
Interviu cu conf. univ. dr. Vasilică Cristescu, manager al Institutului Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. C. Paulescu”
Multe spitale și institute de la noi din țară au clădiri vechi, iar acum sunt alte standarde, alte cerințe. Aveți în plan să aduceți laolaltă serviciile ambulatorii cu pediatria și chirurgia diabeticului?
Chiar dacă această clădire este veche, așa cum sunt și alte clădiri ale spitalelor din București și din ţară, pot să vă spun că institutul este înființat cu personalitate juridică în 1993, nu foarte de mult, când criteriile și standardele erau destul de sus; avem circuite bune, funcționale. Institutul dispune de ambulatorii integrate, situate teritorial în afara spitalului, dar acest lucru s-a dorit și a fost, de fapt, o politică (specifică patologiei și evoluției acesteia, și anume: diabetul zaharat) de a ajunge cât mai aproape de pacient din punct de vedere teritorial, având în vedere că din trei în trei luni criteriile și rigorile programului național care se ocupă de tratamentul acestei boli presupun prezentarea la medic. Nu e ușor, nu e simplu, îngreunează administrarea, dar suntem aproape de pacient. Bineînțeles că urgențele ajung direct la camera de gardă, la Institut, unde se oferă serviciile medicale în spitalizare continuă. Nu înseamnă că nu ne dorim un spațiu nou, mai mare, în care să răspundem la toate provocările generate de această boală atât din punctul de vedere administrativ și al circuitelor, cât și, în mod specific, al evoluției complicațiilor acestei boli, respectiv complicațiile legate de piciorul diabetic, de ochiul diabetic, de diabetul juvenil, care are o mare recrudescență, cum bine se știe.
Ați putea depune un proiect prin care să accesați fonduri europene, să vă ajute să construiți această nouă clădire?
Există și avem discuții. Nu ne sunt străine nici gândul, nici dorința de a primi o clădire, nu neapărat nou-construită, dar mult mai propice și mai mare, având în vedere că acum funcționăm în aceeași incintă cu Spitalul Cantacuzino. A existat chiar și un proiect, pe vremuri, dar în urma unor studii făcute la inițiativa noastră, s-a ajuns la concluzia că terenul nu era conform, nu era suficient.
Acum există vreun proiect?
Nu, în acest moment nu există un proiect, există discuții la minister în legătură cu posibila alocare a unui spațiu.
Care sunt cele mai mari provocări în managementul pacientului cu diabet?
Din punctul meu de vedere, una dintre cele mai mari provocări este conștientizarea populației cu risc că prezentarea la timp la medic poate duce la prevenirea acestei boli sau măcar la apariția cât mai târzie a complicațiilor. Toate acestea au o implicație directă asupra costurilor legate de boală și de pacientul pe care nu-l diagnostichezi la timp. O cât mai bună colaborare și o cât mai bună implicare a medicilor de familie în cadrul patologiei numite diabet zaharat, de asemenea, ar avea un efect direct asupra bolii și asupra costurilor alocate tratării ei.
O altă provocare și un element permanent în atenția noastră sunt date de optimizarea serviciului medical sub toate aspectele sale, pornind de la indicatorii cantitativi. Luăm ca exemplu durata medie de spitalizare și terminăm cu cei calitativi, însemnând tratament, mod de abordare a bolii, educația pacientului.
Într-o altă ordine de idei, tot o provocare este educația pacientului cu diabet zaharat, care este de o reală importanță, și mai ales a celui nou-descoperit, căci dacă se raportează corect la boală, la tratament și la indicațiile medicului, ajută atât patologia proprie, cât și sistemul.
Există un registru național de diabet? Funcționează?
Situaţia registrului este o prioritate pe agenda noastră, subiect discutat și la ultima întâlnire la nivelul Ministerului Sănătății la care au participat majoritatea factorilor de decizie, începând cu domnul ministru și secretari de stat, pentru a se găsi varianta cea mai bună: dacă acest registru ar trebui ținut de Ministerul Sănătății sau de Institutul Național de Diabet, așa cum noi ne dorim.
Aveți un orizont de timp până când se poate lămuri problema aceasta sau de cine depinde?
Implementarea acestui registru presupune implicarea mai multor entităţi. Trebuie ținut cont de toți factorii și de toate implicațiile care decurg din gestionarea unor informații: acordul pacienților, modul în care se folosesc aceste informații, cine are acces la ele etc. Bineînțeles că pe noi ne interesează în mod direct partea științifică, dar asta nu exclude și partea cantitativ-statistică, folosită tot în scopul prevenirii și abordării corecte a bolii.
Se vorbește de mult timp despre necesitatea înființării unui Centru de Excelență care să trateze piciorul diabetic, dar până acum nimeni nu a spus că se ocupă de acest proiect.
În prezent, cu resursele de care dispunem rezolvăm o parte din această patologie, dar intenţia noastră este ca acest Centru de Excelenţă să funcționeze în totalitate în cadrul Institutului.
În cadrul consulturilor și al serviciilor interdisciplinare, noi avem o foarte bună colaborare cu clinicile de chirurgie, cu clinicile de chirurgie vasculară, ceea ce se va întâmpla cu siguranţă şi în viitor, totul, în scopul rezolvării provocărilor pe care ni le aduc diabetul şi complicaţiile sale.
Este vreo șansă să avem în următorii ani acest Centru?
Cu siguranță că da! Iar răspunsul venit de la minister a fost prompt și de susținere totală în vederea schimbării structurii. Trebuie să introducem o nouă specialitate în cadrul structurii spitalului și a statului de funcții, pentru a putea organiza concursurile și a primi în rândul instituției specialiștii pe domeniul respectiv. Sprijinul există total.
Diabetologia pediatrică are nevoie de două domenii importante: diabet 1 la copii, completarea serviciului de consiliere, de nutriție, a comportamentului social, respectiv de o campanie de conștientizare pentru ameliorarea acestei afecțiuni la copii – obezitatea, în principal. Cum pot fi rezolvate aceste lucruri?
Da, este adevărat. Având în vedere că suntem o clinică universitară, sunt obiectivele noastre instruirea și formarea tinerilor specialiști în diabet, în direcția abordării diabetului la copii. Facem deja asta, nu refuzăm niciun copil, numai că, o să revin așa, ca un laitmotiv, cu spațiul pe care îl avem și care ne restricționează puțin. Un copil până la o anumită vârstă trebuie internat cu mama, ceea ce presupune un spațiu în care să vină și să stea. Dar chiar și așa, cu resursele limitate pe care le avem, tratăm toţi copiii care ajung la noi. Mai mult decât atât, o considerăm o prioritate, mai mult decât o provocare.
Deci ați avea nevoie de un spațiu mai mare pentru acest Centru de Excelență privind piciorul diabetic, dar și pentru a putea avea grijă de copiii bolnavi de diabet. Mai există proiecte pentru care spațiul ar fi o problemă sau o piedică în realizarea lor?
Stabilirea unor circuite funcționale foarte, foarte bune. Noțiunea de clădire inteligentă nu ne este străină nici nouă, pornind de la economisirea de resurse alocate clădirii, până la stabilirea unor circuite foarte bune. Asta nu înseamnă că nu sunt bune circuitele noastre, dar cine nu-și dorește să avanseze, să progreseze, având în vedere că am realizat deja în cadrul Institutului un centru modern de dializă pentru pacienţii diabetici, la cele mai înalte standarde.
Aveți planuri pe termen lung sau proiecte imediate?
Domeniul în care lucrez este plin de provocări. Sub alt aspect, tratarea diabetului presupune existenţa permanentă a unor planuri care să ducă la îmbunătăţirea managementului bolii şi al complicaţiilor acesteia, aşa cum spuneam mai devreme. Despre proiecte, îmi place să vorbesc în momentul în care devin concrete.
Cine este Vasilică Cristescu?
Vasilică Cristescu este medic şi om, în primul rând.
Sunt absolvent al facultății de medicină, sunt conferențiar universitar, predau anatomie de 18 ani, îmi doresc să continui această activitate și să mă bucur de fiecare succes. De felul meu, sunt un om pragmatic, căruia îi place să funcţioneze lucrurile. Mi-am dat seama că pot face ca lucrurile să meargă doar din poziţia de manager, motiv pentru care ultimii ani i-am dedicat managementului.
Încă de la înfiinţarea sa, în 1993, de către profesorul Iulian Mincu, Institutul Paulescu, unic, de altfel, în România, nu a încetat să se dezvolte şi să obţină recunoaştere pe plan intern şi internaţional. Mi-ar plăcea să cred că acolo există şi gramul de efort depus de mine. Dar să nu uităm echipa de profesionişti, fără de care cele de mai sus nu ar fi fost posibile.
de Roxana Maticiuc