Politici de Sanatate

„Deja simt un boicot la nivel administrativ“

10 aprilie
12:34 2018
„Deja simt un boicot la nivel administrativ“

Interviu cu dr. Carmen Orban, manager al Institutului Clinic Fundeni.

Dacă în sistemul de sănătate personalul medical își așteaptă lefurile mărite, colegii lor, angajați TESA, par să boicoteze activitatea din spitale, mai ales că mulți dintre ei primesc minimul pe economie după mai bine de zece ani de muncă. În timp ce mulți manageri evită acest subiect, managerul Spitalului Fundeni, Carmen Orban, îl aduce pe agenda dezbaterilor urgente, spunând că atunci când nu ai la dispoziție tot ce îți trebuie pentru un act medical corect, înseamnă prostituție medicală. Care sunt soluțiile, în interviul următor.

Anul 2017 a fost unul greu, cu multe schimbări pe scena Sănătății. Cum a fost însă pentru spital?

Pentru toate spitalele din România, anul 2017 a fost un an extrem de greu, însă bucuria este mult mai mare când vezi că și în asemenea situații poți să faci lucruri. Este pentru prima oară în istoria acestui spital când toate lifturile din ambele clădiri sunt funcționale, inclusiv lifturile care deservesc Institutul „C.C. Iliescu”, ceea ce pentru mine înseamnă o minune în care nici eu nu mai credeam. Am reușit să organizăm niște parcări civilizate pentru toți angajații spitalului și am stabilit o ordine în această curte imensă, fiind foarte greu de gestionat și de îngrijit, pentru că banii sunt din ce în ce mai puțini. Am reușit să renovăm secții care, din punctul meu de vedere, erau de o maximă urgență.

Din punctul de vedere al fondurilor alocate spitalelor, cum apreciați situația în momentul de față?

A fi manager în ziua de astăzi este o provocare aproape de inconștiență, pentru că bugetele nu au crescut, dar au crescut sporurile salariale, care trebuie să fie susținute tot din bugetele spitalelor. Vorbim și despre o informare mult mai mare a pacientului și de dorința lui de a avea acces la un tratament medical corect și ultramodern, în condițiile în care avem infrastructuri vechi care, evident, necesită costuri mult mai mari. Deci există un dezechilibru în această balanță bugetară pentru că, repet, vorbim de aceiași bani pe care trebuie să îi gestionezi la o populație mult mai bolnavă, iar în cazul spitalului nostru vorbim și despre o patologie extrem de grea, extrem de complicată. Noi, aici, facem o medicină ultraperformantă, iar costurile sunt foarte mari, ca atare este un mers pe sârmă din partea echipei manageriale pentru a păstra un echilibru într-un act medical corect, atât din perspectiva pacientului, cât și din perspectiva personalului medical.

Dacă a fi manager la stat este în mare parte un risc asumat, ar putea fi mediul privat o soluție alternativă bună?

Aici trebuiesc luate în calcul două aspecte. În ceea ce mă privește, cred că valoarea și experiența mea managerială în acest spital de stat greu ar aduce beneficii imense în privat, iar pentru mine ar fi o mare provocare. Cred că toată experiența acumulată, plus dorința mea de a face ceva ultraperformant, ultramodern și ultracorect, într-un final se va concretiza în ceva extraordinar de profitabil. Dacă privim, în schimb, aspectul global, adică diferența între medicina de stat și medicină privată, cred că întotdeauna lucrurile trebuie să meargă în paralel. Medicina privată trebuie să vină și să completeze golurile pe care le are medicina de stat. Tot ceea ce este deficitar în sistemul de stat ar trebui să se completeze cu medicina privată. Aș da un exemplu banal: decât cozi imense la radioterapie în spitalele de stat și riscuri de morți iminente la pacienții grav bolnavi, mi se pare normal ca privatul să dezvolte centre de radioterapie ultramoderne și să preia cât mai mulți bolnavi, astfel încât fiecare pacient să aibă dreptul la sănătate.

Un alt aspect esențial: dacă există proceduri medicale care se fac la noi în țară numai în sistem privat, mi se pare corect ca statul să ofere posibilitatea privatului să trateze acești pacienți, în loc să îi trimitem în altă țară pe baza celebrului formular.

Luați în considerare ca, la un moment dat, să ajungeți la conducerea unui spital privat?

Da, este una dintre perspectivele pentru viitorul îndepărtat, dar mai am de spus aici ceva. În timp, am implementat niște mentalități și cred că acest spital a demonstrat că poate funcționa ca o familie mare, în care inclusiv pacientul se poate simți tratat, la noi în spital, ca într-o familie. Este adevărat că mai sunt secții în care nu am putut avea acces și unde m-am izbit ca de un perete de sticlă. Dar există în Spitalul Fundeni oameni minunați, care fac pentru pacienți mai mult decât este omenește posibil, există echipe de oameni extraordinare care muncesc de dimineața până seara. Principiul meu de viață este următorul: oamenii buni se întâlnesc între ei și, ca atare, echipele sunt din ce în ce mai mari.

Care sunt proiectele care vă fac să spuneți că încă aveți lucruri de spus în acest spital?

Beneficiem în curtea acestui institut de două blocuri de locuințe pentru medici rezidenți, pe care institutul le-a căpătat într-o stare deplorabilă. Aș dori ca prin diverse forme, fie fonduri europene, fie chiar un teledon, să reușesc să reabilitez acele blocuri, astfel încât rezidenții spitalului să aibă un ajutor și să se poată simți aproape de spital. Cred că, în acest fel, dezvoltarea lor ca medici specialiști și medici primari va fi mult mai bună.

Avem, de asemenea, câteva proiecte mari cu Banca Mondială, extrem de importante pentru profilul spitalului, dar mai ales pentru pacienții care se adresează acestui spital, proiecte care sunt accesate și care sper ca anul acesta și anul viitor să se finalizeze. Unul dintre ele se referă la o extindere a secției de terapie intensivă cu un departament foarte mare de ATI pentru insuficiență hepatică. Cu toții știm că, la nivel național, deși Institutul Clinic Fundeni beneficiază de trei secții de terapie intensivă mari, ele sunt permanent „colmatate” și facem cu greu față tuturor solicitărilor. Mai mult, problema majoră este faptul că post-operatorul este tot timpul plin, motiv pentru care și programul operator este mult diminuat în fiecare zi.

Un alt proiect imperios este acela de a construi un spital nou pe platforma Fundeni. Clădirea în care se află biroul meu și secțiile de gastroenterologie, hematologie, inclusiv Institutul „C. C. Iliescu”, reprezintă un pericol cu risc seismic înalt. Este o clădire în care eu nu mai am curaj să investesc nimic și, având în vedere că Institutul Clinic Fundeni beneficiază de o suprafață imensă de teren, am putea, încetul cu încetul, să luăm în calcul construirea unui spital nou. Beneficiile ar fi majore, deoarece costurile pentru construirea unui spital nou sunt cu mult mai mici decât cele pentru a cârpi ceva vechi, iar circuitele ar deveni funcționale și civilizate.

Aveți un punct de vedere din partea Ministerului Sănătății în această privință?

Cred că autoritățile au înțeles urgența acestui demers și cred că vor căuta soluții. Nu am întâmpinat un răspuns negativ, dimpotrivă, toată lumea a părut atentă la ceea ce spun și dornică să găsească soluții potrivite. Îmi place să cred că atunci când am semnalat ceva, toți factorii decidenți, indiferent de culoarea politică, au înțeles că niciodată nu am exagerat și că este o problemă care, mai devreme sau mai târziu, se va dovedi gravă. Ca atare, de obicei, am primit răspunsuri pozitive.

Din punctul de vedere al politicilor de sănătate, ce ați schimba, ce ați completa pentru ca sistemul medical să meargă spre mai bine?

Toate procedurile și toate protocoalele care se implementeză în spital în vederea acreditării CONAS sunt absolut necesare, dar ca lucrurile să funcționeze trebuie să ai totul standardizat. La noi în spital, în acest moment, există aceste lucruri, dar noi testăm apa cu degetul, pentru că există proceduri, protocoale și teorii noi la care noi nu am avut acces și le facem noi. Cred însă că, atât timp cât există CONAS, Școala Națională de Sănătate Publică, ei ar trebui să vină cu aceste protocoale standardizate pe fiecare domeniu de activitate și, oarecum, să ni le impună, iar noi să le adaptăm la profilul fiecărui tip de spital. Birocrația și presiunea pe spitale sunt atât de mari, încât, la un moment dat, prevăd un colaps.

Eu sunt un om optimist precaut și, cu toate acestea, prevăd niște probleme în viitorul apropiat. Aceste creșteri salariale, de exemplu, sunt o imensă gură de oxigen, dar aș atrage atenția personalului medical că pe lângă recunoștința dată lor astfel, cu remunerații decente, aproape de cele europene, obligațiile lor ar trebui să fie pe măsură.

Aspectul îngrijorător pe care vreau să îl subliniez, odată cu creșterea salarială, este faptul că personalul TESA nu a avut parte de creșteri salariale, ca atare, eu deja simt un boicot la nivel administrativ. De fiecare dată când mă interesez la administrativ din ce motiv nu s-a terminat o licitație sau de ce nu avem „X” lucru, întotdeauna mi se spune că au foarte mult de lucru, că nu fac față, în condițiile în care le-am pus la dispoziție absolut tot ce și-au dorit. Acest domeniu administrativ, din punctul meu de vedere, este cel mai periculos. Dacă mie, ca manager, mi-ar lua cineva de pe cap răspunderea pe partea de achiziții, cred că aș fi managerul-rachetă, cred că aș putea să conduc cinci spitale deodată și chiar aș fi mult mai liniștită.

Personalul administrativ are o mare frustrare că muncește foarte mult și nu câștigă pe măsură. Sunt lucruri care în scurt timp se vor răsfrânge asupra noastră, a conducerii spitalului, iar pe termen lung, lucrurile se răsfrâng asupra personalului medical și asupra pacientului, pentru că degeaba ești un medic foarte bun, degeaba te chinui să gestionezi lucrurile corect, dacă nu ai cu ce lucra. Deci atât timp cât nu ai la dispoziție tot ce îți trebuie pentru un act medical corect, înseamnă prostituție medicală, lucru cu care eu nu am fost niciodată de acord. 

În România de astăzi, avem o listă lungă cu manageri de spitale numiți politic. Dumneavoastră rezistați de mulți ani în această funcție. Sunteți sau ați fost susținută politic?

Nu, eu nu am fost niciodată afiliată politic, în ciuda tuturor vorbelor sau dorințelor unora sau altora. Mai mult decât atât, de fiecare dată când a fost un partid politic nou la conducere, nu m-am simțit dorită, dar de fiecare dată când a plecat persoana respectivă de la conducerea ministerului, întotdeauna am primit felicitări. La un moment dat, m-am simțit tăbăcită, pentru că am fost controlată de către toată lumea, am avut momente în viață în care m-am simțit hăituită, dar mereu le-am luat ca fiind lucruri care te ajută să fii mai bun. Știind că nu am avut vreo susținere politică, niciodată, am încercat să arăt că se poate, doar prin puterea exemplului și prin muncă. Nu am avut afiliere sau susținere politică vreodată, dar, pe de altă parte, nici nu mi-au făcut ceva vreodată. Cred că știți că, la nivel de minister, managerul are un contract de management cu ministrul Sănătății și se fac niște evaluări anuale. De fiecare dată, am luat punctajul maxim, indiferent că sunt sau nu persoană agreată sau agreabilă. Important este să îmi fac treaba.

de Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: