Politici de Sanatate

CNAS: După rectificarea bugetară ne vom onora angajamentele față de pacienţi, medici şi farmacii

01 august
13:43 2013

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță, într-un comunicat de presă, că îşi va onora angajamentele faţă de pacienţi, medici şi farmacii. Suma primită suplimentar la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate,  în urma rectificării bugetare din data de  30 iulie 2013, va avea ca destinaţie plata medicamentelor din programele de sănătate şi a celor cu şi fără contribuţie personală eliberate prin farmaciile cu circuit deschis.

Potrivit sursei, rectificarea bugetară permite CNAS să-şi îndeplinească obligaţiile asumate de Guvernul României cu partenerii internaţionali. Astfel, vor fi respectate prevederile Directivei pentru combaterea plăţilor întârziate, transpusă în Legea nr. 72/2013, conform căreia plăţile către furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale se fac la 60 de zile plus 30 de zile de la data validării.

De exemplu, în comunicat se arată că în luna august 2013 vor fi plătite medicamentele cu şi fără contribuţie personală eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, mai exact facturile aferente lunii octombrie 2012, respectând termenul de 210 zile, conform Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale pentru anul 2012, dar și facturile aferente lunii aprilie 2013 la termenul de 60 plus 30 de zile, conform Directivei pentru combaterea plăţilor întârziate, transpusă în Legea nr. 72/2013 şi Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale pentru anul  2013.

„Rectificarea bugetară a fost prudentă şi realistă. Toate liniile de cheltuieli şi venituri, inclusiv deficitul, au fost agreate de FMI şi Uniunea Europeană, astfel încât să ne încadrăm în ţintele stabilite anterior”, susține CNAS.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: