Politici de Sanatate

Ar trebui să ștergem tot cu buretele și să o luăm de la zero

01 octombrie
10:39 2015
Ar trebui să ștergem tot cu buretele și să o luăm de la zero

Prof. univ. dr. Doina Pleșca este prima femeie-decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” și manager al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București. În plus, își face zilnic timp să consulte copii, pentru că iubește ceea ce face. Tot din dragoste pentru profesia de medic pediatru, se luptă de mai bine de trei ani să modernizeze pregătirea în rezidențiat a viitorilor medici pediatri, așa cum se întâmplă de zeci de ani în alte țări. Deși s-a lovit de nenumărate ori de rezistența autorităților, speră că până la urmă va reuși să câștige această luptă și să ofere, astfel, șanse egale la servicii medicale de calitate micuților din România cu ale copiilor din alte state europene.

Se observă un interes tot mai mare al liceenilor pentru facultățile de medicină…

Prioritatea noastră, a cadrelor didactice, este să pregătim doctori cât mai buni pentru România, în principal. Interesul tinerilor absolvenți de liceu de a studia medicina derivă din ceea ce reprezintă profesia de medic, nu în România, ci în spațiul european și nu numai. Concurența din acest an la concursul de admitere la Facultatea de Medicină a fost de 4,53 candidați pe un loc, față de 4,40 cât a fost anul trecut. Am putea spune că trendul este ascendent și, spre marea mea bucurie, dar și a conducerii universității, comparativ cu anul precedent, pregătirea candidaților a fost mult mai bună, dovadă fiind ultima medie cu care s-a intrat, adică 8,10. Practic, aceste rezultate ne îndreptățesc să sperăm că va fi o generație mai bună, aplecată spre pregătirea în domeniul atât de complex, de greu, dar foarte frumos și fascinant, acela al medicinei.

Dar câți dintre ei vor rămâne în sistem?

Asta e foarte greu de spus. Dacă ar fi după mine, mi-aș dori ca toți absolvenții Facultății de Medicină să se regăsească în sistemul de sănătate românesc, dar atâta vreme cât nu se reglementează statutul real al profesiei de medic în România, nu există respect față de această profesie, riscăm să pierdem în continuare mii de tineri medici în fiecare an, așa cum de altfel se întâmplă de mai bine de 10 ani.

Știu că specialitatea dvs. este una dintre cele mai vitregite, ca să zic așa…

Vitregită e un fel de a spune. Pediatria este „cenușăreasa” specialităților medicale. O specialitate extrem de grea, dar în același timp spectaculoasă. Trebuie să fii înzestrat cu o structură psihologică aparte care să-ți permită să te apropii de pacient fără să-l sperii, să-i descoperi rapid diagnosticul și să-i înțelegi suferința, deși el nu vorbește cu tine, DAR te privește foarte atent. În același timp, este specialitatea cea mai optimistă prin promptitudinea și rapiditatea cu care pacientul corect diagnosticat și tratat răspunde. Șansele de recuperare ale copilului sunt miraculoase și, în situații-limită, dacă îi dai ceea ce are nevoie, atunci când are nevoie, rezultatele sunt indubitabil superioare celor din patologia adultului. Repet, nu este o meserie ușoară, ci extrem de grea și de complexă, în care relația medic pacient trebuie să fie mult mai solidă. Copilul este un pacient diferit. Nu relaționează cu tine, este mult mai dificil să-l examinezi, să interpretezi semnele și simptomele de care acesta suferă. Trebuie să acordăm o mare atenție îngrijirii riguroase a copiilor. În același timp, se impune o monitorizare periodică a stării de sănătate a sugarilor și copiilor, în vederea depistării precoce a diferitelor patologii cronice.

De ce spuneți că nu faceți suficient de mult?

În primul rând, pentru că ar trebui să îmbunătățim sistemul de pregătire a medicilor în domeniul pediatriei. Este o luptă pe care o  echipă de pediatri o duce cu autoritățile de mai mulți ani pentru a moderniza curriculumul de pregătire în domeniul pediatriei și în România și astfel de a ne alinia standardelor europene existente. Nu mai putem pregăti în aceste vremuri DOAR medici specialiști pediatri cu pregătire generală. Pentru a fi mai performanți trebuie să pregătim medici în domenii cât mai înguste (pneumologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, cardiologie pediatrică, nefrologie pediatrică etc.), doar așa vom înregistra progrese în asistența medicală pediatrică. Din nefericire, este o luptă pe care încă nu am câștigat-o. Dacă stăm și analizăm ultimii 26 de ani, observăm o reticență fantastică la schimbare, la nou. Nu există curaj și nici interes. Nu se dorește să se implementeze sisteme moderne, noi, diversificate de pregătire în domeniul pediatric. Avem nevoie de un rezidențiat care să producă medici specialiști pediatri cu aprofundări într-un anumit domeniu, astfel încât să nu ne mai confruntăm cu o realitate cruntă, și anume lipsa de specialiști.

Ziceați că vă luptați de mult cu această reticență…

Este o luptă care a început în urmă cu trei ani. Mărturisesc că în toată această perioadă am redactat zeci de pagini în care am regândit structura rezidențiatului de pediatrie, oferind opt aprofundări (medicină respiratorie, gastroenterologie, cardiologie pediatrică, nefrologie pediatrică, endocrinologie pediatrică, terapie intensivă pediatrică, reumatologie, neurologie pediatrică etc.), așa cum regăsim în toate țările europene. Copilul nu se compară cu adultul, cu alte cuvinte, nu este „un adult în miniatură”. Ce ne facem dacă trebuie să tratăm un nou-născut sau un sugar care este diagnosticat cu o afecțiune la limita între viață și moarte? Cine îl va trata? Este mai bine să plece în altă țară pentru a fi operat sau tratat? Sunt doar câteva întrebări la care trebuie să existe un răspuns. Trebuie să formăm cât mai repede și în România specialiști în cât mai multe domenii pediatrice atât medicale, cât și chirurgicale, așa cum, de fapt, există în toată lumea.

Îmi aduc aminte că, prin 1995,  în urmă cu 20 de ani, un mare profesor de pediatrie, în viziunea mea cel mai mare profesor de pediatrie pe care l-a avut România, un veritabil model alături de care am avut șansa să cresc, să mă pregătesc și să mă dezvolt – prof. Valeriu Popescu –  a fost într-o delegație să viziteze câteva spitale de pediatrie din SUA. La acel moment, în Statele Unite,  în domeniul neurologiei pediatrice existau 84 de subspecialități. Ce însemna asta? Că exista un specialist care se ocupa de migrenă, altul de paralizii cerebrale, altul de malformații cerebrale, de tulburări de somn, de epilepsie și tot așa. Numai micșorând domeniul în care te specializezi poți să performezi, altfel știi de toate și nimic.

Revenind la absolvenți și la cei care pleacă, recent s-a propus un proiect de lege prin care să fie obligați absolvenții de medicină să nu părăsească sistemul timp de 5 – 10 ani după terminarea studiilor, dar să fie plătiți dublu…

Nu cred că este fezabil acest proiect pentru că există niște directive europene care nu ne permit să oprim migrarea oamenilor. Nu putem să nu îi lăsăm să plece, dar putem să-i facem să rămână, și pentru asta ar trebui să le oferim un statut social decent în România. Statul ar trebui să garanteze siguranța actului medical, prin dotări adecvate care să înlesnească un diagnostic corect, rapid, urmat de o conduită terapeutică corectă.

În opinia mea, copilul român are drepturi egale cu cel din alte state europene. Dar, oare, statul român își poate permite să cheltuiască sume colosale pentru tratamentele făcute în alte țări, în situația în care noi avem medici foarte bine pregătiți, dar cărora nu le oferim posibilitatea de a lucra în condiții de siguranță, îi umilim prin salarii rușinos de mici? Neavând condiții de trai decente și nici respect suficient din partea societății, medicii pleacă și nu poți să-i oprești, și nici să-i acuzi. Poate că, într-o bună zi, se vor întoarce și sper că o vor face, dar doar atunci când condiția și statutul medicului în România vor fi altele, când medicul va redobândi poziția pe care o merită într-o țară europeană.

Există acum o dispută privind statutul medicului. Medicii spun că sunt funcționari publici, iar autoritățile susțin că de câțiva ani medicii nu mai sunt funcționari publici…

Totul are un dedesubt asupra căruia nu vreau să insist. Eu cred că este umilitor ca noi să jonglăm cu ideea că suntem sau nu funcționari publici. Atâta vreme cât oferi serviciile medicale publice, ești funcționar public, deși meseria ta de medic este o profesie liberală. Totul se învârte în jurul unei umilințe, și anume aceea a plicului. Dacă noțiunea de plăți informale ar dispărea cu desăvârșire, atunci nu ar mai conta că sunt funcționar public sau nu. Așa văd eu lucrurile. Este umilitor să te uiți la un doctor și să te gândești “îi pun atât sau îi dau atât”, iar medicul să fie umilit să ia plicul. Nu vorbesc de aceia pe care, în opinia mea, nu îi consider colegii mei și care nu ar merita să fie medici, cei care condiționează actul medical. Medicina trebuie să o faci cu maximă responsabilitate și probitate morală, indiferent că pacientul tău e bogat sau sărac, alb sau negru, bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân. Tu ai ales această meserie, nu te-a silit nimeni să-ți oferi serviciile omului aflat în suferință. Pacientul vine la medic pentru că este bolnav și suferă, iar tu, medic, trebuie să faci tot ceea ce este uman posibil pentru a-i salva viața. Așa trebuie să gândim și așa trebuie să ne formăm tinerele generații, dar, din nefericire, există deprinderi greșite care ar trebui cât mai rapid abandonate.

La noi există și mentalitatea aceea că trebuie să dai la medic, la polițist…

Eu cred că nu trebuie să existe această mentalitate, atât timp cât nu există în lumea civilizată. Ar trebui să ne apropiem și noi mai repede de această lume și eu cred că ar trebui să ne gândim să ștergem cu buretele tot răul din noi și să o luăm de la zero.

Ar trebui ca și salariile din sistem să crească pe măsură. Și am înțeles că această mărire de 25% este…

jenantă. Dacă un rezident care pleacă din sistemul de sănătate românesc ajunge să câștige aproape 1.500 de euro într-o țară europeană, și mă refer strict la un medic rezident pediatru, nu vorbesc de specialitățile chirurgicale, unde salariile sunt mult mai mari, este clar că nu suntem pe drumul cel bun. Cred că nu ar trebui să existe o dispută  între profesii, ci cred că ar trebui să fim realiști, să ne gândim ce e mai important – să murim sau să trăim, să fim educați sau să fim inculți? Depinde ce ne dorim. Și mai cred că nu ar trebui să existe interese politice care să influențeze această ierarhizare a profesiilor. Țările care au investit masiv în educație și sănătate culeg roade: populație civilizată, cultivată, sănătoasă, cu rată de mortalitate redusă.

Neavând condiții de trai decente și nici respect suficient din partea societății, medicii pleacă și nu poți să-i oprești și nici să-i acuzi. Poate că, într-o bună zi se vor întoarce și sper că o vor face, dar doar atunci când condiția și statutul medicului în România vor fi altele, când medicul va redobândi poziția pe care o merită într-o țară europeană

Este umilitor să te uiți la un doctor și să te gândești “îi pun atât sau îi dau atât”, iar medicul să fie umilit să ia plicul. Nu vreau să vorbesc de medicii  pe care eu nu îi consider colegii mei și care nu ar merita să fie medici, cei care condiționează actul medical

Un rezident care pleacă din sistemul de sănătate românesc ajunge să câștige aproape 1.500 de euro într-o țară europeană, și mă refer strict la un medic rezident pediatru, nu vorbesc de specialitățile chirurgicale, unde salariile sunt mult mai mari

Țările care au investit masiv în educație și sănătate culeg roade: populație civilizată, cultivată, sănătoasă, cu rată de mortalitate redusă.

Mirabela Viașu

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: