Călin Gălășeanu, noul președinte al Local American Working Group

februarie 6, 2017

Călin Gălășeanu, directorul general Bristol-Myers Squibb România, a fost ales noul președinte al asociației Local American Working Group. Medic de profesie, Călin Gălășeanu are o experiență de peste 19 ani în industria farmaceutică. Are experiență vastă atât pe piața românească, cât și pe alte piețe europene, ocupând poziții de business management în cadrul BMS Olanda. În perioada 2014 – 2016 s-a aflat la conducerea Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM). Din luna aprilie a anului 2012 conduce compania Bristol-Myers Squibb.

„Starea de sănătate a unei populații este esențială pentru progresul economic și social al unei țări, iar LAWG își propune să aibă un rol semnificativ în transformarea Sănătății într-o prioritate națională. Un dialog constructiv cu cei implicați în Sănătate – asociațiile de pacienți, comunitatea medicală, industria farmaceutică și, poate cel mai important, autoritățile - este o condiție esențială pentru a regândi bazele sistemului de sănătate pornind de la principii solide de transparență, predictibilitate și sustenabilitate. De cele mai multe ori, în contextul economic românesc, accesul la medicamente de ultimă generație în România a fost pus în plan secundar. Obiectivul prioritar LAWG este de a sublinia valoarea medicinei personalizate, a rolului cercetării și dezvoltării de medicamente, a accesului la inovație în medicină pentru un sistem de sănătate eficient și accesibil”, a declarat Călin Gălășeanu, președintele LAWG.

Din conducerea asociației mai fac parte: Radu Rășinar, Country Manager AstraZeneca România, care ocupă funcția de Vicepreședinte și Gabor Sztaniszlav, Country Manager Amgen România, care ocupă funcția de Secretar General.

Asociația Local American Working Group reunește companiile farmaceutice lidere în cercetare și biotehnologie, ce își dedică activitatea descoperirii de noi medicamente, inovative, care reușesc să ofere pacienților o viață mai lungă, mai sănătoasă și mai productivă.

Asociația a fost înființată în 2010, cu sprijinul organizației Pharmaceutical Research and Manufacturers of America (PhRMA) și are 11 membri, companii inovatoare producătoare de medicamente, prezente în România, cu capital majoritar american. Membrii LAWG sunt: AbbVie, Amgen, AstraZeneca, Boehringer Ingelheim, Bristol-Myers Squibb, Eli Lilly, GlaxoSmithKline, Janssen, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Sanofi.

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate