Stă în firea omului ca, abia atunci când se confruntă cu o problemă, să conștientizeze cu adevărat importanța unui lucru. Și, da, oricât ar părea de uzitat și stereotipal, ne dăm seama de valoarea unui lucru de-abia după ce îl pierdem! Iar aceasta nu este cu nimic diferit nici în sănătate. Mai mult, aș spune că, mai ales atunci când vorbim de sănătate, de obicei, tindem să reacționăm târziu sau, din nefericire, așa cum am văzut de multe ori în cariera mea medicală, mult prea târziu… De ceva vreme în special, unul dintre termenii pe care îi tot auzim folosiți foarte des este acela de prevenție. Și cred că, dincolo de vehicularea sa, avem nevoie poate mai mult ca oricând să îi oferim rolul și statutul pe care îl merită atât în sănătate, cât și în oricare alt domeniu.
Poate că niciun alt proces nu presupune o interdependență mai mare dintre medic și pacient decât prevenția. Niciun alt proces nu este atât de interactiv și participativ ca prevenția și niciun alt proces nu deține o atât de mare pondere. Am învățat acest lucru din practica mea în calitate de medic și, de ceva vreme, în activitatea mea parlamentară, unde, cu fiecare zi, cu fiecare act normativ sau acțiune pe care o întreprind, realizez cât de importantă este prevenția și în legislație, și în politicile publice. Știu, aparent, poate părea o paralelă exagerată sau ciudată, însă nu vom putea avea niciodată un sistem de sănătate eficient și adaptat nevoilor și realităților oamenilor, atât timp cât legiuitorii nu vor înțelege că responsabilitatea și rolul lor privesc trei mari acțiuni: prevenire, diagnosticare și tratament. Exact ca și în cazul medicilor. A venit vremea ca, atunci când vorbim de sistemul de sănătate, să nu mai tindem mereu să privim componentele sale separat, ci să schimbăm paradigma, îndreptându-ne spre o viziune integrată. Să vedem și interdependența dintre toți cei care compun sistemul și să privim provocările cu care ne confruntăm prin prisma tuturor celor implicați. Pentru că, fie că ne place sau nu, ca medici, depindem de pacienți, depindem de cei care elaborează politicile publice și legislația în domeniu. La rândul lor, pacienții depind de noi, medicii, și de factorii care sunt responsabili cu gestionarea sistemului. Așa cum cei din urmă depind indisolubil de medici și pacienți. Este un cerc care, fără o recunoaștere a importanței tuturor elementelor sale, va fi mereu unul vicios, neputând funcționa niciodată așa cum ne dorim și avem nevoie. Este o realitate la care avem nevoie și trebuie să lucrăm. Și poate niciunde nu este mai vizibil ca în cazul prevenției. Fundamentul sănătății. De aceea, vă propun astăzi acest subiect de reflecție, care are nevoie de participarea noastră, a tuturor celor implicați, de un parteneriat real, un dialog și o consultare permanente.
Prevenția pornește de la informare, crește prin formare și se desăvârșește prin educare.
De toate aceste trei acțiuni suntem responsabili deopotrivă medici, legiuitori și pacienți. Niciuna dintre ele nu se poate realiza altfel! Pentru a fi cu adevărat eficiente și funcționale, legea și cadrele normative au nevoie de participarea noastră, așa cum, din elaborarea lor, nu pot fi excluși cei cărora le sunt destinate.
Reforma sănătății începe cu regândirea celor responsabili să facă prevenție.
Vorbim de reforma în sănătate. Iar nevoia este cât se poate de reală și de acută. Am trăit și trăim vremuri în care am văzut ce înseamnă o pandemie, care a schimbat din temelii toată societatea umană și întreaga viziune. Suntem în plină Revoluție Tehnologică. Avem instrumente care ne pot ușura viața și activitatea așa cum nu ne-am gândit vreodată. Ele toate trebuie să facă parte din acestă reformă a sănătății, care începe, da!, cu prevenția. Reală! Iar primul pas este readaptarea și regândirea asumării celor care o fac. Și, apoi, să regândim și modul în care facem prevenție.
Să începem, așadar, cu întrebarea: Cine este responsabil să prevină?
Știu. Este un subiect extrem de amplu care necesită discuții și analize ce nu pot fi cuprinse într-un articol. Însă, eu sunt convinsă că este necesar să îl deschidem și să îl abordăm dintr-o cu totul altă optică, pentru că ceea ce ne lipsește cu adevărat este concretizarea unui parteneriat veritabil dintre medic, pacient și decidenți legiuitori. Iar el nu depinde de bugete de sănătate. Depinde în primul rând de conștientizarea rolului pe care îl are fiecare. În prevenție și în întregul sistem medical.
De aceea, mi-aș dori ca acest articol să reprezinte deschiderea unor discuții care să ne includă pe toți.
Cine este responsabil să informeze în prevenție și care este cadrul de care avem nevoie?
Cine este responsabil să formeze în prevenție și cum putem crea un cadru funcțional?
Cine este responsabil să educe în prevenție și de ce avem nevoie ca să facem acest lucru?
Cum putem realiza parteneriatul de care avem nevoie?
Sunt întrebări la care vă invit să răspundem cu toții și pe care vi le propun ca punct de pornire pentru o reformare a cărei necesitate este fără echivoc. Medici, pacienți, legiuitori, vă invit și vă rog să participați!
de Bianca-Mihaela Purcărin, membru al Comisiei pentru sănătate și al comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României
