Politici de Sanatate

Beneficiile testării nutrigenetice pentru sănătatea populației și reducerea costurilor asociate

24 noiembrie
10:50 2016
Beneficiile testării nutrigenetice pentru sănătatea populației și reducerea costurilor asociate

Nutrigenetica studiază relația dintre variațiile genetice, pe care le avem fiecare dintre noi, și necesarul de nutrienți, care este diferit pentru fiecare individ, în funcție de variațiile genetice proprii. Odată cu dezvoltarea nutrigeneticii, au apărut pe piață teste nutrigenetice care determină variațiile genetice din ADN-ul fiecăruia și care stau la baza recomandărilor nutriționale personalizate. Dr. Mihai Niculescu, fondator al Advanced Nutrigenomics, ne-a oferit mai multe informații despre acest domeniu atât de nou pentru România, dar esențial pentru menținerea sănătății populației.  de Valentina Grigore

Pe piața românească există câteva teste mai mult sau mai puțin similare. Care este noutatea adusă de testul Advanced NGx?

Testele care se oferă pe piață sunt de determinare a acestor variații genetice. Metoda se numește generic genotipare, iar testele se pot face prin mai multe metode. În esență însă, cunoscând aceste variații genetice, specialistul poate efectua recomandarea  nutrigenetică.

Complexitatea testului adus de noi în România este mult mai mare. O primă noutate este aceea că noi facem analiza ținând cont de mai multe gene pentru fiecare nutrient, față de testele din prezent, care țin cont de fiecare variație genetică în parte, pe care apoi o asociază cu un sfat nutrițional. Testul Advanced NGx face o sinteză a mai multor variații genetice necesare pentru a analiza nivelul cerut pentru fiecare nutrient. A doua noutate este aceea că testul poate fi customizat în funcție de nevoile anumitor categorii de consumatori. Noi le-am clasificat în patru pachete relevante pentru nutriție. Primul pachet este pachetul de sarcină și alăptare, care este de interes pentru femeile însărcinate sau pentru cele care doresc să aibă un copil, inclusiv pentru viitorii tați, fiind relevant pentru diminuarea riscurilor de malformații sau ale altor tulburări după naștere ale nou-născutului asociate unei nutriții inadecvate în timpul sarcinii sau al alăptării.

Al doilea pachet este pentru adulții sănătoși și stabilește ținte nutriționale foarte exacte, în funcție de variațiile genetice. Al treilea pachet se referă la riscul în funcție de variațiile genetice pentru anumite dereglări, dezechilibre metabolice, al patrulea este pentru cei care sunt activi fizic, pentru sportivi, și există un al cincilea pachet, pe care îl oferim gratis, care face o pretestare generală pentru variațiile genetice implicate în alte boli, unele dintre ele foarte grave și care nu țin de nutriție. Am decis să aducem aceste noutăți pe piața românească tocmai pentru că există o lipsă totală a ceea ce noi numim screening genetic. Oferim, printre altele, screening pentru genele arhicunoscute BRCA1 și BRCA2, care conferă risc de cancer nu numai femeilor, ci și bărbaților, pentru alte boli genetice, de asemenea pentru modul în care trebuie dozate anumite medicamente în funcție de aceste variații genetice, pentru ca tratamentul să fie eficient, sau împotriva apariției unor reacții secundare. Atunci când medicul observă că există un genotip de risc, el va ști că trebuie să dozeze diferit acel medicament sau chiar să îl contraindice și să abordeze o altă metodă terapeutică.

Care sunt beneficiile acestei testări atât de precise?

Există un beneficiu al societății, în sensul că prin testarea nutrigenetică se poate preveni apariția unor boli sau se poate optimiza tratamentul medical folosind mijloace specifice nutriției personalizate, iar pentru societate există scăderi de costuri semnificative în materie de cheltuieli medicale. Al doilea avantaj este că ajută la prevenirea apariției acestor boli pentru fiecare individ. Medicii vor ști cum să își monitorizeze pacienții pentru a preveni mai eficient apariția unor boli.

Aceste teste sunt și pentru bolnavii cronici? Sau pentru cei care vor să-și cunoască posibile riscuri de boală?

Testul este pentru ambele categorii, dar și pentru oamenii sănătoși. Foarte cunoscut este cazul Angelinei Jolie, care a descoperit, testându-se, că are niște mutații genetice și avea un risc de 80-90% de a face cancer la sân. A făcut o alegere foarte controversată, dar a fost o acțiune care a derivat în urma cunoașterii acestor variații genetice.

Partenerul nostru în România este Asociația de Epigenetică și Metabolomică, fondată de doamna profesor Natalia Cucu, care coordonează efortul de recoltare de probe biologice, adică saliva, în parteneriat cu mai multe centre de colectare, iar ADN-ul extras din aceste probe este trimis la partenerul nostru, Duke University, care face secvențierea. Specialiștii Duke University ne trimit datele și noi generăm acești algoritmi, și, ulterior, un raport trimis clienților. Clienții pot veni la centrele asociate ca puncte de recoltare, anumite cabinete medicale, centre medicale etc.

Testul este adaptat populației românești în ceea ce privește existența unor variații genetice, atât cât se știe în literatură. Nu este un test general care să se poate aplica oricărei populații din lume, ci populației europene și est-europene.

Avem două centre cu multe puncte în țară și parteneriate cu centre medicale din spitale pe specialități. Ne-am axat pe țintele respective, pentru ginecologie, pentru oncologie, pentru endocrinologie, boli metabolice, precum și pentru cei care se ocupă efectiv de nutriție, pentru cei sănătoși, centre de nutriție – încercăm să ne extindem și să organizăm o rețea de colectare. Important este ca după colectare procesul să fie omogen și extragerea de ADN să se efectueze într-un singur punct. Vrem ca procesul tehnologic să fie întotdeauna același și efectuat în același loc, pentru a preveni variațiile de calitate ale ADN-ului extras.

O altă noutate a testului este că noi folosim secvențiere, față de celelalte teste care folosesc o tehnologie mai puțin sigură, dar mai ieftină. Această secvențiere permite practic rezultate care au un risc de eroare de 1 la câteva milioane, ceea ce înseamnă că rezultatele pe care le dăm sunt foarte sigure.

Știu că sunteți implicat în proiectul „Utilizarea modelelor nutrigenomice pentru personalizarea tratamentelor dietetice în obezitate”, derulat la UMF „Victor Babeș” din Timișoara. Care sunt obiectivele acestui proiect?

Proiectul, în valoare de două milioane de euro, se va desfășura pe o perioadă de trei ani, este o premieră națională, fiind primul proiect nutrigenetic desfășurat pe teritoriul României. Proiectul a fost evaluat de specialiști străini și își propune să cerceteze dacă există anumite variații genetice care pot indica o anumită conduită nutrițională ce poate îmbunătăți răspunsul la tratamentele cu medicamente anticolesterolemiante, de exemplu statinele. Știm deja că sunt anumiți indivizi care au variații genetice și care, dacă primesc o suplimentare adecvată cu anumiți nutrienți, își pot micșora, de exemplu, încărcarea cu grăsime a ficatului numită hepatosteatoză.

Tratamentul cu statine împotriva colesterolului implică o funcționare normală a ficatului, iar dacă noi putem optimiza această funcționare normală, vom optimiza și răspunsul la statine. Este vorba de o acțiune combinată: printr-o nutriție adecvată, încercăm să optimizăm răspunsul la un tratament medicamentos.

Aceste două proiecte – testul Advanced NGx și cel de la Timișoara – sunt în premieră națională. Nu există până acum nici cercetare în nutrigenetică în România și nici implementare pe piață a nutrigeneticii care să aibă baze științifice solide. Acesta este primul test care are bază științifică solidă și câteva grade de complexitate în plus față de ceea ce există pe piață – sunt aproape 400 de markeri în 99 de gene. Testul se face o singură dată în viață și se recomandă să fie urmat de o monitorizare pe pachete de teste de biochimie. Ideea de bază a rezultatelor acestui test este că fiecare are nevoi nutritive distincte, care trebuie respectate pentru optimizarea stării de sănătate sau pentru diminuarea consecințelor unor boli cronice metabolice. Este ceea ce noi, specialiștii în nutrigenetică, numim ,,Nutriția de precizie”, unul dintre domeniile încadrate în categoria medicinei de precizie, unul dintre principalele obiective ale cercetării medicale pe plan internațional.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: