
Interviu cu Marcello Longhi, director general Novo Nordisk România.
Obezitatea afectează tot mai mulți români, dar încă este văzută, greșit, ca un eșec personal. Marcello Longhi, director general Novo Nordisk România, explică de ce este important să înțelegem boala în profunzime și să accesăm tratamente moderne, bazate pe știință, care oferă beneficii reale asupra sănătății.
Ca lider al unei organizații orientate spre inovație, ce vă inspiră cel mai mult în misiunea de a îmbunătăți viețile persoanelor care trăiesc cu obezitate?
Obezitatea este printre cele mai mari provocări de sănătate din prezent. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), până în 2035, la nivel global, 1 din 4 oameni ar putea trăi cu obezitate, iar impactul economic al excesului de greutate și al obezității ar putea ajunge la 4,32 trilioane de dolari. În România, conform World Obesity Atlas din 2025, aproximativ 1 din 4 adulți trăiește deja cu obezitate, iar 7 din 10 sunt supraponderali. Pentru noi, Novo Nordisk, misiunea noastră este clară: să generăm schimbarea pentru persoanele care trăiesc cu boli cronice, precum obezitatea. Suntem prima companie farmaceutică inovatoare care a oferit acces la terapii moderne cu analogi GLP-1 pentru gestionarea excesului ponderal și a obezității. Obiectivul nostru este să redefinim standardul de îngrijire și să sprijinim oamenii să obțină îmbunătățiri semnificative ale stării de sănătate — dincolo de pierderea în greutate.
Ați subliniat „valoarea sănătății dincolo de kilogramele pierdute”. Ce înseamnă, mai concret, acest lucru pentru persoanele care trăiesc cu obezitate?
Sănătatea nu ar trebui redusă la un număr de pe cântar. Asta nu face decât să adâncească stigmatizarea și să treacă cu vederea beneficiile mai ample pe care le aduce controlul greutății, precum îmbunătățirea stării generale de sănătate și reducerea riscului de comorbidități, inclusiv diabet de tip 2, boli cardiovasculare sau cancer. Este esențial să ne concentrăm pe îmbunătățirea generală a sănătății și a calității vieții, nu doar pe kilogramele pierdute. Excesul ponderal este asociat cu riscuri grave pentru sănătate. Un studiu realizat în Marea Britanie a arătat că o pierdere medie în greutate de 13% a dus la o reducere cu 41% a riscului de a dezvolta diabet de tip 2 și o reducere de 22% a tensiunii arteriale crescute. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pierderii a 10% sau mai mult din greutatea corporală. Având în vedere creșterea alarmantă a obezității în rândul copiilor și adolescenților — de așteptat, conform OMS, să se dubleze între 2020 și 2035 — considerăm că prevenția și accesul la tratamente sigure, eficiente și aprobate pentru copii și adolescenți, sunt mai necesare ca oricând.
De ce este esențial ca publicul să înțeleagă că obezitatea este o boală cronică, nu un eșec personal?
Abordarea obezității ca pe un eșec personal pune în mod nedrept vina pe umerii oamenilor și îi descurajează să caute sprijin medical. Schimbarea acestei percepții este necesară pentru a construi o societate informată și mai empatică — una în care cu toții avem acces la soluții medicale adecvate și îngrijirea de care avem nevoie. În paralel cu inovațiile noastre terapeutice, investim constant în campanii publice de educație. Una dintre aceste inițiative este cea mai mare campanie de conștientizare asupra obezității dezvoltată, în prezent, de către Novo Nordisk România: „Dacă ar fi depins doar de tine, ai fi învins deja”. Campania își propune să demonteze stigmatul și să ofere o nouă perspectivă. Fiecare persoană este unică, la fel și soluțiile terapeutice existente, fiecare cu beneficiile sale. Dacă cineva drag trăiește cu obezitate, este important să-i amintim că nu este singur. Obezitatea este o boală cronică ce are nevoie de înțelegere, sprijin și tratament bazat pe dovezi științifice. Platforma www.adevaruldespregreutateata.ro este o resursă valoroasă care aduce știința mai aproape de oameni, într-un mod accesibil și personalizat. Vizitatorii pot găsi informații de încredere și, dacă doresc, pot identifica un medic pentru a discuta despre greutate și sănătate. Medicul vă poate ajuta să găsiți abordarea potrivită, bazată pe știință, pentru a ajunge la o greutate mai sănătoasă.
După ce a absolvit Facultatea de Farmacie a Universității din Ferrara, Marcello Longhi și-a început parcursul profesional în industria farmaceutică. În 2006, s-a alăturat Novo Nordisk în Italia, unde a ocupat de-a lungul a 19 ani diverse roluri și funcții de conducere. Din noiembrie 2024 este director general al Novo Nordisk România.
Bogdan Guță
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate