un aparat propriu continuu care să țină sub control toate aceste lucruri.
de Roxana Maticiuc
