Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) a ajuns să fie a treia cauză de deces la nivel mondial. Este subfinanțată, fără prioritate, și insuficient tratată. În ciuda prevalenței sale și costurilor considerabile pentru sistemele de sănătate, BPOC este relativ necunoscută atât de public, cât și de factorii de decizie politică. De Ziua Mondială a BPOC, 17 noiembrie, Financial Times, în parteneriat cu AstraZeneca, a organizat webinarul „BPOC: O prioritate în sănătate publică – alinierea obiectivelor și sistemelor naționale de sănătate la nevoile pacienților”. Au participat factori de decizie în domeniul sănătății, experți medicali și reprezentanți ai pacienților, care au discutat despre modalitățile de îmbunătățire a strategiilor guvernamentale privind bolile respiratorii, cu impact durabil și măsurabil pentru pacienți.
Discuțiile din cadrul evenimentului au pornit de la povara BPOC pentru pacienți și pentru sistemele de Sănătate și impactul COVID-19 asupra îngrijirii bolilor respiratorii. S-au adus argumente economice pentru prioritatea BPOC în cadrul obiectivelor și bugetelor de asistență medicală, pe baza „costului de a nu interveni” în îngrijirea BPOC.
Astfel, a fost subliniat faptul că lipsa de înțelegere, percepțiile greșite și prejudecățile negative legate de BPOC au un impact asupra îngrijirii la timp și de calitate a persoanelor care suferă de această boală. În același timp, o BPOC mai severă este asociată cu o utilizare mai mare a asistenței medicale, ceea ce pune presiune asupra bugetelor de sănătate, deja suprasolicitate. În acest sens, este nevoie urgentă de metode mai bune pentru a aborda povara semnificativă pe care BPOC o reprezintă atât pentru pacienți, cât și pentru îngrijitori și societate.
Pandemia COVID-19 a pus în centrul atenției îngrijirile respiratorii și a evidențiat lacunele care necesită o atenție urgentă. Având în vedere că factorii de decizie politică la nivel mondial se concentrează acum asupra sănătății și bolilor respiratorii, există o oportunitate de a face presiuni pentru a acorda prioritate și a face o reformă mai mare în spațiul mai larg al bolilor respiratorii. Schimbarea politicilor în ceea ce privește modul în care prevenim, diagnosticăm și tratăm îngrijirea BPOC ar putea juca un rol considerabil în redresarea sistemelor de sănătate după pandemie, făcându-le mai durabile și mai rezistente la provocările viitoare.
Reprezentanții pacienților au vorbit despre schimbările pe care doresc să le vadă în tratamentul și îngrijirea lor și despre cum se poate aborda mai bine stigmatul care înconjoară boala. Experții medicali au arătat cum progresează știința, cunoștințele și înțelegerea noastră despre BPOC.
Recunoscând beneficiile economice și sociale semnificative care pot fi obținute, unele guverne fac progrese în promovarea BPOC și a altor boli respiratorii ca priorități în planurile de îngrijire pe termen lung ale sistemelor lor de sănătate, dar mai sunt multe de făcut. Între timp, apar multe exemple concrete de politici și practici care pot îmbunătăți rezultatele pentru persoanele cu această boală. A fost, de asemenea, prezentat și cum pot să contribuie campaniile de conștientizare a publicului și a politicilor de sănătate, cum ar fi „Speak Up for COPD”, la argumentarea reformei politicilor de sănătate în managementul BPOC și îngrijirea bolilor respiratorii.
BG