Politici de Sanatate

Vot unanim. Legea Tuberculozei, tot mai aproape de aprobare

09 octombrie
15:38 2018
Vot unanim. Legea Tuberculozei, tot mai aproape de aprobare

Legea Tuberculozei a primit marți vot unanim de susținere din partea parlamentarilor Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților,  urmând să intre în plen pentru votul decisiv. Dacă va fi aprobată în forma actuală, actul normativ va introduce, pe lângă serviciile gratuite de diagnostic şi tratament, şi servicii pentru aderenţa la tratament şi de suport psiho-social pentru pacienţii cu tuberculoză, prin acordarea unei indemnizații lunare de hrană pe toată durata efectuării tratamentului.

”Suntem pe primul loc în Europa, și asta detașat față de alte țări, la numărul de pacienți și la numărul de decese cauzate de tuberculoză. Avem nevoie de această lege care va duce la scăderea accelerată a apariției cazurilor noi de tuberculoză”, a declarat Ștefan Răduț, vicepreședinte al Asociației pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă (ASPTMR). Statisticile arată că, în fiecare an, 25.000 de români fac tratament contra tuberculozei, iar 3 persoane mor zilnic din cauza acestei boli.

Una dintre cele mai importante prevederi ale Legii Tuberculozei este cea care se referă la acordarea concediului plătit pe toată durata tratamentului pentru toți pacienții infectați, dar și pentru cei cu tuberculoză multidrog rezistentă (MDR) sau extins rezistentă (XDR). În prezent, aceste persoane au un singur an de concediu, după care sunt pensionate forțat, fiind obligate să trăiască doar cu o pensie de 500- 600 de lei pe lună, în timp ce în alte state europene beneficiază de concediu medical plătit integral de stat pe toată durata tratamentului.

De asemenea, Legea prevede acordarea unei indemnizații lunare pentru hrană tuturor pacienților aflați în tratament, care este considerant echivalentul chimioterapiei din cauza reacțiilor adverse severe: greață, vărsături, dureri insuportabile; iar la pacienții cu MDR și XDR tratamentul poate provoca surzenie pe viață și halucinații.  ”După externarea din spital, pacientul cu tuberculoză care își ia tratamentul așa cum îi recomandă medicul va primi o sumă de bani cu care să-și asigure hrana pentru o lună de zile. În acest fel, se va diminua foarte mult numărul reîmbolnăvirilor din cauze sociale. Există pacienți care, din cauza problemelor financiare, renunță la tratament pentru a se reîntoarce la serviciu. E vorba despre pacienții care lucrează <la negru> sau <cu ziua>. E limpede pentru toată lumea că, dacă nu ai ce pune pe masă, nu te poți gândi să te vindeci de tuberculoză, prima grijă a omului fiind asigurarea hranei pentru familie și abia apoi starea de sănătate”, a mai spus Ștefan Răduț.

Valentina Grigore

Alte articole

TOP

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: