Interviu cu prof. dr. Bogdan Ovidiu Popescu, președinte și membru fondator al Societății de Neurologie din România
Care ar trebui să fie rolul societăților profesionale în medicina românească și ce relație ar trebui să existe între ele și comisiile Ministerului Sănătății, de exemplu, dar și alte instituții ale statului?
Pentru medicină, societățile profesionale reprezintă o autoritate foarte importantă în specialitatea respectivă. Practic, societățile profesionale sunt cele care agreează ghiduri de diagnostic și de tratament, organizează toată activitatea educațională și educația medicală continuă. Sau așa ar fi normal, nu tot felul de entități care nu au o autoritate în domeniu. Mai mult decât atât, la nivel de politici publice, tot societățile profesionale sunt cele care pot atrage atenția asupra politicilor necesare de sănătate, asupra investițiilor care trebuie făcute în dezvoltarea anumitor ramuri în medicină pentru a rezolva problemele majore de sănătate publică, cum ar fi, spre exemplu, în cazul nostru, prioritatea accidentul vascular cerebral, unul dintre principalii ucigași ai românilor, împreună cu infarctul de miocard.
Societatea de Neurologie din România a fost refondată în anul 2001. Eu am fost unul dintre fondatori, împreună cu prof. Ovidiu Băjenaru, prof. Constantin Popa, prof. Alexandru Șerbănescu, conf. dr. Cristina Tiu, conf. dr. Cristina Panea. Am avut funcția de secretar general timp de 12 ani, iar acum sunt președinte al Societății de Neurologie din România.
Firesc este ca în comisia consultativă a unei specialități din Ministerul Sănătății să fie implicate persoane din societatea profesională respectivă. La noi, s-a întâmplat acest lucru. La început, a fost implicat prof. Ovidiu Băjenaru în comisia consultativă (astăzi, președinte de onoare ad vitam al SNR), iar în momentul de față profesorul Dafin Mureșan este președintele acestei comisii, dumnealui fiind fost președinte al Societății de Neurologie din România și membru al actualului Comitet Executiv.
Care sunt prioritățile Societății?
Poate că cel mai important rol este cel pe care îl are în educația medicală. Prin congresele societății noastre, comunitatea neurologilor din România poate fi în permanență la zi cu noile opțiuni de diagnostic și tratament în bolile neurologice. Aceasta este o misiune, cred eu, foarte importantă, și pe care nu are cum să o facă altcineva în afară de societatea profesională. În 2019, în luna mai, organizăm Congresul de Neurologie, iar în continuarea lui organizăm și simpozionul „Danubian”, ceea ce ne onorează.
În egală măsură, noi am avut diverse proiecte de dezvoltare și instruire a tinerilor neurologi, a rezidenților. Tot prin societate, prin diverse grupuri de lucru așa cum ne organizăm noi, participăm la diverse proiecte de cercetare clinică. Pot da exemplul tratamentului modern din boala Parkinson avansată cu gel intestinal. Am reușit crearea unor baze de date, a unor registre și a unor publicații cu toată experiența românească într-un domeniu punctual.
Nu în ultimul rând, societatea stabilește priorități, prin diverse materiale pe care le transmite la nivelul Ministerului Sănătății, care ar fi investițiile necesare în dezvoltarea specialității. De exemplu, creșterea numărului de centre unde se efectuează tratament de tromboliză intravenos și dezvoltarea educației pentru metodele noi intervenționale ale accidentului vascular cerebral acut, adică trombectomie-trombaspirație. Avem o colaborare foarte bună cu Societatea de Radiologie Intervențională și Neuroradiologie Intervențională, pe care o conduce prof. dr. Iana, pentru a forma tineri care să poată învăța competența intervențională a accidentului vascular cerebral. Ne mai dorim să începem să creștem numărul, foarte mic în momentul de față, de doar trei medici intervenționiști care lucrează efectiv, să putem dezvolta și centrele acestea supraspecializate, de tratament modern al AVC.
Ce s-ar schimba în evoluția pacienților dacă ar fi mai mulți astfel de medici?
Dacă vorbim de tromboliza intravenoasă clasică, ne dorim să o extindem în rețea, pentru ca practic din orice colț al țării să poți ajunge, într-o fereastră limitată de timp de la debutul simptomelor, într-un centru în care să se facă tromboliza intravenoasă. Această fereastră de timp este în momentul de față la patru ore și jumătate de la debutul simptomelor, dar trebuie luat în calcul că, inclusiv din momentul în care ajungi la un spital, durează până obții diagnosticul propriu-zis și până se verifică criteriile eligibilității pentru tratament. Dacă scădem timpul necesar analizelor, intervalul în care pacientul trebuie să ajungă la spital trebuie să fie și mai scurt, undeva la două ore și jumătate.
