Deputaţii europeni solicită sprijin pentru prevenirea discriminării persoanelor în vârstă

noiembrie 7, 2013

Claude Moraes cere sprijinul colegilor săi deputaţi pentru a face diferenţa în viaţa vârstnicilor. Aceştia aduc contribuţie valoroasă societăţii noastre, dar totuşi se confruntă cu provocări în fiecare zi.

În zilele noastre, mulţi oameni fac banking online. Completează declaraţii fiscale, aplică pentru paşapoarte noi. Fără acces la internet, aceste sarcini simple ar putea sa facă dificilă viaţa de zi cu zi a majorităţii oamenilor. Iată provocările cu care se confruntă zilnic persoanele în vârstă fără cunoştinţe de bază în domeniul IT.

 Oamenii în vârstă reprezintă una dintre cele mai mari categorii demografice şi cu cea mai rapidă creştere în Europa.

 “În mandatul de anul trecut, proiectul meu referitor la platforma AGE în Europa s-a concentrat să se asigure că atunci când luăm măsuri legislative pentru îmbunătăţirea vieţilor persoanelor în vârstă, nu ne gândim să încercăm doar să ameliorăm ritmul vieţii lor afectate de "îmbătrânire".

În felul acesta, toată lumea rămâne în urmă şi nimic nu e îmbunătăţit”.

 Platforma AGE  a manifestului Europei pentru alegerile din 2014 pune accentul pe întreaga fiinţă şi face promisiuni că va contesta prejudecăţile adânc înrădăcinate cu care se confruntă totodată persoanele rome, gay şi dezabilitate în vârstă.

 Discriminarea de vârstă există încă printre angajatori

Pe lângă situaţia de criză privind cheltuielile zilnice de întreţinere, persoanele în vârstă se confruntă şi cu problema discriminării din partea angajatorilor.

 În ancheta socială europeană din 2011 s-a constatat că aceasta a fost considerată forma cea mai largă de discriminare experimentată în Europa. Mai puţin de  50% din oamenii de peste 50 de ani s-au arătat preocupaţi de faptul că vârsta le-ar ar putea sta în calea angajării.

 Izolarea socială este de departe o problemă generală în societatea noastră agitată, iar mulţi oameni în vârstă care au atât de multe de oferit: istorie socială, tovărăşie, spirit civic, sunt uitaţi în propriile case.

 Percepţia asupra sănătăţii persoanelor în vârstă

 Sănătatea pentru persoanele în vârstă este deseori privită în contextul deteriorării psihice, iar sănătatea mentală doar ca şi consecinţă a bolilor degenerative. Dar oamenii în vârstă au aceleaşi nevoi de îngrijire psihologică ca toţi ceilalţi. Platforma AGE a Europei încearcă să abordeze aceste probleme mai mult decât să le discute la nivel conceptual. De asemenea îşi propune să atragă politicienii pentru a aduce aceste aspecte în contextul problemelor politice principale.

 “Sunt foarte mandru de munca pe care am depus-o pentru programul European legislativ AGE anti-discrimiare după mandatul trecut, dar avem nevoie de mai mulţi deputaţi pentru a ajuta să facem diferenţa pentru persoanele în vârstă care se confruntă cu discriminarea şi inegalitatea socială”, afirmă Claude Moraes.

 Bătrânii aduc o contribuţie valoroasă incredibilă societăţii noastre. Lansarea acestui manifest este despre a ne asigura că nu uităm de nevoile lor.

 *Claude Moraes este co-preşedinte al Intergrupului Parlamentului European pentru solidaritatea între generaţii şi vârste.

 

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate