Politici de Sanatate

Ce bolnav trebuie să fie tratat în spital?

16 octombrie
12:43 2017
Ce bolnav trebuie  să fie tratat în spital?

Interviu cu conf. univ. dr. Iulian Brezean, managerul Spitalului Cantacuzino.

În condițiile în care de multe ori paturile de spital sunt insuficiente, perioada de spitalizare de trei zile arată că, de fapt, acei bolnavi nu trebuiau să fie internați. Ei puteau fi tratați în policlinică. Pentru cei care au cu adevărat nevoie de spitalizare însă, managerul Iulian Brezean se zbate să obțină cele mai bune condiții hoteliere, cei mai buni medici din cât mai multe specialități și intervenții chirurgicale cât mai diversificate.

Care este cea mai mare provocare pentru un manager de spital, având în vedere că sunteți și medic chirurg practician, în același timp?

Cea mai mare provocare este să schimb mentalitatea doctorilor, în ideea diversificării actului medical. Asta înseamnă să încerci să te adaptezi cerințelor de patologie care apar în timp. De exemplu, în Spitalul Cantacuzino se operează anual 1.400 de pacienți cu cancer. În mod normal, un bolnav cu cancer ar trebui să treacă printr-o comisie formată dintr-un oncolog, chirurg, imagistician, anatomopatolog sau internist și să se stabilească o conduită de tratament unitară. De exemplu, noi nu avem un oncolog și atunci am făcut demersurile necesare ca să creăm într-o anumită zonă a spitalului un serviciu de oncologie în așa fel încât bolnavii aceștia să beneficieze de o abordare complexă, așa cum se întâmplă peste tot în lume în această patologie. Este foarte greu să convingi colegii că trebuie să luăm din fiecare secție un număr de două-trei paturi ca să constituim acest mic compartiment. Și ca dovadă că problema aceasta a oncologiei este una din ce în ce mai serioasă stă faptul că în ultimii ani s-au deschis trei centre private de oncologie în București. Ceea ce arată că nevoia există, pentru că altfel privatul nu ar fi dispus să facă o investiție care nu este deloc mică.

O altă provocare pentru noi ar fi înființarea unui compartiment și a unei secții de gastroenterologie în spital. Este o necesitate pentru că există două secții de chirurgie digestivă și pentru că foarte multe dintre manevrele chirurgicale, în ultima decadă, au trecut în sarcina gastroenterologilor: rezecții endoscopice, montarea de stenturi, tratamentul varicelor esofagiene din ciroză, tratamentul hemoroizilor și multe alte manevre pe care acum le fac gastroenterologii într-o manieră minim invazivă și, evident, mult mai bună pentru bolnav decât o intervenție chirurgicală. Chiar și crearea unui astfel de compartiment este dificilă, tot din aceleași motive: colectivele medicale nu vor să accepte de principiu diversificarea, adică să vină și alți colegi din alte specialități, pentru că nu vor să își piardă paturile.

O problemă ar putea fi, poate, infrastructura acestui spital?

Da, acest spital este unul vechi și cu circuite deficitare. Noi am găsit un teren în curtea spitalului, am făcut un proiect pentru ca în acest spațiu să ridicăm o clădire de șapte etaje după toate regulile actuale de amenajare a spațiului unui spital. Aș vrea să pot reloca anumite secții acolo și în acest fel să creăm ceea ce ne dorim.

Acum, cu schimbarea echipei de la Primăria Generală, colaborarea a devenit mai bună decât era înainte și am speranța că în noua configurație de la primărie vom găsi sprijin și pentru acest proiect. Am speranțe că în doi-trei ani se va încheia construcția. Facem parte din cele 19 spitale ale Primăriei Generale, iar acest lucru este benefic pentru spital. Primăria ne asigură plata tuturor utilităților, ne-au dat bani pentru aparatură medicală an de an și am putut în acest fel să ne înnoim și să ne completăm aparatura medicală. Avem, practic, toate sălile de operații cu aparatură foarte bună, iar reparațiile ni le-a plătit Primăria Generală. Asta ne-a ajutat foarte mult pentru că, în acest fel, banii veniți de la Casa de Asigurări sunt direcționați exclusiv pentru salarii și cheltuielile cu bolnavul, adică nu intrăm în banii aceștia pentru alte lucruri administrative.

Sunt voci care afirmă că managerul unui spital trebuie să aibă studii de management și economie și că nu trebuie să fie medic, iar alte voci afirmă că dacă un manager nu este din rândul medicilor, atunci el nu va fi respectat de colegii din spital. Cum vedeți dumneavoastră această situație?

În primul rând, contează calitatea umană a persoanei respective. Sigur că argumentele sunt și pro, și contra. Cele ca managerul să nu fie medic sunt legate foarte mult de partea administrativă, în care medicul nu are foarte multă pregătire ca să o poată aborda. Dar dacă medicul știe să își capaciteze personalul din administrativ, le trasează niște linii clare de activitate și stabilește principii, atunci sigur că doctorul nu trebuie să facă ce face economistul sau juristul și contează foarte mult să reușească să își facă o echipă. Pentru a face o echipă, trebuie să facă transparent actul decizional, asta, în varianta în care doctorul este manager.

În varianta în care economistul este manager, îi lipsește cealaltă jumătate – înțelege mai mult sau mai puțin procesul tehnologic și partea medicală. Există și o chestie de percepție: întotdeauna, corpul medical minimalizează activitatea corpului administrativ, îl consideră un personal auxiliar, care ar trebui să asigure cele necesare desfășurării actului medical și atât. Dacă managerul aparține, prin formația lui profesională, laturii administrative, această lipsă de încredere între corpul medical și partea administrativă se accentuează, dacă managerul face parte din corpul medical, atunci aceste lucruri se atenuează.

De zece ani, fiind și chirurg practician, și administrator al spitalului, am făcut în așa fel încât întâlnirea cu comitetul director să fie de două ori pe zi, adică dimineața ne întâlnim cu directorul financiar-contabil, directorul medical, directorul administrativ, și stabilim ce și cum trebuie făcut, iar la prânz ne întâlnim din nou, pentru a vedea ce s-a făcut, ce nu s-a făcut, ce mai e de făcut. Și în fiecare zi facem același lucru. Dialogul cu tot personalul este deschis. Oricând, oricine poate să vină să-și lămurească lucrurile. Nu respect ziua de audiență, am și avantajul că mi-am început activitatea în acest spital ca stagiar, chirurg, cadru didactic și, practic, lumea mă cunoaște. În fiecare lună, ne întâlnim cu șefii de secție și discutăm problemele medicale sau problemele administrative. Legat de dotările cu aparatură medicală și de reparații, discuțiile se poartă direct între comitetul director și secții, iar fiecare își stabilește cu ce ar dori să se doteze spitalul, ce reparații sunt necesare, iar în funcție de banii pe care îi primim, îi împărțim în mod egal, ca de fiecare dată, către toate secțiile.

În privința banilor proveniți de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, după ce am semnat contractul, am chemat toți șefii de secție și am stabilit care este volumul salariilor din banii din contract și modul în care împărțim ce rămâne după achitarea salariilor, adică banii din care trebuie să cumpărăm medicamente, materiale sanitare, analize de laborator etc. Cred că dacă actul decizional devine transparent, atât în relația cu managerul, cât și cu partea medicală și cea administrativă, dacă lucrurile și deciziile sunt „la lumina zilei”, în mod normal n-ar trebui să existe probleme, indiferent ce pregătire profesională are managerul.

Sunteți de părere că banii din Sănătate sunt suficienți, dar prost administrați sau că sistemul de sănătate este slab finanțat de la bugetul de stat?

Eu cred că trebuie revăzut sistemul medical în ansamblu. La ora actuală, spitalul este supus unei presiuni foarte mari, motiv pentru care anumiți bolnavi ar trebui rezolvați la celelalte două niveluri, medic de familie și policlinică, iar bolnavul care ajunge la spital să fie într-adevăr un pacient care trebuie internat. La ora actuală, sunt mulți bolnavi care ajung să fie internați în spital, dar care ar putea fi foarte bine tratați de către medicul de familie și de către specialistul din policlinică. Dar ei șuntează, nu știu din ce motive, și ajung la spital, iar mulți dintre ei n-ar trebui să fie internați din cauză că în acest fel se cheltuiește pentru un bolnav care ar putea să fie la fel de bine diagnosticat și tratat, cu mai puțini bani, în policlinică.

De ce îi internați și nu-i trimiteți la medicul de familie?

E foarte greu să trimiți un bolnav la medicul de familie, când el a venit direct la spital. E greu de întors din drum. Bolnavul are sentimentul că în spital i se poate asigura un tratament mult mai bun.

Sunt și medici care cer multe paturi pe secție, dar mare parte din ele rămân neocupate.

Sunt și situații în care paturile rămân neocupate, dar sunt și situații în care bolnavii sunt internați două sau trei zile, iar când durata de spitalizare este foarte mică, acesta este un semn clar că acel bolnav nu prea avea ce căuta în spital și că problema lui de sănătate se putea rezolva în policlinică sau de către medicul de familie ori în ambulator.

Sistemul de sănătate va trebui să răspundă, cel puțin din punctul meu de vedere, al medicului de spital, la o întrebare: „Ce bolnav trebuie să ajungă să fie tratat în spital?”. În momentul în care vom putea să răspundem la această întrebare, atunci și restul lucrurilor s-ar putea așeza. Pentru că dacă spitalul n-ar fi asaltat de bolnavi, unii dintre ei putând fi tratați în policlinică, am constata că și numărul paturilor ar fi suficient și s-ar degreva foarte mult din cheltuielile date pe spital.

Ce planuri aveți pentru perioada următoare?

În secția de chirurgie în care lucrez, mi-am propus să cresc calitatea actului medical prin abordarea unei noi patologii. Pentru a realiza acest lucru, toți colaboratorii, în frunte cu mine, am facut cursuri de oncologie și am obținut atestat de competență în oncologie, am făcut un curs de doi ani de chirurgie hepato-bilio-pancreatică și am obținut competență în chirurgie-hepato-bilio-pancreatică, iar în tot acest interval am făcut și operații de acest gen. Astfel, la ora actulală avem peste 100 de operații hepatice, multe operații pe pancreas și multe operații oncologice, stimulând colaboratorii să diversificăm gama de operații pe care o făceam în mod tradițional.

Am reușit să aduc doi tineri gastroenterologi, care au crescut semnificativ calitatea pe segmentul acesta. Am cooptat un tânăr care este chirurg și ginecolog și este specializat în chirurgie oncologică avansată, și care a crescut numărul de intervenții oncologice în secția de ginecologie. Am reușit să aduc o doctoriță foarte bună la radiologie imagistică. A ridicat foarte mult standardul diagnosticului imagistic și încercăm în continuare să diversificăm. Vreau să facem în continuare microsecția aceasta de oncologie, vreau să lărgesc activitatea de radiologie intervențională, pentru că avem mulți bolnavi diabetici arteriopați și procedurile acestea endoarteriale sunt cele care le-ar oferi o șansă ca să nu ajungă la amputație. Suntem, de asemenea, pe cale să achiziționăm un aparat performant pentru radiologie intervențională și am scos la concurs un post pentru radiolog care, sper, să fie ocupat cât mai curând.

de Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: