Cu simptome adeseori nespecifice și cu o conștientizare de multe ori scăzută, insuficiența cardiacă reprezintă o amenințare serioasă atât din punctul de vedere al sănătății populației, cât și al bugetelor alocate. Zeci de milioane de persoane au această boală la nivel global, insuficiența cardiacă fiind principala cauză de spitalizare la vârstnici. Prof. univ. dr. Theodora Benedek, șefă Clinica de Cardiologie din Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș și președinte al Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sănătății, atrage atenția asupra importanței diagnosticării corecte și la timp a acestei boli, a colaborării medicilor din diferite patologii, dar și asupra instituirii tratamentului adecvat și educării populației în recunoașterea simptomelor insuficienței cardiace.
Cât de importantă este problema insuficienței cardiace pe plan mondial?
Insuficiența cardiacă (IC) este o boală cronică gravă, în care inima nu mai pompează suficient sânge în organism, pentru a asigura buna funcționare a organelor. Putând avea mai multe cauze, ea reprezintă o povară din ce în ce mai mare pe plan mondial, având în vedere procesul de îmbătrânire a populației și supraviețuirea multor pacienți ce au suferit evenimente coronariene acute. Una dintre principalele probleme o reprezintă insuficienta cunoaștere a acestei afecțiuni, mai ales în cadrul publicului larg.
Care sunt datele epidemiologice?
Se estimează că, pe plan mondial, există 64 de milioane de pacienți care trăiesc cu povara acestei boli și că o persoană din cinci va prezenta simptome de IC, la un moment dat în cursul vieții. Din păcate, nu avem date foarte exacte pentru România, dar un raport elaborat de Grupul de Lucru pentru IC al Societății Române de Cardiologie estimează că ar putea exista aproximativ 1 milion de români care să sufere de această boală (4,7% din populația peste 35 de ani). Pacienții sunt spitalizați (și respitalizați) frecvent, IC reprezentând principala cauză de spitalizare în lume pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani… Evident, toate acestea au impact major asupra bugetelor de asigurări de sănătate.
Care este impactul asupra mortalității?
Deși toată lumea se teme de boli precum cancerul, nu mulți asociază IC cu un impact semnificativ asupra supraviețuirii. În realitate, mortalitatea la 5 ani după diagnosticul de insuficiență cardiacă este aceeași ca după diagnosticul de cancer de sân (la femei) sau de prostată (la bărbați): un pacient din doi va deceda în 5 ani de la diagnostic. Și mai îngrijorătoare sunt statisticile pentru un grup special de pacienți: din 8 pacienți cu diabet zaharat de tip 2, care sunt diagnosticați și cu IC, 7 vor deceda în următorii 5 ani.
Diagnosticul de IC
Cifrele vorbesc de la sine despre gravitatea acestei boli. Care sunt cele mai sugestive simptome?
Principalele simptome sunt destul de nespecifice. De multe ori, dispneea, tusea, limitarea capacității de efort sau edemele sunt puse de pacienți pe seama vârstei sau a co-morbidităților preexistente, contribuind la lipsa de acțiune și la întârzierea instituirii unui tratament, cu impact negativ asupra prognosticului.
În condițiile în care simptomele sunt adesea nespecifice, pe ce se bazează diagnosticul?
Pentru un medic cu experiență clinică, diagnosticul de IC nu ar trebui să fie o problemă: examenul clinic, însoțit de o anamneză atentă, poate orienta clar diagnosticul. Un rol esențial îl are medicul de familie, care poate identifica precoce semnele și simptomele, trimițând apoi pacientul către medicul cardiolog, pentru confirmarea diagnosticului. Rol important au și medicii diabetologi – riscul este foarte mare la acești pacienți, iar recomandarea unor controale cardiologice regulate este de un real ajutor. La cardiolog, explorările paraclinice stabilesc cu certitudine diagnosticul și contribuie la determinarea etiologiei, stadializare și evaluarea prognosticului. Multe dintre acestea sunt – sau ar trebui să fie – de rutină, altele sunt folosite doar în cazuri speciale. Mă refer, în primul rând, la ecocardiografie și la diverșii biomarkeri, în special NT-proBNP.
Cât de importantă este colaborarea interdisciplinară în managementul acestei patologii?
Aceasta este esențială pentru succesul terapeutic. Acești pacienți nu au aproape niciodată o singură afecțiune, de obicei ne confruntăm cu o boală cardio-reno-metabolică, astfel încât este absolut necesară colaborarea dintre cardiolog, nefrolog, diabetolog, de multe ori și neurolog sau alți specialiști, cu sprijinul esențial al medicului de familie, atât pentru identificarea precoce, cât și pentru monitorizarea evoluției și tratamentului.
Arsenal terapeutic
Au pacienții români acces la tratament?
Avem la dispoziție atât un arsenal terapeutic cu dovezi de reducere a simptomatologiei și/sau a evoluției către agravare și deces, precum și ghiduri internaționale, care vin cu recomandări specifice pentru IC cu FE redusă. Ne-am bucurat că, la nivelul Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sănătății, am putut contribui la facilitarea accesului pacienților din România la tratamentul cu inhibitorii neprilizinei și ai receptorilor angiotensinei, noua clasă intrată în arsenalul terapeutic. Din păcate, nu avem multe opțiuni cu dovezi clare privind beneficiul pentru IC cu FE păstrată.
Ce ne rezervă viitorul, din punctul de vedere al opțiunilor terapeutice?
Avem speranțe pentru viitor și mă refer în special la inhibitorii co-transportorului 2 sodiu-glucoză. Dezvoltate pentru tratamentul DZ2, aceste medicamente au demonstrat, în studii de durată lungă, că previn apariția și agravarea IC la pacienții cu diabet. Un prim studiu desfășurat cu un reprezentant al acestei clase la pacienți cu IC, cu sau fără DZ2, a demonstrat rezultate foarte bune.
Care ar trebui să fie pașii următori, pentru a reduce povara acestei boli?
Aș pleca de la educație, în primul rând la nivelul populației: schimbarea stilului de viață, cu o alimentație sănătoasă, evitarea sedentarismului și renunțarea la fumat sau evitarea începerii acestui obicei extrem de nociv. Evident, efortul de a ne educa și a învăța cât mai mult trebuie asumat și de către noi – medicii. Nu în ultimul rând, autoritățile trebuie să ne ajute cu resursele necesare. Realizarea unui registru național al pacienților cu IC cronică ar putea să ne ajute în gestionarea eficientă a acestor resurse. De asemenea, pacienții ar trebui să joace un rol mai activ, individual sau prin asociațiile de pacienți.
de Valentina Grigore
