Politici de Sanatate

Vaccinarea antigripală poate începe în cel mai scurt timp

25 octombrie
15:35 2017
Vaccinarea antigripală poate începe în cel mai scurt timp

Ministrul Sănătăţii estimează că vaccinarea antigripală poate începe în cel mai scurt timp.

Florian Bodog a anunţat că o primă tranşă, de 20 de mii de doze de vaccin, a ajuns în România, fiind imediat direcţionate către Direcţiile de Sănătate Publică.

Florian Bodog: „Ele vor fi distribuite la Direcţia de Sănătate Publică direct, deci nu se vor mai opri nicăieri şi în momentul în care semnăm şi contractul pentru toată cantitatea de vaccin, ele vor fi transmise la fel ca până acum, direct Direcţiilor de Sănătate Publică. Nu mai exista niciun stop în lanţul de transmitere a vaccinului.”

Restul dozelor necesare la nivel naţional, circa 1 milion de vaccinuri, ar urma să ajungă la mijlocul lunii viitoare, estima recent ministrul, arătând că astfel se va putea respecta recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la perioada vaccinării.

Deocamdată în România gripa sezonieră nu a apărut, dar Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a atras tenţia că imunizarea devine eficientă după aproximativ 2 săptămâni de la vaccinare şi recomandă ca aceasta să înceapă cât mai curând.

„Nu este prea devreme şi vreau să vă asigur că toţi cei care au lucrat la lege şi colegii mei deja pregătesc normele de aplicare. Practic, nu vom aştepta ca legea să îşi facă tot parcursul, noi vom fi cu normele de aplicare pregătite, cu toate că iniţial în lege era prevăzut un alt termen de aplicare…’, a spus ministrul în cadrul unei dezbateri privind vaccinarea.

Ministrul Sănătății a mai precizat că Legea vaccinării nu se referă la obligativitate, ci la sănătatea copiilor. „Legea nu este despre obligativitate, legea este despre copiii noştri. Practic, am făcut această lege pentru a ne proteja copii, pentru a ne proteja starea de sănătate a naţiei, viitorul. Am două fete şi amândouă sunt vaccinate la zi şi au făcut şi vaccinurile care nu sunt obligatorii pentru că eu am încredere această parte a sistemului de sănătate, este foarte importantă şi are rolul ei. (…) Acesta este motivul pentru care încasez tot ce încasez de fiecare dată când se întâmplă câte un pas în parcursul legii vaccinării. Acesta este motivul pentru care trec mai departe şi îmi dă putere să merg mai departe. Eu cred că este cel mai important pas în a face prevenţie în România. Legile noastre sunt făcute pentru oameni’, a mai spus Bodog.

Declarațiile au fost făcute la Parlament, în cadrul Forumului Naţional PRO IMUNIZARE şi, ca un argument în plus, au dat propriul exemplu vaccinându-se antigripal chiar în cadrul evenimentului.  Tot aici a participat și Pieter Bult, reprezentantul Unicef în România care a declarat că „epidemiile de rujeolă și numărul mare de copii nevaccinați din anumite zone ne reamintesc într-un mod dur că asigurarea unei acoperiri vaccinale complete trebuie să reprezinte o prioritate pentru guverne, comunități și părinți. UNICEF este pregătit să sprijine în România o strategie și un plan pe termen lung prin punerea în aplicare a unei legi exhaustive privindvaccinarea și a unui nou program național de vaccinare cu componente cheie: planificare, achiziție, managementul lanțului de aprovizionare, campanii de comunicare pentru sănătate, dezvoltarea capacității furnizorilor de servicii, strategii eficiente privind resursele umane, mecanisme de monitorizare și evaluare, precum și coordonarea cu alte sectoare, atât pe plan național, cât și pe plan local. Parteneriatele publice-private, precum și noile tehnologii și social media trebuie luate în considerare pentru a spori eficiența intervențiilor în medii dificile, cu resurse limitate.”

Din anii 1990, creșterea eficienței vaccinurilor a contribuit semnificativ la scăderearatei mortalității infantile și a adus lumea mai aproape de eradicarea unor boli transmisibile grave precum poliomielita. Între 2000 și 2015, rata mortalității infantile la copiii sub cinci ani cauzată de rujeolă a scăzut cu 85%, iar rata mortalității cauzate de tetanosul neonatal a scăzut cu 83%. Însă, în ciuda acestor progrese, la nivel mondial, 1.5 milioane de copii continuă să moară anual din cauza unor boli ce pot fi prevenite prin vaccinare.

Roxana Maticiuc

 

Alte articole

TOP

Video

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: