Interviu cu șef lucrări dr. Simona Vlădăreanu, medic primar neonatolog, șef secție Neonatologie, Spitalul Universitar de Urgență „Elias” București Cum ați ales neonatologia ca specialitate? Mereu am manifestat o înclinație spre îngrijirea
Noiembrie 2014

Cercetarea clinică în România: o poveste cu oameni încăpăţânaţi
19 noiembrie 2014Şef lucr. dr. Carina Mihai, medic primar reumatologie, șeful centrului EUSTAR 100, Clinica de Medicină Internă și Reumatologie, Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino”, UMF „Carol Davila” București În 1997 intram la

“Există un diletantism promovat național”
19 noiembrie 2014Interviu cu prof univ. dr. Miron Bogdan, Institutul Național de Pneumologie “Prof. Dr. Marius Nasta”, președintele Comisiei de pneumologie din Ministerul Sănătății Sunteți președintele comisiei de pneumologie în minister. Ce rol

Abuzul la copii, analizat pentru prima dată în România
19 noiembrie 2014A doua ediție a conferinței naționale pluridisciplinare „Semne și simptome în identificarea formelor de abuz la copii” a fost organizată de Societatea Academică a Științelor Comportamentale din România (SASCR), condusă

Școala de vară a pacienților cronici
19 noiembrie 2014Conceptul Școlii de vară a pacienților cronici a vizat dezvoltarea, la pacientul cu insuficiență cronică de organ vital, a unei atitudini prietenoase față de afecțiunea pe care o are, prin

Medicina tratată „în silozuri” nu mai este eficientă. Este nevoie de integrarea sănătăţii mintale în medicina de familie
19 noiembrie 2014Profesorul Eliot Sorel, medic american de origine română, născut la Fălticeni, a emigrat la sfârşitul anilor ’50, continuându-şi studiile la Paris, Londra şi New York. În prezent este profesor la

Infecțiile hepatice continuă să fie o problemă de sănătate publică în România – au afirmat specialiștii în cadrul celui de-al XXIV-lea Congres Național de Hepatologie al Asociației Române pentru Studiul

Hepatitele virale VHB și VHC – principala cauză de ciroză hepatică, cancer hepatic și implicit a indicațiilor de transplant hepatic în întreaga lume
19 noiembrie 2014Dr. Gabriela Șmira, Fundeni Infecția cu virus hepatitic VHB este prezentă la aproximativ 1/3 din populația globului – 2 miliarde de subiecți expuși , mai mult de 360 milioane de

Prof. Dr. Benone Duţescu, membru de onoare al Societăţii Române de Istoria Medicinei De ce reprezintă un interes acest episod? Pentru că preşedinte al Consiliului de Miniştri, atunci, era Nicolae Iorga. Ministrul Sănătăţii era

Recordurile unei campioane într-un maraton politic
19 noiembrie 2014Gabriela Szabo este un simbol al sportului românesc, un exemplu de urmat pentru tinerii de astăzi prin performanţă, tenacitate și determinare, prin verticalitatea de care a dat dovadă de-a lungul

Asigurările private de sănătate, gura de oxigen pentru sistemul de sănătate din România
19 noiembrie 2014Interviu cu Marius Popescu, vicepreședinte UNSAR, director general ING Asigurări de Viață Se vorbește tot mai mult despre nevoia și beneficiile dezvoltării componentei private în sistemul de sănătate din România.

Teo Trandafir a optat pentru mamografia cu tomosinteză – cea mai avansată procedură imagistică de examinare a sânului
19 noiembrie 2014Cancerul de sân nu este apanajul unei anumite categorii sociale. Măsurile profilactice și depistarea precoce a cancerului de sân reprezintă un arsenal redutabil pentru lupta împotriva acestei maladii. Dacă vrem

Specializare în tehnologii de ultimă generație în radioterapie pentru radiooncologii din România, Bulgaria și Moldova
19 noiembrie 2014În septembrie, la București a avut loc cursul avansat de radiologie oncologică “Neolife Bucharest Contouring Workshop”, la care au participat specialiști din România, Bulgaria și Republica Moldova. „Nu este necesar