Politici de Sanatate

„Avem nevoie de o reformă pentru următorii 25 de ani”

12 decembrie
15:23 2016
„Avem nevoie de o reformă pentru următorii 25 de ani”

Interviu cu prof. dr. Dan Mircea Enescu – manager, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”

Cât de ușor sau cât de greu îi este unui manager de spital să îl dezvolte, având în vedere alocările bugetare și legislația de la noi din țară?

În primul rând un spital, indiferent care este acela, trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima ca orice alt organism și să trăiască într-un mediu optim pentru existența lui, pentru supraviețuirea lui, pentru creșterea și dezvoltarea lui. În acest moment, ceea ce este în jur nu îți dă posibilitatea să exiști ca un spital care se poate dezvolta, care poate să existe la capacitate maximă și care să își facă proiecte în viitor. Nu poți să trăiești de pe azi pe mâine. Pentru că noi toți trăim de multă vreme de pe azi, pe mâine. Nu știm ce va veni. Așteptăm niște bani care poate vor veni sau poate că nu. Legile se adaptează de la o lună la alta: acum se plătește într-un fel, ne ducem peste două luni și se plătesc altfel.

Viața unui spital, valoarea lui, nu sunt un loz în plic. Mai mult decât atât, trebuie să ai libertatea și forța de a putea să îți faci aceste proiecte. Cu acest spital am avut o mare șansă: am preluat un spital care stătea să se prăbușească, vechi din 1886, și care într-adevăr, chiar era de dărâmat, și pe care am reușit să-l aduc în 8 ani la nivelul unui spital european. De la Oxford am primit distincția de „flag of the Europe”, dar eu am spus că sunt spitale mult mai bune decât ale noastre. Și mi s-a răspuns că da, este adevărat, dar ele își consumă din valoare. Spitalul dumneavoastră crește și acolo aveți niște echipe de cercetare care au niște indicativi și niște condiții pe care dumneavoastră le-ați acoperit aproape în întregime. Sunteți în permanentă expansiune, apar specialități noi. Dar asta s-a putut întâmpla pentru că am avut cu ce. Nici nu știu dacă eu am creat posibilitățile, sau ele pe mine.

La început, neavând niciun ban, am început să facem cu ce am găsit în jur. Și cele mai apropiate ajutoare au fost Ministerul Sănătății și Primăria sectorului 1. Și am și primit un răspuns. De fiecare dată mi s-a spus da, de fiecare dată m-au ajutat. Indiferent cine a fost acolo, indiferent cum s-au schimbat lucrurile după alegeri. Acest spital de exemplu nu are culoare politică. Aici nu se discută politică, poate una singură, cea a copilului. Acest spital, având 25 de mii de copii internați, și 250 de mii trec prin ambulatoriu în fiecare an, gândiți-vă că din patru milioane câți se pare că sunt în România, ar fi cam a 11-a parte din numărul de copii ai acestei țări. Suntem un turnesol al stării de sănătate al acestei națiuni.

Țin minte că puneam tot felul de prelate ca să nu le cadă copiilor în cap bucăți din structura spitalului. În clipa aceasta avem secția de chirurgie care este punctul primordial al acestui spital. Este nou-nouț totul, nu reeșapat, nu reamenajat, ci este refăcut totul din fundație. Avem o unitate de primiri urgențe de cea mai bună calitate din România, din Europa și din lume. Clădirea aceasta care este din 2005, de chirurgie plastică, este și ea nouă și centrul nou pe care l-am deschis în luna septembrie și în care sunt 85 de paturi. Ne-a mai rămas numai clinica de pediatrie care este din 1937, dar fiind făcută înainte de cutremur și fiind construcție convențională, în clipa aceasta nu mai îndeplinește criteriile necesare pentru supraviețuirea în interior. Ca atare, sunt obligat ca începând de luna viitoare să îi scot de acolo și să ne desfășurăm activitatea în altă parte. Voi folosi clădirea nouă pentru că o avem la îndemână și pentru ca toate valorile inestimabile ale acestui spital să fie păstrate în acest loc. Și spun valori inestimabile pentru că pe orice lucru puneți mâna are o vechime de 130 de ani.

Care ar fi diferența majoră între sistemul nostru de sănătate și cel din alte state, mai dezvoltate?

Un sistem sănătos se face prin legi corecte care să-ți dea posibilitatea să construiești, să nu fie numai o întâmplare. Noi nu ne dezvoltăm din întâmplări, ci din lucruri structurate. Diferența dintre orice spital de aici și unul dintr-o țară civilizată este că acolo infrastructura construiește personalitatea. Pentru că au de toate, sptitalele sunt impecabile, aparatura la fel, școala la fel și atunci el sigur că în acest mediu apare, și dacă are posibilități, imediat se distinge și ajunge repede într-un loc în vârful piramidei. Pe când la noi, personalitatea creează infrastructura.

Aș zice că m-am născut în acest spital pentru că îl iubesc. Este ca și când ar fi fost casa mea pentru că eu nu am o meserie, nu plec la spital, nu mă întorc de la spital. Casa mea este aici, mă bucur de ea și îmi face plăcere ceea ce fac, sunt peste tot la mine acasă. Și ce este mai important: am construit siguranța că dacă ajungi la Grigore Alexandrescu, mă găsești pe mine și dacă e un ars, va scăpa. Nu mă laud, dar se știe foarte bine că despre asta e vorba. Creezi de-a lungul timpului o certitudine: se știe că dacă un pacient ajunge în locul acesta, va primi tot ce poate da acest sistem, la cota lui maximă.

Cum vedeți politicile de sănătate actuale, din România?

Greutatea cea mai mare este imposibilitatea de a acționa. Ai nevoie de siguranță, de niște legi precise, puternice, care să fie făcute pentru o perioadă mai lungă de timp, adică pentru 25 de ani.

Noi trebuie să știm pe ce ne bazăm: în primul rând trebuie să știm câți doctori avem. După ce știm asta, trebuie să știm câte spitale avem, dar numărul adevărat, nu cel de pe hârtie. Pentru că plecând de la adevărul despre fiecare om și fiecare construcție în parte, noi putem construi viitorul. Adică numai știind pe ce te bazezi poți să construiești ceva: o legislație corespunzătoare, un inventar al potențialului actual și atunci automat ne facem planuri. Nu aud decât despre proiecte fantomă: facem 30 de spitale, facem pe urmă 15 spitale, facem 8 spitale și nu am văzut nicio fundație, nicio pietricică nicăieri. Dacă nu facem nimic decât pe hârtii și astea se termină în clipa în care s-a terminat mandatul, după care trecem la alt mandat, atunci nu se schimbă nimic în această țară. Noi trebuie să vedem care este populația țintă și trebuie să știm ce capacitate are fiecare spital în parte. Uitați ce s-a întâmplat cu Colectiv. Nu mai avem spitalul Steaua, între timp a fost închis. Unde îi tratăm, care sunt posibilitățile?

Dacă se întâmplă ceva într-o grădiniță, ce facem?

Știți cum este? Eu știu că dintr-o grădiniță  nu pot face față la 100, doar la 10, maximum 15, dar după aceea unde îi trimitem? În străinătate? Ar fi o soluție, dar pentru asta se construiesc punți din timp, este un proiect care se face dinainte. Trebuie așezat totul pe hârtie să se știe exact care este centrul cu care se ia legătura din Paris, din Bruxelles și se încheie protocoale. Pentru că principiul într-o situație cum a fost cea din Colectiv, este asigurarea acelorași condiții de supraviețuire și calitate a vieții pentru fiecare în parte. Ai mai multe obligații după ce a scăpat, pentru că trebuie să îi oferi o viață normală. Este muncă multă, de-o viață. Gândiți-vă la accidentul de la Giulești, în urmă cu șase luni fusese cel cu incubatorul de la Bucur, toți aceștia sunt acum copii de 6 – 7 ani. Noi ne gândim cum o să fie când vor avea 18 ani, ești obligat să îi dai fiecăruia în parte acceași îngrijire și aceleași șanse. După ce au trecut atâtea peste noi, consider că momentul acesta este al unui program, al unei generații, pe 25 de ani. Mental se dorește acest lucru, dar atât.

 

Chirurgia cardiacă pediatrică, deficitară în România

 

Care sunt greutățile cu care vă confruntați, având în vedere specificul spitalului?

Avem specialități care sunt precare și care sunt exfoliatoare de fonduri, cum ar fi chirurgia cardiacă cu care mă zbucium acum să încep să fac ceva. Păi acestea au nevoie de o grămadă de bani. Sunt 1.100 de cazuri noi în fiecare an. Noi facem puțin peste 100 de cazuri. La Târgu Mureș, centrul nostru principal, se fac aproximativ 350, dar cu tot cu adulți; copii sunt 50-60. La Budimex mai fac și ei 50, cu acele echipe internaționale, după care se mai fac la Timișoara, Cluj, și Iași, poate, câțiva, dar nu ajungem la 200. Restul ce se întâmplă cu ei? 10 la sută dintre ei, dacă nu sunt operați în prima sau a doua zi, mor. Nu mai ai ce să faci cu 112 sau cu cine știe ce formular. Până ne-am gândit la el, copilul a și murit. Și atunci trebuie să știm din timp unde îi trimitem.

Nu avem o hartă strategică în această țară, nu știm care sunt spitalele noastre strategice. Să știm care sunt posibilitățile, ce trebuie să facem, ce politici specifice să facem pentru aceste specialități, cum le îmbunătățim, cum să facem ca ele să fie făcute aici? Nu vrei neapărat, poate, să le faci pe toate aici, în țară. Suntem o bucățică din Europa, dar  trebuie să știm ce putem face în România. Să știi repede unde îi primești pe cei 10 la sută. Altfel ajungem iar la pierderi planificate.

Ce vă doriți de la noua conducere care se va instala după alegeri?

Să fie realistă și să construiască planul pentru viitor plecând de la date reale, necosmetizate. Vă voi da un exemplu: fac o operație și toată lumea este mulțumită – părinți, mama e fericită, copilul sare-n sus, mă pupă și pleacă acasă – dar eu o fotografiez spunând că este de 10 sau de 9. Merg acasă și o pun pe perete, sau pe laptop și încep să-o studiez. Îmi iau cărțile pe lângă mine și când încep să mă uit, îmi dau seama că undeva un milimetru trebuia mai încolo și ajung câteodată de la 9, către 6 sau chiar către 5. Aia e nota mea adevărată pe care o păstrez pentru mine și știu că aia e valoarea mea adevărată pentru acea operație și încep să-mi dau seama ce-am greșit, ce pot îmbunătăți și ce trebuie să fac mai departe. Așa consider că este normal: după ce termini ceva, iei fiecare lucru în parte și îl evaluezi. Și atunci, de la 10 cum se vede din avion, ajungi la 9 sau la 7. Perfecționismul acesta te ajută să-ți ridici nivelul, nu neapărat să ajungi la infinit, dar măcar să tinzi către el, să-l ai în minte că există acolo.

Dacă începem cu o conducere nouă, și se întâmplă chiar de la 1 ianuarie, măcar să facem ceva recunoscând că noi începem fundația unei noi construcții pentru această țară, pentru sistemul de sănătate. Și eu simt feuda, recunosc acest cuvânt. Toate sunt închise, împământenite, trebuie să schimbăm ceva la mentalitatea noastră.

Ce părere aveți despre schimbarea contractelor de management?

Nu contează cum arată, contează cum sunt aplicate. Adică dacă are un scop nobil, dacă se îmbunătățesc lucrurile, este în regulă. Dar dacă încep niște ingineri și tot felul de contabili sau niște persoane obscure să preia un spital, este foarte greu. S-ar putea să fie un pas înapoi. Dacă se dorește ceva bu, se va face o selecție corespunzătoare, iar acele persoane trebuie să fie apte, cu anumite școli, cu expertiză, iar acea expertiză să se potrivească cu specificul național.

Se confruntă acest spital cu problema infecțiilor nosocomiale?

Nu avem nicio modificare nici cu Hexifarma, nici fără. Orice ni se pare suspect noi declarăm într-o fracțiune de secundă. Eu făcând arsuri, știu că infecția intraspitalicească este mai importantă decât orice antibiotic posibil. La mine infecția nosocomială înseamnă moarte. Ori nu pot să-i dau antibiotic de ultimă generație și în jurul lui să fie plin de microbi. Vă spuneam că acesta este un spital în care vin 25 de mii de copii în fiecare an. Gândiți-vă că aici vin cele mai grave cazuri de peste tot și vin cu flora lor de acasă și cu cea din spitalele pe unde au mai fost și se amestecă aici. Gândiți-vă că trebuie să păstrezi niști rigori foarte, foarte precise ca nu cumva să se ntâmple ceva. Deci procentul este sub 1, și este așa pentru că noi le-am declarat pe toate iar în clipa în care le declari, obligatoriu iei măsuri. Nu e ceva care se bagă sub preș, iar noi nici n-avem preș.

 

Noi suntem la nivel de muncă patriotică, adică muncă neplătită, suplimentară”

 

Cum vi se pare nivelul de salarizare din sistemul medical?

Nivelul de salarizare este de nediscutat pentru că nu se poate compara cu niciun alt nivel de salarizare. Este sfâșietor de insalubru. Nu înțeleg cum o ființă umană poate să și lucreze, să și trăiască cu banii respectivi. Eu plătesc oameni cu 12-14 milioane, oameni care au 1-2 copii. Și să nu vorbim de banii de sub masă. Este un spital de copii și de urgență. Haideți să vorbim pe șleau. Uitați cum este la arsuri: vin copii chinuiți, din familii sărace, de le dăm noi bani să plece acasă. Vin și stau câteva  luni  în spital. Ori nu cred că-și imaginează cineva că acești oameni dau ceva. Deci din punctul de vedere al salariului nu trebuie pusă problema cu cât mai mult, ci care este valoarea.  Adică să vedem cu cât este plătit el în Polonia, sau în altă țară și să vedem la ce se ajunge. Vrei să mergi la un doctor, vrei să știe tot ce se întâmplă în lumea asta, vrei să fie la cel mai înalt nivel, vrei să fie dus la congrese, să citească ultima carte și îi dai 20 de milioane. Eu cred că este o joacă, cred că ne batem joc. Ei trebuie să primească salarii, nu bataie de joc. Aici nu vorbim în procente: sută la sută, cinci sute la sută. 500 la sută, de exemplu, nu înseamnă nimic, înseamnă 100 de milioane, adică două mii și puțin de euro. Majoritatea țărilor îi obligă pe medici să meargă de două ori pe an la congres.  Păi la noi pleacă din banii lor, nu le dă nimeni niciun ban, asta dacă pleacă. La noi în țară ești condamnat la perfecțiune din zero.

Am cerut la un moment dat măcar să ni se dea demnitate. Adică un doctor în clipa aceasta este un șpăgar, un ciubucar de la început, de când a început facultatea de medicină. Ei când se pregătesc, asta vor ajunge. Când scrie doctor pe ei, automat se vorbește despre banii de sub masă. Dacă este profesor, ați văzut ce se întâmplă. Poate că nici nu sunt toți nemaipomeniți, dar orice țară are nevoie de o elită, de ceva la care să se raporteze. Luați un taxi de pe stradă, vă urcați în el și spuneți că ați fost la doctor. Prima întrebare este: cât ai dat. Acest lucru trebuie să dispară. Noi suntem la nivel de muncă patriotică, adică muncă neplătită, suplimentară.

Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

REVISTA POLITICI DE SANATATE

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: