Interviu cu prof. dr. Alexandru Rafila, vicepreședinte al Camerei Deputaților, membru al Grupului de luptă împotriva cancerului din Parlamentul României.
Anul 2021 este unul de luptă împotriva cancerului, acest lucru este evident, dar cum facem ca pacienții să simtă efectele tuturor politicilor și inițiativelor existente la ora actuală în domeniul oncologiei? Cum ne putem asigura că lupta împotriva cancerului nu se pierde între declarații și că Planul Național de Cancer va deveni cât mai curând o certitudine? Care sunt soluțiile pentru ca pacienții afectați de pandemie să beneficieze de îngrijiri medicale de calitate? La toate aceste întrebări ne răspunde prof. dr. Alexandru Rafila.
Sunteți membru al Grupului de luptă împotriva cancerului din Parlament și unul dintre inițiatorii lui. Care sunt prioritățile acestui grup?
Pe de o parte, vrem să contribuim la dezvoltarea și implementarea Planului Național de Cancer în România și, pe de altă parte, să stabilim legături cu organisme similare atât din Parlamentul European sau din unele state membre ale Uniunii Europene, dar și cu Congresul Statelor Unite ale Americii. Această problemă foarte serioasă de sănătate publică și care afectează grupuri mari de populație trebuie să beneficieze de programe integrate de prevenție, de diagnostic precoce, de tratament și de paliație, pentru că uneori discutăm de forme avansate de cancer. Toate aceste activități trebuie integrate și trebuie să reprezinte priorități naționale în fiecare stat membru al Uniunii Europene, dar și în UE, în ansamblul ei. Această patologie devine încet-încet dominantă din punct de vedere al morbidității și al mortalității. Activitățile de prevenție și de diagnostic precoce reduc foarte mult povara bolii. Ceea ce ne dorim noi nu este numai să tratăm, ci să prevenim și să diagnosticăm precoce. O astfel de abordare este una rațională și sustenabilă pentru sistemul de sănătate și pentru binele pacienților. Implementarea terapiilor țintite, pentru că discutăm de medicina personalizată, necesită investigații pentru fiecare pacient, care trebuie tratat potrivit unui protocol terapeutic care i se potrivește în funcție de anumite particularități, inclusiv al analizelor de tip genetic.
Lansarea Planului European de Combatere a Cancerului a prilejuit apariția, și în România, a numeroase inițiative care au ca obiectiv îmbunătățirea managementului afecțiunilor oncologice. Cum pot fi integrate acestea astfel încât să nu fie fragmentată lupta împotriva acestora?
Este și una dintre preocupările noastre încă de la prima sesiune (până acum au fost trei întâlniri ale grupului) – să nu existe suprapuneri. Există multe inițiative, fie din partea industriei, fie din partea organizațiilor de pacienți, a Parlamentului, a Ministerului Sănătății, etc. Cred că Parlamentul este cel mai bun for de discuții. Acest grup de lucru trebuie să se întâlnească cu reprezentanții tuturor acestor instituții sau organizații, astfel încât să putem coordona inițiativele și să lucrăm sinergic, în interesul populației, dacă ne referim la prevenție, sau în interesul pacienților, dacă vorbim de persoanele bolnave.
Care ar fi măsurile pe termen scurt, mediu și lung care ar putea fi implementate pentru îmbunătățirea managementului afecțiunilor oncologice și hemato- oncologice?
Măsurile pe termen scurt au un impact imediat, dar nu rezolvă o problemă, ci gestionează de multe ori o criză. Pe termen scurt, responsabilitatea este a Ministerului Sănătății, care trebuie să gestioneze acest program național împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pe termen mediu, noi trebuie să dezvoltăm politici de sănătate publică ce pot face accesibilă și aplicabilă prevenția celor mai frecvente tipuri de cancere, dacă ne referim la cancerul de sân, cancerul de col uterin sau cel colorectal. Noi avem o experiență mai puțin bună, de exemplu, în screeningul cancerului de col uterin, pentru că avem 5 milioane de femei eligibile în țară, care ar trebui să fie testate periodic, dar nu reușim să testăm decât 100.000 de femei în fiecare an. Când testăm doar 2% din persoanele eligibile într-un an, iar după cel mult 5 ani ar trebui să le retestăm, ajungem într-o zonă care arată o mare ineficiență a programului. Dacă ne referim la cancerul de col uterin, acolo avem o soluție oferită chiar de Organizația Mondială a Sănătății: Accelerate Cervical Cancer Elimination Initiative.
Screeningul cancerului de col uterin este asociat cu o metodă de testare rapidă a infecției cu HPV (human papilloma virus) și, bineînțeles, cu vaccinarea, care trebuie să se adreseze în primul rând fetițelor, dar trebuie să existe accesul și pentru alte categorii, în speță femeile cu vârsta de până la 45 de ani, aflate într-o perioadă activă a vieții sexuale. Nu trebuie însă să excludem nici băieții din această strategie. Cancerul de col uterin face aproape 2.000 de victime în fiecare an în România și ne referim la femei care sunt mame, sunt active în familii. Și în celelalte tipuri de cancer – cel de sân, cancerul colorectal la bărbați – trebuie să fie monitorizată starea de sănătate a oamenilor și atunci când apar probleme să fie tratate. Termenul mediu este mai degrabă potrivit pentru rezolvarea acestor probleme. Nu este suficient să faci screening, ci trebuie să pregătești și sistemul medical ca, după screening, cei care trebuie investigați și tratați să aibă acces la tratament și servicii medicale necesare.
Mulți pacienți, inclusiv oncologici, s-au confruntat, în ultimul an și jumătate, cu întârzieri ale diagnosticelor și chiar ale intervențiilor necesare. Care vor fi efectele asupra pacienților și asupra sistemului de sănătate românesc?
Efectele asupra sistemului de sănătate și faptul că la un moment dat va exista o supraaglomerare sau o criză de resurse financiare ori umane sunt evidente. Dar pe mine mă interesează în primul rând care este impactul asupra oamenilor. Iar aici mă refer, pe de o parte, la cei care au beneficiat mai puțin sau deloc de servicii de sănătate în această perioadă pandemică, la care stadializarea bolii probabil s-a schimbat, deci există o consecință directă asupra stării lor de sănătate. Ne referim însă și la faptul că supraaglomerarea sistemului de asistență medicală oncologică în această perioadă (anul trecut, sistemul a fost în bună măsură blocat) în mod evident va genera probleme pentru această categorie de pacienți. Bolile oncologice nu așteaptă. Pacienții oncologici netratați la timp evoluează nefavorabil, iar suferința și decesul apar dacă tratamentul nu este acordat la timp și nu este accesibil oamenilor cu acest tip de patologie. Mai mult, și costurile acordării asistenței medicale cresc într-o astfel de situație.
Care sunt lecțiile pandemiei?
Lucrul pe care ar trebui să-l învățăm ar trebui să fie legat de sustenabilitatea sistemului de acordare a îngrijirilor medicale, fie că discutăm de îngrijiri ambulatorii, în medicina primară sau în cea de specialitate, fie că discutăm de asistența medicală spitalicească. Trebuie să putem să organizăm circuite separate în cadrul spitalelor pentru tratarea pacienților cu o anumită patologie infecțioasă, dar trebuie să menținem deschise, funcționale unitățile de acordare a asistenței medicale. Cred că aceasta ar trebui să fie principala lecție a acestei pandemii, în care oprirea sau limitarea accesului la servicii medicale să nu se mai întâmple. Am asistat, în lunile octombrie-noiembrie ale anului 2020, la o situație tragică, cu cele mai mari cifre de mortalitate lunară înregistrate în România în istoria recentă și lucrul acesta ar trebui să ne pună pe gânduri, deoarece în mod evident îngrădirea accesului la servicii medicale duce la apariția unei mortalități excesive.
de Valentina Grigore
