O noua etapă în asigurarea accesului cetățenilor europeni la asistenţă medicală pe teritoriul oricărui stat al UE o constituie intrarea în vigoare a Directivei 2011/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, începând cu 25 octombrie 2013.
Dr. Cornelia Scărlătescu
Directiva prevede instituirea unui cadru general referitor la drepturile pacienţilor în privinţa accesului la asistenţa medicală transfrontalieră şi rambursarea cheltuielilor de îngrijire medicală, garantarea calităţii şi siguranţei asistenţei primite și promovarea cooperării în materie de asistenţă medicală între statele membre. Asistenţa medicală de lungă durată, transplanturile sau programele publice de imunizare nu sunt incluse în acest act.
Potrivit directivei, orice cetăţean european asigurat poate să solicite asistență medicală într-un alt stat membru UE, dar trebuie respectată prevederea menţionată explicit: „Pacienții ar trebui să se bucure de garantarea suportării costurilor pentru respectiva asistență, cel puțin la nivelul prevăzut pentru aceleași servicii medicale pe care le-ar fi primit pe teritoriul statului membru de afiliere“.
Statele Uniunii Europene au, însă, sisteme de îngrijiri medicale variate, pachete de acoperiri ale serviciilor medicale și tarife diferite.
Pentru clarificarea termenilor folosiţi: Asistenţă medicală transfrontalieră: asistenţa medicală furnizată sau prescrisă într-un alt stat-membru decât statul-membru de afiliere. Stat-membru de afiliere: statul-membru în care pacientul este asigurat. Stat-membru în care se efectuează tratamentul: statul-membru pe teritoriul căruia i se acordă pacientului asistenţa medicală.
Statul-membru de afiliere trebuie să asigure rambursarea cheltuielilor contractate de o persoană asigurată care primeşte asistenţă medicală transfrontalieră, cu condiţia ca acea persoană să aibă dreptul la tipul respectiv de asistenţă. Contravaloarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale va fi rambursată de către ţara de origine, membră UE, unde este luată în evidenţă persoana asigurată: În cazul cetăţenilor români, decontarea se va face dacă serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale se regăsesc printre prestaţiile la care are dreptul persoana asigurată conform legislaţiei asigurărilor de sănătate şi sunt decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate dacă sunt respectate criteriile de eligibilitate prevăzute în normele metodologice aplicate la acordarea asistenței medicale pe teritoriul României.
Statele membre unde asistența medicală este gratuită la locul prestației vor fi obligate să informeze pacienții cu privire la tarifele de rambursare practicate. Dacă tratamentul în străinătate este mai ieftin decât în țara de origine, rambursarea va reflecta prețul real al tratamentului. Rambursarea se va face până la nivelul prețurilor/tarifelor care ar fi fost suportate de România prin sistemul de asigurări sociale de sănătate dacă asistenţa medicală respectivă ar fi fost acordată pe teritoriul României, fără a depăşi prețurile/tarifele efective ale asistenţei medicale primite și evidențiate în documentele de plată şi fără a suporta contravaloarea serviciilor de cazare şi de călătorie suportate de persoanele asigurate, precum şi costuri suplimentare suportate de persoanele cu handicap din cauza unuia sau a mai multor handicapuri, atunci când beneficiază de asistenţă medicală transfrontalieră. O persoană asigurată poate, de asemenea, să beneficieze de rambursări în cadrul prestărilor de servicii prin intermediul telemedicinei.
Este obligatorie plata în avans
În general, pacientul achită pe loc serviciile medicale, urmând ca ulterior să îi fie rambursate cheltuielile de către autoritatea națională din țara de origine, cât mai rapid posibil. Legea oferă statelor membre opțiunea de a confirma în scris valoarea rambursării, în avans. Totodată, statele membre au opțiunea de a plăti direct serviciile medicale prestate, mai degrabă decât să ramburseze cheltuielile pacienților.
Autorizarea prealabilă
Pentru achitarea anumitor servicii de asistenţă medicală furnizate transfrontalier, statul membru de afiliere poate să prevadă un sistem de autorizare prealabilă pentru a preîntâmpina riscul de destabilizare a planificării sau finanţării sistemului propriu de sănătate. De asemenea, poate refuza să acorde această autorizare pacientului, în cazuri foarte clar specificate.
În mod special, autorizarea este necesară în cazurile în care asistenţa face obiectul unor cerinţe de planificare şi presupune internarea în spital a pacientului în cauză pentru cel puţin o noapte sau necesită utilizarea unei infrastructuri sau a unui echipament medical foarte specializat şi costisitor. O altă situație de autorizare este asistenţa care implică tratamente ce prezintă un risc deosebit pentru pacient sau pentru populaţie sau este oferită de un furnizor de servicii medicale care ar putea genera preocupări legate de calitatea sau de siguranţa îngrijirii.
Autorizarea poate fi refuzată:
1. În caz de risc privind siguranţa pacientului;
2. În caz de risc privind siguranţa publicului larg;
3. Dacă furnizorul de servicii medicale ridică preocupări legate de respectarea standardelor privind calitatea îngrijirii medicale şi siguranţa pacienţilor;
4. Dacă această asistenţă medicală poate fi acordată pe teritoriul său într-un termen care este rezonabil din punct de vedere medical.
Noua directivă introduce schimbări majore privind drepturile pacienților
Dreptul la informare – vor fi înfiinţate puncte de contact naționale cu rolul de a furniza toate informațiile necesare cetățenilor care vor putea, astfel, să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la opțiunile de tratament. Aceste puncte de contact sunt în legătură cu asociaţiile de pacienţi, cu furnizorii de asistenţă medicală şi cu asiguratorii serviciilor de sănătate. De asemenea, cetățenii UE pot primi informațiile dorite direct din partea furnizorilor de asistență medicală.
În România, pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate se înfiinţează Punctul Naţional de Contact (PNC), ca structură fără personalitate juridică, finanţat din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, ale cărui obligații constau în:
– furnizarea datelor de contact ale punctelor naţionale de contact din alte state membre ale UE, pacienţilor, la cerere;
– oferirea informaţiilor privind furnizorii de servicii medicale, inclusiv orice restricţii privind desfăşurarea activităţii lor profesionale, precum şi informaţii privind drepturile pacienţilor, procedurile referitoare la plângeri şi mecanismele pentru repararea daunelor, potrivit prevederilor legale în vigoare, precum şi opţiunile juridice şi administrative disponibile pentru soluţionarea litigiilor, inclusiv în cazul unui prejudiciu rezultat în urma asistenţei medicale transfrontaliere;
– furnizarea la cerere, pacienţilor şi cadrelor medicale, de informaţii privind drepturile privind primirea asistenţei medicale transfrontaliere, îndeosebi în ceea ce priveşte termenii şi condiţiile de rambursare a costurilor şi procedurile de evaluare şi de stabilire a drepturilor respective.
Furnizorii de servicii medicale care îşi desfășoară activitatea pe teritoriul României au obligaţia să pună la dispoziţia pacienţilor informaţii referitoare la opţiunile de tratament, disponibilitatea, calitatea şi siguranţa asistenţei medicale pe care o furnizează în România;
Acordarea asistenței medicale transfrontaliere se va acorda în mod nediscriminatoriu din motive de naționalitate tuturor pacienților din celelalte state membre ale UE;
Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să perceapă pacienţilor cetăţeni ai altor state membre ale UE prețuri și/sau tarife identice cu cele percepute cetăţenilor români aflaţi într-o situaţie medicală similară.
Autorizațiile prealabile pentru asistența medicală transfrontalieră vor deveni mai degrabă o excepție, decât o regulă.
Directiva introduce garanţii procedurale pentru cetăţenii europeni:
– Pacienții au dreptul fundamental la protecţia vieţii private în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal;
– Pacienţii au dreptul de acces, potrivit legii, la dosarele lor medicale sau primesc cel puțin o copie a acestora, în format pe hârtie sau electronic, în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale. Un exemplar al dosarului medical va fi primit în țara de origine înainte de a beneficia de tratament în alt stat membru, precum și de la furnizorul de asistență medicală din țara în care a fost efectuat tratamentul înainte de a reveni în țara de origine;
– Persoanele asigurate au dreptul la rambursarea contravalorii asistenţei medicale transfrontaliere indiferent de locul de pe teritoriul UE al acordării asistenţei medicale respective;
– Țara de origine are obligația de a garanta că tratamentul efectuat în continuare este de aceeași calitate, indiferent de țara UE în care a fost efectuat tratamentul inițial;
Pacienţii au dreptul să depună plângeri și pot solicita eliminarea daunelor, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Avantaje
– Directiva clarifică drepturile pacienților fondate pe libera circulație a serviciilor, stabilite prin numeroase hotărâri ale Curții Europene de Justiție. În cazul asistenței medicale spitalicești, una dintre principalele realizări ale acestei noi directive este faptul că pacienții vor putea să-și aleagă furnizorul de asistență medicală;
– Pacienţii au mai multe opțiuni – directiva acoperă toți furnizorii de servicii medicale din UE;
– Există mai puține formalități pentru autorizarea și efectuarea serviciilor medicale;
– Totodată, directiva introduce noi măsuri destinate să-i ajute pe toți pacienții să beneficieze în mod optim de drepturile prevăzute de ambele instrumente legislative;
– Garanții procedurale. Toți pacienții au dreptul de a fi informati, de a depune plângeri și de a solicita despăgubiri (toate tratamentele trebuie să fie acoperite de o asigurare de răspundere civilă de malpraxis sau să beneficieze de o garanție similară). De asemenea, pacienții au dreptul de a primi un exemplar al dosarului lor medical.
Recunoaşterea prescripţiilor medicale
Valabilitatea prescripţiilor medicale emise în alte state membre este recunoscută dacă reţetele cuprind medicamente autorizate pe teritoriul propriu. Pacienții sunt îndreptățiți să obțină medicamentul prescris cu condiția ca acesta să fie autorizat pentru vânzare și disponibil în țara în care ei doresc să îl primească. În acest mod se garantează continuarea asistenței medicale corespunzătoare la revenirea pacientului acasă.
În mod evident, dispozițiile directivei vin în sprijinul farmaciștilor, ajutându-i să înțeleagă mai bine și să dea curs rețetelor eliberate în alte state membre.
Cooperarea transfrontalieră
Statele membre sunt încurajate să colaboreze la tratamentul bolilor rare. Baza ORPHANET şi reţelele europene pot fi utilizate în acest sens. Pentru utilizarea adecvată a resurselor, directiva prevede dezvoltarea unor rețele europene de referință, în scopul facilitării schimbului de informaţii şi accesării cunoştinţelor avansate specifice pentru cazurile de boli complexe sau de boli rare.
Sistemele sau serviciile de sănătate online permit, de asemenea, acordarea de asistenţă sanitară transfrontalieră. Prezenta directivă prevede instituirea unei reţele a autorităţilor naţionale responsabile cu „sănătatea online”, în vederea consolidării continuităţii asistenţei şi a garantării accesului la asistenţă medicală de calitate.
În sfârşit, crearea unei reţele a autorităţilor sau a organelor responsabile cu evaluarea tehnologiilor medicale va facilita cooperarea între autorităţile naţionale competente în acest domeniu.
