4 noi inițiative de finanțare în sănătate și energie

iunie 16, 2015

Comisarul european pentru cercetare, știință și inovare, Carlos Moedas, a anunțat patru noi inițiative prin care oferă finanțare pentru companiile de tip start-up în domeniile sănătății și energiei. Împreună cu bugetele Fondului European de Investiții și Băncii Europene de Investiții, inițiativele vor oferi 100 de milioane de euro, cu scopul de a genera până la 1,6 miliarde de euro în capital de risc, după cum a precizat Moedas cu ocazia Summit-ului pentru inovație de la Riga.

Cele patru inițiative vor  extinde gama de instrumente existente în cadrul programului InnovFin, oferite deja de Fondul European de Investiții, alături de sprijinul oferit de Comisia Europeană și Banca Europeană.

"Facem un nou pas pentru a ajuta companiile să investească în inovare și pentru a le face atractive pentru investitorii privați. Cu sprijinul programului de cercetare Orizont 2020, aceste noi instrumente se va concentra pe o provocare deosebit de importantă, și anume inovația în domenile sănătății și energiei, asigurând noi fonduri pentru IMM-uri și înființând o unitate de consiliere pentru companiile inovatoare. Acest lucru va ajuta la lansarea a sute de noi întreprinderi din Europa, spre beneficiul societății și al economiei", a declarat Carlos Moedas.

Anunțul făcut de comisarul european pentru cercetare, știință și inovare se aliniază strategiei președintelui Jean-Claude Juncker, care a promis să mobilizeze pana la 315 de miliarde de euro pentru investiții strategice, în trei ani.

Sursa: www.europa.eu

Mirabela Viașu

EVENIMENT

REVISTA POLITICI DE SĂNĂTATE

VIDEO

PROMO

Despre noi

Fie că vorbim de SUA, de România sau de orice altă ţară din lume, sistemele prin care autoritățile naționale încearcă să asigure sănătatea populaţiei se confruntă cu probleme.

De asemenea, fiecare țară are specificul ei în ceea ce privește sistemul de sănătate. Unele soluții sunt însă valabile pentru toată lumea, cu recomandarea de a le adapta la condițiile locale.

Mai multe detalii

Contact

Quinn Media S.R.L
str Plantelor, nr 13, ap 1 bis, sect 2, 023971, Bucuresti
CUI RO30684750
J2012010743408
RO97INGB0000999903241487
ING Bank N.V Amsterdam

Contact

Newsletter

© 2016 - 2026 Copyright Politici de sanatate - QUINN Media SRL. Toate drepturile rezervate