Interviu cu prof. dr. Mircea Diculescu, medic primar gastroenterologie şi medicină internă, şeful Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie din Institutul Clinic Fundeni
Afecţiunile digestive reprezintă o patologie cu o incidenţă din ce în ce mai mare, care necesită o atenţie deosebită şi o abordare eficientă. Bolile inflamatorii intestinale, afecţiuni extrem de diverse şi destul de greu de depistat, afectează din ce în ce mai mulţi tineri. Prof. dr. Mircea Diculescu, medic primar gastroenterologie şi medicină internă, şeful Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie din Institutul Clinic Fundeni, atrage atenţia asupra necesităţii înfiinţării unor Centre de Excelenţă pentru abordarea acestor boli şi a importanţei pe care autorităţile din Sănătate ar trebui să o acorde gastroenterologiei şi hepatologiei.
Care este incidenţa bolilor digestive în România?
Cele mai importante probleme de sănătate publică la ora actuală sunt cancerele digestive şi hepatitele cronice virale. Sunt nenumărate afecţiuni gastroenterologice în România (şi în întreaga lume) extrem de greu de cuantificat. Cam o treime din patologia generală se referă la boli ale aparatului digestiv. Vă dau doar două exemple. Cancerul colorectal şi-a triplat frecvenţa în ultimii 25 de ani. Bolile inflamatorii intestinale, de care auzisem „anecdotic” în urmă cu 15 ani, se întâlnesc de aproape zece ori mai frecvent, inclusiv forme grave care necesită intervenţie operatorie. Amândouă patologiile sunt indiscutabil legate de stilul nostru de viaţă, de ce şi cum mâncăm.
Care ar trebui să fie priorităţile noului ministru al Sănătăţii în ceea ce priveşte gastroenterologia şi hepatologia?
Ceea ce ce se întâmplă în România la ora actuală mă determină să gândesc că bolile digestive nu reprezintă o prioritate pentru autorităţile din Sănătate.
Viitorul ministru al Sănătăţii ar trebui să ţină cont de recomandările Comisiei de gastroenterologie şi hepatologie a Ministerului, de acum câţiva ani, făcută la solicitarea ministrului de atunci, de reluare a stagiului de pregătire a tinerilor gastroenterologi la cinci ani, cu un ultim an de supraspecializare în hepatologie, endoscopie intervenţională şi oncologie digestivă. Documentul există, dar nimeni nu l-a luat până acum în seamă.
O altă prioritate ar trebui să fie continuarea programului de tratament al hepatitelor virale C cu includerea mai multor scheme terapeutice şi a tuturor formelor de fibroză la pacienţii care au virusul detectabil în sânge.
Importantă este şi dotarea tuturor secţiilor de gastroenterologie din ţară cu endoscoape, cu asigurarea întreţinerii (service), şi înlocuirea aparaturii care se uzează după un anumit număr de explorări, precum şi dotarea aparatelor cu toate consumabilele necesare la hemostaza endoscopică şi rezecţia de polipi, proteze şi la multe altele.
Cel mai important lucru este însă ca noul ministru al Sănătăţii să încerce să lupte cu extraordinara hemoragie de cadre medicale bine pregătite. Din păcate, condiţiile de lucru în spitalele din România, coroborate cu solicitarea de a oferi, fără resurse, asistenţă medicală de nivel occidental cu salarii la 1/10 din salariile occidentale, nu oferă nicio perspectivă tinerilor medici români… Trebuie luate măsuri energice şi imediate în acest domeniu. Culpabilizarea continuă a corpului medical nu face decât să-i convingă să se răzgândească pe cei care mai credeau că se poate rămâne în ţară.
Care sunt rezultatele Centrului de Gastroenterologie şi Hepatologie de la Institutul Clinic Fundeni?
Din păcate, Centrul de Gastroenterologie şi Hepatologie de acum 15 ani, al cărui director am ajuns prin concurs, a fost desfiinţat prin nenumărate organizări şi reorganizări.
Centrul de Excelenţă în Medicină pentru care, în calitate de șef, am aplicat şi am îndeplinit criteriile extrem de severe ale CNCSIS de acum 12 ani, nu mai există, pentru că nu se mai iau în seamă aceste criterii, după nenumărate organizări şi reorganizări. În mod particular, sunt şeful Clinicii (Disciplinei) de Gastroenterologie şi Hepatologie Fundeni a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, dar aceasta, din punct de vedere juridic, nu mai are nicio importanţă pentru Ministerul Sănătăţii, nemaiexistând în nomenclator astfel de funcţie. Pe structura de cercetare, de asemenea, nu mai există vreo specificaţie clară.
Îmi aduc aminte cu regret de perioada în care am învăţat medicina, când Profesorul, șeful de clinică, era o autoritate cu atribuţii clare şi precise. Vremurile acelea au apus. Acum nu se mai ştie clar aproape nimic, decât că fiecare lucru care a fost reorganizat azi va fi reorganizat mâine, înainte de noua „reformă” de poimâine.
Lăsând gluma la o parte, activitatea în clinică este extrem de fructuoasă. Ne dezvoltăm pe linie de cercetare şi asistenţă medicală încercând să fim în continuare în topul celor mai reputate „Centre” de gastroenterologie din ţară. Am dori să se refacă o evaluare şi o organizare a celor care încearcă să facă excelenţă în domenii în care noi credem că am ajuns la performanţe comparabile cu ale unor state occidentale: bolile inflamatorii intestinale, endoscopia terapeutică, programele pre- şi posttransplant hepatic, nutriţia în gastroenterologie, abordarea integrată a pacientului cu cancere digestive.
Afecţiunile digestive necesită o atenţie deosebită şi personal medical extrem de bine pregătit. Spuneţi-ne mai multe despre echipa cu care lucraţi în cadrul Centrului de la IC Fundeni.
Din acest punct de vedere, sunt onorat să am o echipă de excelenţă. Nu doar că există la ora actuală în colectivul din care fac parte 3 profesori, 3 conferenţiari (de gastro, oncologie, anatomie patologică) şi 4 şefi de lucrări (fiecare, cu un CV cu care ar fi putut candida pentru profesor sau conferenţiar), am şi câţiva tineri extrem de valoroşi pe care aş încerca să-i conving să nu plece spre alte zări de soare pline… Ei sunt „familia mea de la spital”, alături de asistenţi de înaltă pregătire şi de alt personal care s-a format în spiritul performanţei.
Care este traseul pacienţilor, odată cu apariţia primelor semne ale bolilor inflamatorii intestinale? Care sunt opţiunile terapeutice?
Principala mea preocupare în ziua de azi sunt bolile inflamatorii intestinale. Cred că a venit momentul să îmi concentrez personal atenţia pe un domeniu în care să se poată apela la mine cu încrederea unei experienţe speciale.
Pacientul cu diaree, scădere ponderală neexplicată sau cu scaune cu sânge detectat de medicul de familie, infecţionist sau chirurg trebuie orientat către un gastroenterolog care îi va face investigaţiile necesare (complexe, complete — un centru de referinţă ar fi absolut necesar).
Soluţiile terapeutice sunt şi ele complexe şi trebuie privite în perspectivă pe termen lung, sub raportul eficacităţii şi al efectelor secundare. Din păcate, tehnologiile noi sunt scumpe şi soluţiile terapeutice eficiente sunt extrem de costisitoare. Nu ne mai putem limita la tratamente empirice şi la amânarea unui deznodământ nefavorabil pentru pacient pentru că nu am accesat terapii moderne şi eficiente. Din fericire, la ora actuală avem specialişti, avem metode diagnostice şi soluţii terapeutice. Ideal ar fi un program naţional care să susţină toate etapele procedurale. Până atunci, constituirea unor centre dedicate/ centre de excelenţă ar fi o primă etapă. Pacienţii aceştia sunt tineri care trebuie, în mod prioritar, să aibă perspectiva coerentă a unei vieţi cât mai apropiate de normalitate, cu sprijinul unor echipe multidisciplinare experimentate. Merită o viaţă mai bună.
Tehnologiile noi sunt scumpe şi soluţiile terapeutice eficiente sunt extrem de costisitoare. Nu ne mai putem limita la tratamente empirice şi la amânarea unui deznodământ nefavorabil pentru pacient pentru că nu am accesat terapii moderne şi eficiente.
Valentina Grigore
