
UE a acordat 2,6 milioane de euro pentru proiectul intitulat CARRE, ce va sprijini pacienţii să-şi gestioneze afecţiunile cronice cardiologice şi renale. Un grup de cercetători din domenii interdisciplinare va dezvolta un set de servicii personalizate pentru avertizare, planificare şi educare. Acest lucru va permite atât pacienţilor, cât şi profesioniştilor să ia decizii asupra unor boli, în mod asumat şi informat.
Comisia Europeană a luat decizia de a finanţa proiectul CARRE, care va utiliza senzori detectabili de pe Internet, precum şi alte surse de informaţii medicale pentru a furniza date clinice dinamice, interconectate şi personalizate pentru fiecare pacient.
Pacienţii şi medicii vor putea vizualiza, înţelege şi interacţiona cu informaţiile rezultate conectate printr-un set de servicii-suport într-o abordare integrată a situaţiei pacientului cu afecţiuni cardiorenale sau cu risc de îmbolnăvire.
Consorţiul CARRE este format din şase parteneri din patru ţări – Grecia, Marea Britanie, Lituania şi Polonia - şi este coordonat de Democritus University of Thraces, Alexandroupoli, Grecia.
Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.
De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.
Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam
© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate