Interviu cu dr. Raluca Zoițanu, medic primar, medicină de familie, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie
Cum ați ales medicina de familie? Știu că proveniți dintr-o familie cu istoric pe acest domeniu, dar uneori așchia sare puțin mai departe de trunchi.
Aș fi fost atrasă și de partea tehnică. Tatăl meu este inginer, fratele este IT-ist și amândoi am absolvit Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, iar în general m-a atras mai mult partea de real. Dar mama este medic de familie și mi s-a părut că prin medicină reușești să ai un impact mai mare asupra oamenilor, asupra societății. Probabil că firea mea mai umană, mai atrasă de a avea un impact în lume, de a face ceva pentru semeni și-a spus cuvântul. Când am ajuns în spital, în anul 3 de facultate, nu mi-a plăcut faptul că pacientul vine, îi rezolv problema o zi, două, o săptămână, apoi pleacă și nu mai afli nimic despre el.
Sunteți un medic tânăr, dar v-ați lovit deja de toată birocrația, inclusiv în ceea ce privește contractul-cadru cu CNAS, atât de contestat. Ce ați schimba, din acest punct de vedere?
Aș da mai multă libertate cabinetului medical să se organizeze așa cum consideră că are nevoie comunitatea. România este o țară destul de mare, suntem 11.000 de cabinete, unele, în mediul urban, altele, în mediul rural. De exemplu, dacă ai un cabinet aflat mai departe de alți furnizori, trebuie să oferi ecografii, EKG-uri, să oferi mici tratamente chirurgicale, să pansezi răni, să scoți fire și altele. Or, contractul-cadru nu ține cont de toate aceste lucruri – el te plătește jumătate pentru câți pacienți ai pe listă și jumătate pentru câte consultații faci. Și sunt foarte mici variații în plata consultațiilor. Cea de domiciliu care este plătită de trei ori mai mult decât una la cabinet, este decontată de casă cu 20 de lei. Dacă tu faci mai mult, dacă scoți fire, dacă faci EKG și ecografie, contractul-cadru nu te plătește mai mult pentru ce vrei să faci în plus. Poți să ceri bani de la pacient, să tai chitanță.
Noi am tot cerut prin organizațiile noastre să se plătească lucruri în plus. Uneori, CNAS a spus „da” la discuții, dar în forma finală nu a apărut sau au apărut doar unele lucruri. De exemplu, ecografii se pot face acum plătite separat de CAS, dar la un tarif derizoriu de 60 de lei, în condițiile în care la orice cabinet privat din București o ecografie costă de la 100 de lei în sus.
Am cerut de asemenea aprobare pentru spirometrie, o investigație pentru toți pacienții cu astm. CAS a fost de acord să o facem noi, în special în zonele unde este un deficit de pneumologi, ulterior au spus că nu, că trebuie o acreditare specială ca să facem spirometrie. Eu am dat recent examenul de primariat, iar pentru acest examen a trebuit să știu să interpretez o spirometrie, deci face parte din competența mea de bază, nu îmi trebuie o acreditare în plus.
Suntem adesea acuzați că dăm multe bilete de trimitere, însă ele sunt cerute chiar de limitările impuse de contract. Pentru a prescrie un anumit medicament, am nevoie de o scrisoare medicală de la un coleg specialist. De exemplu, alopurinolul, care este un medicament foarte vechi, generic, care costă 10 lei și se recomandă în gută.Pacienții pot să își cumpere medicamentul, fiind foarte ieftin, însă unii îl vor pe rețeta compensată, alături de celelalte medicamente. Trebuie să le dau bilet de trimitere, să se programeze la un medic reumatolog sau de orice altă specialitate, dar nu medicină de familie. Am sesizat și la Casa de Asigurări, și la minister, toți miniștrii și președinții CNAS ne dau dreptate și spun că vor rezolva, dar fără rezultate.
Vorbind despre federația pe care o conduceți acum, în România medicii sunt împărțiți în mai multe astfel de federații și patronate. De ce? Sunt interese diferite, sunt viziuni diferite pe management, vor unii medici altceva față de ceilalți?
Cred că este vorba de încredere, boala României de multe decenii. Nu avem încredere în cei care spun că vor să ne reprezinte sau cei care chiar ne reprezintă și fac tot ce se poate. Există această idee că se poate mai mult, că se poate mai bine și că există alte interese. Mișcarea patronală în medicina de familie din România a început undeva prin anii 2000, când a fost înființat prima dată un patronat național al medicilor de familie, cel condus de doamna dr. Doina Mihăilă. Acesta începuse să deschidă filiale în mai multe județe și multă vreme a fost unicul patronat al medicilor de familie. Anul trecut, după retragerea dr. Mihăilă din conducerea federației, o parte din patronatele județene au format o altă organizație, numită uniune. Și, tot anul trecut, câțiva colegi mai tineri au început să creeze patronate județene independente acolo unde nu existau, și asta este situația cu Giurgiu, Brașov și, cel mai recent, în Cluj.
Unul dintre obiectivele mele ca președinte al federației este să încerc să reunesc toate patronatele independente în federație, dar vom vedea ce părere vor avea și colegii din uniune, dacă vor dori și ei să revină sau dacă soluția va fi pur și simplu să mergem împreună ca două organizații sau să creăm o a treia, unică, în viitor. Important este că oricâte organizații am avea, atunci când mergem să discutăm cu CNAS, cu ministerul, în general vorbim cu o singură voce, chiar dacă acum, în august, ne-am întâlnit cu noua conducere a Casei Naționale de Asigurări și am fost chemați separat, deși istoric eram chemați împreună. Problemele pe care le prezentăm sunt însă aceleași.
Ce planuri aveți?
Pe partea de organizare a federației, îmi doresc îmbunătățirea structurii interne, comunicarea mai eficientă cu membrii, dar și cu publicul larg și, de asemenea, cu instituțiile. Am discutat în cadrul Consiliului Director cum să creștem numărul de membri și să găsim o cale de a atrage fonduri, pentru că doar din cotizații nu putem avea o activitate sustenabilă. Avem în plan să organizăm evenimente, dar fără a intra în competiție cu societatea profesională, SNMF, și să atragem fonduri europene sau altfel de fonduri. Pentru asta, avem nevoie de personal dedicat care să se ocupe, pentru că noi, înainte de toate, suntem medici practicieni cu program de cinci zile pe săptămână.
O altă discuție se poartă și pe marginea Legii acreditării cabinetelor. Momentan, am fost exceptați de la acreditarea cabinetelor, a rămas doar ca spitalele să fie acreditate, dar știm că este o dorință a ANMCS să acrediteze tot, de la laboratoare la cabinete, la farmacii. Titlul legii este creșterea calității serviciilor medicale – cum va reuși acreditarea să crească această calitate rămâne de văzut. Într-un spital cu sute sau mii de angajați, are sens să construiești o structură de asigurare a calității, cu personal dedicat care să aibă grijă să se respecte proceduri, să existe un audit intern pe partea aceasta de calitate, dar pentru un cabinet de medicină de familie cu un medic și adesea un singur angajat – asistenta medicală – care stau la sfârșitul zilei și discută despre ce probleme au întâmpinat peste zi și cum să optimizeze efectuarea programărilor, nu cred că mai trebuie să angajezi încă un om care să se ocupe de proceduri.
Prin patronatele județene, dorim să discutăm și cu primăriile, de exemplu despre spațiile cabinetelor. Unele dintre ele au fost vândute medicilor, dar la prețuri de spații comerciale și fără ca primăriile să își respecte obligația din lege de a renova și dota cabinetele. Aici intervine o problemă, deoarece cabinetele le cer să respecte această obligație, însă primăriile invocă faptul că acum acel spațiu este proprietate privată.
Partea de dialog cu instituțiile este cea mai grea. Soluții există, pentru orice există soluție, dar trebuie să avem adesea multe întâlniri și discuții pentru a rezolva problemele.
de Roxana Maticiuc
