Asist. univ. dr. Rodica Tâlmaci,
Departamentul de Hematologie – Institutul Clinic Fundeni
Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, București
Este atât de necesară o schimbare a Percepției despre Sistemul de Sănătate, în România și nu numai, cred că întreaga umanitate are nevoie de asta: trecerea/tranziția de la conceptul de «a trata» boala la «a preveni» alterarea sănătății.
Este necesar ca Sistemul de Sănătate să producă și să ofere ceea ce este el de fapt – SĂNĂTATE. Prin lipsa atitudinii de prevenție, sistemul «produce» / întreține boala – ca să aibă de ce să o trateze, așa cum se întâmplă, de fapt. Toți știm despre efectele adverse ale tuturor medicamentelor și acumularea lor în timp. Așa cum este el acum, Sistemul de Sănătate se luptă cu sine însuși – Sistemul de Sănătate creează Boala! De ce?! Ca să aibă ce să trateze.
Cum ar fi ca Medicina să existe ca un sprijin în a preveni o stare de alterare a sănătății? Cum ar fi ca oamenii să vină în cabinetele medicale bucuroși, iar medicii să-i întâmpine cu bună-dispoziție și dornici de a dărui din cunoașterea și aptitudinile lor?
Viitorul Sistemului de Sănătate pe care îl doresc în România este bazat pe Medicina Preventivă. Un pas real în această direcţie ar putea fi alocarea unei părți din fondul de finanțare / creditare spre proiecte de medicină preventivă. Apoi, treptat-treptat, această parte să devină măcar echivalentă cu partea alocată pentru medicină «terapeutică».
Dezvoltarea rapidă a cunoașterii în domeniul biologiei/geneticii moleculare a deschis calea pentru noi oportunități de testare / diagnosticare necesare pentru prevenție. Aceste testări au o valoare deosebită în predicția unei posibile stări de boală. Astfel, este responsabilitatea noastră ca societate să creăm acest cadru – un context de realizare a medicinei bazate pe predicție, prevenție și diagnostic timpuriu. Văd atât de necesară această abordare în multe domenii medicale, în special în medicina oncologică.
Puntea de legătură între medicina bazată pe “a trata boala apărută” și medicina bazată pe a “menține starea de sănătate naturală” este domeniul Epigeneticii. Epigenetica este importantă în identificarea modificărilor temporare produse în expresia genelor, înainte ca aceste modificări să devină mutații stabile și să producă alterarea definitivă a stării naturale de sănătate.
Domeniul în care activez, medicina bazată pe biologie / genetică moleculară, este un domeniu nou sau, mai bine zis, neexplorat îndeajuns în România și de mare, mare utilitate. De fapt, un diagnostic ferm și exact se bazează pe diagnosticul molecular, iar monitorizarea moleculară este de cea mai mare acuratețe și precizie, care poate prezice o recădere cu mult înainte ca aceasta să fie manifestată clinic și evidentă.
Cu toate acestea, deși există multe laboratoare de biologie moleculară superdotate, cu aparatură de înaltă performanță, această infrastructură este neutilizată la capacitatea reală pentru că nu există suficient personal calificat și această specialitate nu este recunoscută ca specialitate medicală, încă. Iar analizele și investigațiile de biologie/genetică moleculară, deși esențiale în diagnostic, nu sunt pe deplin recunoscute/valorificate și decontate de CNAS.
Sunt multe probleme de rezolvat, eu le văd, însă, ca pe niște provocări pe calea schimbării/trecerii de la o Medicină care rezolvă urgențe la o Medicină care susține cu adevărat Sănătatea.
Se dorește o Re-Formă în Sănătate, dar, de fapt, nu se vrea. „Victima”, de fapt, nu vrea să fie vindecată!… așa cum s-a amintit în cadrul conferinței despre starea de „victimă” a românilor. Afirm aceasta nu pentru a judeca – este bine sau rău, corect sau greșit – aceasta este viziunea de Acum – societatea bazată pe consum, inclusiv medicamente.