editorial de Maria Vasilescu
Chiar dacă este disponibilă pe scară largă de ani buni, fișa electronică de sănătate nu este utilizată de toți medicii din SUA (cel puțin, aceasta era situația în urmă cu vreo trei ani). Au fost enunțate probleme precum costurile mari de implementare și mentenanță, scăderea productivității medicului și beneficii clinice și financiare insuficiente. În SUA, medicii nu s-au grăbit să devină “digitali” și foarte greu au renunțat la clasica fișă de hârtie. În ciuda milioanelor de dolari investiți de statul american pentru motivarea medicilor, foarte mulți furnizori au ezitat.
Însă implementarea corectă a fișei electronice de sănătate – mai ales ca parte a unei soluții integrate cu management practic și servicii de comunicare cu pacientul – poate să îmbunătățească, făcând-o eficientă și profitabilă, activitatea medicală și în primul rând îngrijirea pacientului, susțin la unison specialiștii din lumea întreagă.
Cu un an înainte ca președintele Obama să transforme The Affordable Health Care for America Act în lege, acesta a stabilit Actul pentru Tehnologia Informației Medicale pentru sănătate clinică și economică ( HITECH). HITECH ACT este o dispoziție de 19,2 miliarde de dolari a Actului American de Reconstrucție și Reinvestiții (the American Recovery and Reinvestment Act), semnat în februarie 2009. Actul are rolul de a încuraja larga adoptare a fișei electronice ca platformă de reducere a costurilor și de creștere a calității îngrijirilor în SUA.
Medicii beneficiau astfel de rambursarea de până la 44.000 de dolari din Medicare și de până la 65.000 de dolari din Medicaid pentru utilizare eficientă a fișei electronice, începând cu anul 2011. Utilizarea eficientă includea prescripția electronică, schimbul electronic de informații medicale ale pacientului și raportarea datelor clinice.
Ca să vină în ajutorul furnizorilor pentru a adopta fișa electronică, HITECH ACT a stabilit 60 de centre regionale în toată țara.
Departamentul pentru sănătate și servicii sociale a alocat 640 de milioane de dolari ca să finanțeze aceste centre, cerându-le să ofere asistență intensivă medicilor de familie, cu accent pe cabinetele mici și mijlocii. Acești furnizori livrează majoritatea serviciilor de îngrijire primară, însă aveau rata cea mai mică de absorbție a fișei electronice, din cauza resurselor puține de implementare, folosire și mentenanță ale sistemului. Un studiu a arătat că doar 4% dintre medici foloseau complet fișa electronică, în 2008.
Și se punea întrebarea: dacă fișa electronică reprezenta viitorul îngrijirilor medicale, de ce a fost atât de puțin populară?
În final, momentul a fost depășit, e adevărat, cu multă implicare, efort, resurse și consecvență din partea statului american, și s-a dovedit că implementarea cu succes a fișei electronice optimizează practica medicală, prezintă avantaje majore pentru îngrijirea pacientului și este profitabilă pentru medic.
Într-un studiu realizat de NEJM, o majoritate covârșitoare de medici a spus că…………