Procedura intervențională de trombectomie, de a scoate trombul din artera în care s-a format, sau trombaspirație, are avantajul că pentru anumite cazuri poate fi efectuată chiar dincolo de această fereastră de timp de patru ore și jumătate. Cu alte cuvinte, o serie de pacienți care nu ajung în timp util pentru tromboliza intravenoasă ar putea avea o evoluție bună datorită acestor noi metode intervenționale. Mai mult, pot fi utile și pentru pacienți care vin în fereastra de tromboliză. Pe anumite cazuri, cele două tratamente se pot chiar combina. Rezultă un grad mai mare de complexitate și din posibilitatea de a aborda mai multi pacienți și, în final, un rezultat mult mai bun privind scăderea deficitului neurologic la externare, asta însemnând o calitate a vieții mai bună, exact diferența între un om cu handicap neurologic și unul fără handicap.
Ce s-ar putea face să nu se ajungă la un accident vascular cerebral?
Conform datelor OMS, dacă s-ar interveni eficient pe toți factorii de risc din medicina primară, s-ar evita nu mai puțin de 70% din cazurile de accident vascular cerebral. Cifra este uriașă. În România, sunt peste 60.000 de accidente vasculare cerebrale pe an, deci dacă evităm 70% din acestea ar însemna că 40.000 de oameni nu ar mai ajunge în situația de a face un accident vascular cerebral. Acest calcul este făcut pe prevenția cu eficiență maximă, ceea ce înseamnă identificarea tuturor factorilor de risc și tratarea corectă a lor. Este o cifră ideală, însă nicio țară nu poate să ajungă la identificarea și tratarea 100% a factorilor de risc: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitate, dislipidemie, fumat etc.
O identificare la timp s-ar putea face degrevând cumva medicii de familie de foarte multe sarcini birocratice. Misiunea de astăzi a unui medic este una foarte ingrată, foarte mult din timpul de lucru este dedicat unor acte birocratice. Când să mai aibă omul acesta timp să facă și un consult frecvent și corect pacienților pe care îi are pe listă? Este imposibil ca număr de ore de muncă!
Din păcate, această medicină preventivă nu a ajuns o prioritate în anii aceștia de după revoluție. A fost o singură încercare, la un moment dat, când a existat un program dezvoltat la nivelul Ministerului Sănătății, prin care erai obligat să îți faci analize gratuite, dar care a durat foarte puțin. Ca să ai eficiență în medicina preventivă, trebuie să o începi acum ca să câștigi peste 10 sau 15 ani.
Ce ar putea să facă statul pentru ca pacientul român să aibă parte de tratamente complete, moderne și la timp?
În primul rând, ar trebui să eficientizeze funcționarea Agenției Naționale a Medicamentului în sensul în care lucrurile tergiversează destul de mult acolo, printr-o lipsă de resurse umane. Dacă s-ar eficientiza ANMDM, s-ar câștiga foarte mult în viteza cu care sunt acceptate sau nu diverse tratamente. Din păcate, un alt domeniu care funcționează deficitar în România este cel al studiilor clinice, utile pentru toată lumea: pentru pacienți, pentru instituții, pentru doctori, pentru guvern. Din păcate, timpul de procesare a cererilor pentru aprobarea studiilor clinice în România în momentul de față este mult mai lung decât în oricare altă țară de lângă noi.
După măririle salariale din sistem, au apărut voci care au spus că acestea ar fi trebuit să se facă în funcție de performanțe. Ar fi fost aceasta o idee bună?
Da, este o întrebare foarte bună. Am să vă răspund în felul următor: creșterile salariale din sănătate au fost dorite dintotdeauna după Revoluție. Țara aceasta și-a plătit foarte prost doctorii și profesorii, iar acest lucru se vede în sistem. Pentru foarte mulți oameni a însemnat singurul ajutor de normalitate, de o viață decentă. Prin urmare, de fiecare dată când s-ar deschide capitolul acesta de discuții, ar exista cumva pericolul să se piardă avantajele care s-au câștigat și care sunt substanțiale pentru mulți doctori.
Dar nu, nu este firesc să fie plătiți toți doctorii dintr-o specialitate la fel, neținându-se cont de performanța fiecăruia, de numărul de proceduri pe care este capabil să le facă fiecare, de dificultatea cazurilor pe care le diagnostichează și le tratează, precum și de numărul pacienților. Cu alte cuvinte, în momentul de față am putea spune că fie te străduiești foarte mult, fie că nu, salariul tot acela este. De exemplu, sunt intervenții pe care le fac doar anumiți doctori, intervenții care sunt mai complicate, și nu este normal ca cine știe să le facă să primească același salariu ca aceia care nu știu să le facă. În felul acesta, demotivăm oamenii să muncească și să învețe lucruri noi. Eu am întâlnit atitudinea aceasta: ,,De ce să mă complic? Ce câștig? Păi, nu câștig nimic”.
E foarte greu să deschizi acum Cutia Pandorei și să începi să spui astăzi că de fapt nu este bine, pentru că toți s-ar teme. Cei care fac treabă s-ar teme de criterii, de cine face criteriile, cu ce interes se fac aceste criterii, deci există și acest nivel înalt de suspiciune și pe bună dreptate, pentru că de multe ori s-a întâmplat așa. Eu aș fi făcut o marjă de salarizare.
Autor: Roxana Maticiuc
