Politici de Sanatate

Consultare publică pe tema cooperării europene în domeniul HTA

25 octombrie
17:58 2016
Consultare publică pe tema cooperării europene în domeniul HTA

Comisarul pentru Sănătate și Siguranță Alimentară, Vytenis Andriukaitis, a anunțat lansarea unei consultări publice cu privire la inițiativa Comisiei Europene de consolidare a cooperării privind evaluarea tehnologiei medicale (Health Technology Assesment/HTA). „Comisia a sprijinit cooperarea voluntară privind HTA pentru mai mult de 20 de ani, și prin mai multe acțiuni HTA comune, am construit o bază solidă de cunoștine bazată pe metodologii și schimbri de informații. Acum este timpul să să facem pasul următor: să construim un mecanism permanent, durabil pentru cooperarea europeană în domeniul HTA, astfel încât toate statele membre să poată beneficia de valoarea adăugată creată prin punerea în comun a resurselor, prin schimburi de experiență și să evităm duplicarea în evaluarea aceluiași produs sau intervenții „, a declarat Vytenis Andriukaitis, acum câteva zile, la Forumul „Cooperarea europeană privind HTA: ce urmează?”

Consultarea privind viitoarea formă de cooperare în UE privind HTA va dura până la 13 ianuarie 2017. Păreri ale părților interesate au fost colectate și în cadrul Forumului „Cooperarea europeană privind HTA: ce urmează?”. Iar Comisia a lansat, în paralel, o serie de studii suplimentare, care să ajute la analiza opțiunilor posibile și a impactului acestora. Comisia va propune o varinată de îndată ce toate opiniile și datele vor fi colectate și analizate.

Forumul „Cooperarea europeană privind HTA: ce urmează?” a fost organizat de Comisia Europeană împreună cu Acțiunea Comună CE-EUnet HTA ( CE-EUnetHTA Join Action). A fost prima întâlnire de acest fel la care au participat reprezentanți ai tuturor celor 79 de organizații implicate. Însă scopul nu a fost doar lansarea consultării publice, ci și evaluarea activităților de până acum desfășurate în cadrul Acțiunii Comune CE-EUnetHTA. Discuțiile au fost structurate în jurul a trei paneluri:

  • Cooperarea UE privind HTA astăzi
  • Rolul HTA: de la dezvoltarea timpurie, la accesului pacienților
  • Viitorul HTA în Europa.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: