Politici de Sanatate

Vaccinurile, victimele propriului lor succes

12 mai
11:57 2017
Vaccinurile, victimele propriului lor succes

Interviu cu conferențiar doctor Mihai Craiu, medic primar pediatru, supraspecializare pneumologie pediatrică, Șef Disciplină II INSMC „Alessandrescu – Rusescu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București

România are prea puțini medici pediatri, iar aceștia ajung să fie blamați, pe nedrept, de efectele negative ale vaccinării defectuoase din România – așa percep puținii specialiști rămași situația din pediatria românească. Despre criza vaccinurilor și cât de bine răspunde proiectul de Lege a Vaccinării problemelor actuale ne-a vorbit conferențiar doctor Mihai Craiu, medic primar pediatru, supraspecializare pneumologie pediatrică, Șef Disciplină II INSMC „Alessandrescu – Rusescu”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

Care sunt provocările pediatriei românești, la momentul de față?

Numărul din ce în ce mai mic al medicilor pediatri. S-au închis secții de pediatrie. De exemplu, la Spitalul Județean Tulcea nu mai există pediatri pentru a putea asigura buna funcționare a secției. Am văzut rezultatele unui chestionar anonim făcut în 2016 printre studenții din anul VI. Din păcate, nu vrea aproape nimeni să urmeze o specialitate pediatrică, iar această problemă se regăsește la nivel internațional. Motivele? În primul rând, s-a schimbat profilul de comunicare în medicină, oamenii își cunosc mult mai bine drepturile, sunt mult mai informați, mai activi, câteodată și un pic mai agresivi. Din păcate, o atmosferă mai inconfortabilă pentru medic este dublată și de venituri salariale mai mici față de alte specialități în care există un grad de confort mai înalt. Rata de burn-out la specialitățile pediatrice este mult mai mare decât la aceleași specialități ale adultului. Specialiștii, care sunt și-așa puțini, sunt deseori blamați pentru unele aspecte legate de dificultățile din sistemul medical. Iar multe instanțe negative sunt mai degrabă legate de un sistem disfuncțional decât de acțiunea inadecvată a pediatrilor.

Pentru că ați adus vorba de vaccinare, cum poate fi combătută reticența părinților?

Vorbind deschis, transparent despre fapte. Iar acestea sunt foarte clare, în marea lor majoritate. Primul despre care aș vorbi este articolul Wakefield – studiul care a adus în lumea științifică suspiciunea că ar putea să existe o legătură între vaccinul trivalent (rubeolă-rujeolă-oreion) și autism. Autoritățile medicale ale Regatului Unit (General Medical Council) au dovedit că dr. Wakefield, care între timp a rămas fără drept de liberă practică, a încălcat numeroase reglementari etice și a falsificat un studiu științific, în ideea de a obține beneficii materiale.

A doua realitate este că rujeola acum, în România, produce 4,5 decese la o mie de pacienți. În România, vaccinarea antirujeolică a produs în ultimii 28 de ani, de la Revoluție încoace, zero decese. Ce trebuie să alegem ca risc, în condițiile actuale din România?

Sincer vorbind, există vreo legătură între autism și vaccinare?

Putem să vorbim în acest moment despre autism ca spectru de boli și orice fel de alt act medical. Ceea ce trebuie spus cu voce tare este că dacă ar exista o legătură cauză-efect între orice și efectul numit autism, atunci de ce această afecțiune apare, dintr-o sută de copii care dezvoltă autism, la 70-75 de băieți și 25-30 de fete, atâta timp cât sunt vaccinați toți la fel? Realitatea, sugerată și de studii genetice, arată că tulburările globale de spectru autist sunt rezultatul unei „sensibilități” a creierului, (de aceea autismul este de circa șase ori mai des întâlnit la copiii care au un frate autist decât la cei care au un frate fără autism, indiferent de statutul vaccinal al copilului mai mare), care este „agresat” într-un moment nu foarte fericit, în fazele inițiale ale dezvoltării cerebrale, probabil in utero. O să vedeți că în familiile în care există copii cu tulburări de spectru autist mai sunt și alte sensibilități emoționale, depresive, sau genialitate – o formă extremă a autismului.

Anul trecut, a fost publicat un studiu obstetrical făcut asupra femeilor care au născut copii aparent sănătoși și s-a urmărit serologia pentru diverse virusuri care ar fi putut să afecteze sarcina. S-a constatat că există o corelație semnificativă între infecția cu virusuri herpetice în timpul sarcinii și apariția ulterioară a tulburării de spectru autist. Vorbim de o infecție herpetică recentă dovedită cu sânge din cordonul ombilical, fără a putea spune că mama a avut o problemă cândva înainte de sarcină. De asemenea, trebuie să spunem cu voce tare că există copii autiști care nu au fost vaccinați.

Răspunde proiectul de lege a vaccinării nevoilor societății românești?

Proiectul inițial de lege, așa cum a fost discutat în grupul de experți la dispoziția ministrului Sănătății, are responsabilități la trei categorii de nivele.

  1. Statul își asumă că asigură vaccinuri certificate calitativ, aduse la vreme, conform calendarului național (eventual, și un stoc suficient) și își asumă facilitarea diagnosticului și tratamentul tuturor copiilor care dezvoltă efecte adverse grave.
  2. Medicul vaccinator trebuie să facă pregătiri periodice și are sarcina de a completa în Registrul Național de Vaccinare (RENV), pentru o evidență riguroasă.
  3. Părinții – legea, care se dorește a fi o armonizare a legislației românești cu ce se întâmplă în celelalte țări din Uniunea Europeană, conține prevederi care, în primul rând, dau dreptul categoric al părintelui de a alege. Cei care nu doresc vaccinarea urmează a fi consiliați, fiind chemați până la momentul în care copiii vor frecventa o unitate școlară. Copiii sunt evaluați pentru a vedea dacă sunt apți de a fi vaccinați. Dacă au o contraindicație medicală, copiii nu vor fi vaccinați! În acest moment, se creează cadrul legal al vaccinării.

Ce se întâmplă cu părinții care nu vor să-și vaccineze copiii?

În cazul în care părinții refuză vaccinarea fără a avea vreun argument și duc copiii nevaccinați în colectivitate, cred că ar trebui să prevaleze dreptul constituțional la viață al copiilor care frecventează colectivitatea. Dacă unul dintre ei are imunodeficiență și un copil nevaccinat vine cu pojar la școală, iar copilul cu imunodeficiență face complicații letale, se poate spune că pacientul nevaccinat l-a omorât. Aici sunt aduse în discuție niște posibile consecințe legale legate de un copil nevaccinat care induce grave alterări ale stării de sănătate sau ale vieții altui copil care nu a putut fi vaccinat sau care avea contraindicație de vaccinare. În această situație, cred că trebuie să discutăm și despre vina morală a părinților care se opun nejustificat vaccinării. Drepturile tale încetează în momentul în care îmi faci mie sau copilului meu un rău, chiar dacă pare involuntar.

Trebuie spus că imunitatea de grup se menține într-o colectivitate numai dacă 95% sau mai mult dintre membrii colectivității sunt vaccinați pentru ceva. Or, în România, sigur vaccinarea de rubeolă-rujeolă-oreion este semnificativ sub 90%. De aceea a apărut epidemia.

Proiectul de lege a vaccinării își dorește să europenizeze cadrul legal al unor obligații cetățenești, atât ale părinților, cât și ale statului. Există exemple punitive în Europa: ungurii, sârbii și croații au amendă pentru cei care refuză vaccinarea. În Franța și în Belgia există prevederi care merg până la condamnare penală cu muncă în folosul comunității. Și există și modelul australian, care nu permite copiilor să meargă la școală dacă nu au carnetul de vaccinare la zi.

Cum ar arăta o campanie eficientă de promovare a vaccinurilor pe social media?

Există niște tentative chiar eficiente, aș spune, pentru că au venit și au demontat niște mituri. A fost, de exemplu, campania pe social media a Coaliției pentru o Românie Sănătoasă, care a prezentat postere cu boli. Părinții ar trebui să știe, pe lângă prezumatele efecte adverse ale vaccinului, ce face boala. În momentul acesta, vaccinurile sunt în ingrata poziție de a fi victimele propriului lor succes. Părinții de acum nu au mai văzut poliomielită și atunci cred că nu mai există. Boala încă există, în Africa și în Asia de Sud- Est, dar și în Ucraina, și generează, încă, anual, mii de morți. OMS încearcă să eradicheze boala la nivel mondial. Alte boli grave (difterie, tuse convulsivă) s-au estompat semnificativ ca incidență. Acestea trebuie readuse în discuție, nu pentru a speria lumea, ci pentru a înțelege publicul profan că sunt aici, lângă noi. Dacă aș fi responsabil în domeniul sănătății, aș încuraja părintele unui copil care a murit din cauză că nu a fost vaccinat și care a făcut o boală gravă să își spună povestea, dacă dorește. Există numeroase astfel de exemple în străinătate. O societate poate supraviețui într-o stare bună de sănătate dacă se respectă reguli de către toți jucătorii implicați și dacă există o doză de bunătate și de altruism în fiecare dintre noi. Cu suspiciune și încrâncenare, nu vom putea progresa.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: