Politici de Sanatate

„Un ministru trebuie să aibă o echipă foarte puternică”

16 iulie
11:12 2018
„Un ministru trebuie să aibă o echipă foarte puternică”

Interviu cu prof. dr. Alexandru Rafila, consilier personal onorific al ministrului Sănătății și membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.  Autor: Roxana Maticiuc

Care sunt, în momentul de față, cele mai importante provocări din sistemul de sănătate din România?
Cred că, în această perioadă, în România, cele mai mari provocări sunt reprezentate de:
– accesul la servicii de sănătate (în special, în zonele rurale);
– accesul la medicamente (toată lumea discută oarecum unilateral legat de acest subiect: unii discută despre politica de preț, alții, despre clawback, alții, despre valoarea tehnologiilor medicale, dar toate lucrurile acestea sunt intercorelate și este bine să le înțelegem și să acționăm coordonat);
– faptul că nu o să putem să facem pași înainte fără o creștere predictibilă și sustenabilă a bugetului alocat medicamentelor, corelată cu creșterea economică a României, ceea ce nu s-a întâmplat practic în ultimii zece ani, cu excepția introducerii contractelor cost-volum.
Și ca să rezolvăm cel puțin prima parte legată de accesul la servicii de sănătate în zone defavorizate, ar trebui să dezvoltăm centre de medicină comunitară care să fie reprezentate de mai mult decât un asistent comunitar, asistent social sau mediator, cum se întâmplă acum. Există modele de acest gen mai ales în țările nordice, precum Norvegia, Finlanda, și sunt foarte bine integrate, și răspund nevoilor în comunitate. Sunt medici care merg periodic acolo și care se ocupă de activitatea de identificare și de vaccinare a copiilor, de monitorizarea gravidelor, dar și de educarea și informarea populației în probleme legate de sănătate. În România vom putea face acest lucru dacă va exista o foarte clară responsabilizare și o implicare a autorităților locale, pentru că, până la urmă, autoritățile locale au o răspundere directă pentru sănătatea comunității pe care o coordonează. Iar această responsabilitate a autorităților locale este chiar mai mare decât cea a Ministerului Sănătății, prin urmare cred că trebuie să facă eforturi să dezvolte astfel de centre. Ele trebuie făcute în parteneriat cu Ordinul Asistenților Medicali și, bineînțeles, cu medicii de familie.

Care ar trebui să fie prioritățile pentru România în raport cu propriile probleme și în raport cu ceea ce se întâmplă în alte țări, având în vedere că ați fost ales de curând în comitetul executiv al OMS?

Prioritatea Organizației, în acest moment, se referă la accesul neîngrădit al populației la serviciile de sănătate. Acest lucru trebuie făcut ținând cont de două elemente: să fie accesibile din punct de vedere fizic și cei care beneficiază de aceste servicii să nu fie afectați din punctul de vedere al statusului social și economic. Ce vreau să spun este că procentul de contribuție personală considerat a fi de siguranță este de 15% din totalul cheltuielilor pentru Sănătate. În țările în care acesta depășește 30%, sunt probleme serioase în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate. Cu cât omul trebuie să plătească din buzunar mai mulți bani ca să aibă acces la servicii de sănătate, cu atât acest lucru îi limitează accesul. Cu toate că România are cea mai mică alocare din PIB pentru Sănătate, contribuția pe care o plătesc cetățenii este în jur de 20%, ceea ce este acceptabil și chiar a fost apreciat de Organizația Mondială a Sănătății. În timpul Adunării Mondiale a Sănătății care s-a desfășurat în luna mai, a existat o sesiune specială dedicată României, organizată de Biroul Regional pentru Europa, la care au participat țările din regiunea europeană a Organizației Mondiale a Sănătății.

În afară de agenda OMS, o altă agendă importantă pentru România este cea legată de președinția Consiliului Uniunii Europene. Care ar fi subiectele prioritare de pe această listă?

Sunt două probleme de sănătate publică importante. Una este legată de vaccinare și există o recomandare a Parlamentului European în ceea ce privește creșterea interesului statelor membre pentru această zonă (țări precum Franța, Italia au hotărât ca vaccinarea să fie obligatorie, din cauza problemelor de sănătate publică generate de scăderea acoperirii vaccinale), iar cel de-al doilea subiect se referă la limitarea rezistenței antimicrobiene și la supravegherea controlului infecțiilor asociate asistenței medicale. Rezistența la antibiotice este o problemă de sănătate publică globală, având un impact foarte mare nu doar asupra stării de sănătate a populației, ci și din punct de vedere economic. Dacă trendul actual continuă la nivel global până în anul 2050, va duce la scăderea produsului intern brut global și va duce la compromiterea multor progrese ale medicinii. Aici ne referim în special la oncologie, la transplant și la alte tipuri de intervenții medicale care pot fi compromise de apariția unor infecții cu bacterii rezistente.

Ce s-ar putea face pentru ca vaccinarea să aibă un succes mai mare la noi în țară?

Din punctul meu de vedere, sunt două zone în care putem acționa. Există o latură administrativă, care înseamnă că trebuie să facem ceva astfel încât să putem avea stocuri de vaccinuri pentru circa un an, deoarece vaccinurile sunt produse biologice complexe care necesită o foarte mare perioadă de fabricație și uneori lipsesc pe piață. Ar trebui să îmbunătățim, de asemenea, modul de distribuție a vaccinurilor, pentru ca ele să ajungă direct, de la distribuitor, la medicul de familie. Cea de-a doua latură este legată de accesul la informație, la o campanie permanentă de informare și comunicare care să ofere populației informațiile credibile din punct de vedere medical și științific. Ar trebui constituite echipe tehnice multidisciplinare la nivelul fiecărui județ care să fie alături de medicii de familie și la care să aibă acces toți părinții care doresc să afle informații suplimentare legate de siguranța și eficiența vaccinării.

Dacă un copil nevaccinat se îmbolnăvește, cine ar trebui să suporte costul pentru tratament?

Responsabilizarea părinților ar trebui să însemne și asumarea consecințelor nevaccinării, inclusiv din punct de vedere financiar. Despre asta este vorba în proiectul legii vaccinării, nu despre sancțiuni legate de nevaccinarea în sine. În ceea ce privește accesul la educație, acesta va fi permis copiilor nevaccinați cu o singură excepție, datorată evoluției unei epidemii. În acest caz, copiii nevaccinați nu vor avea acces la activitatea didactică pe durata existenței cazurilor de boală în unitatea de învățământ.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră statutul de membru în Comitetul Executiv al OMS?

Este important pentru România că este reprezentată în organismul de conducere al Organizației Mondiale a Sănătății, iar acest lucru este îmbucurător. Timp de trei ani, am reprezentat România în Comitetul permanent al Biroului Regional al OMS pentru Europa. Este vorba despre una dintre cele șase regiuni ale Organizației, cea mai mare dintre ele, care cuprinde 53 de state membre, inclusiv fostele state din Uniunea Sovietică și Israelul. În Comitetul executiv al OMS sunt reprezentate 34 din cele 194 de state ale organizației. Este o provocare pentru mine deoarece Comitetul Executiv dezbate și aprobă principale politici și direcții din Sănătate la nivel global care, până la urmă, trebuie introduse în mod adaptat de fiecare stat membru în legislația națională.

Dacă v-aș întreba cine este Alexandru Rafila, ce mi-ați răspunde?

Sunt profesor de microbiologie la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, conduc laboratorul de specialitate în cadrul Institutului și conduc disciplina Microbiologie 1 de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Ministrul Sănătății a considerat că este util să mă includă onorific în echipa proprie de consilieri. Sunt un om deschis și în general îmi place să sprijin, să ajut proiectele în care cred, mai ales atunci când vine vorba de probleme de sănătate publică.

Dacă ați fi ministru al Sănătății, ce ați schimba, din punctul de vedere al politicilor de sănătate?

Nu poți fi ministru al Sănătății care să poată îmbunătăți sistemul decât dacă ai o echipă de profesioniști cu care să lucrezi. Ideea aceasta de a fi ca un ministru care poate singur să schimbe sistemul nu este sănătoasă. Un ministru trebuie să aibă o echipă foarte puternică, formată din oameni competenți în domenii precum sănătate publică, asistență medicală, programe, proiecte cu finanțare internațională, politica medicamentului și, nu în ultimul rând, politica de resurse umane.  Cred că politica de resurse umane în domeniul sănătății este o prioritate extrem de importantă pentru că de acolo putem să construim sustenabilitatea sistemului. Această sustenabilitate are nevoie de două lucruri: oameni calificați care să acorde servicii medicale și un sistem de finanțare corespunzător. Și aici, aș avea o mică intervenție. Bugetul alocat Sănătății încă este mic, cel mai mic din UE în termeni procentuali și absoluți, și cred că ar trebui să ne gândim serios, indiferent de partidul din care provenim, că este nevoie de o creștere a sumelor alocate acestui sistem de bază în oricare țară. Cheltuirea transparentă și eficientă a banilor din Sănătate este obligatorie, dar nu este suficientă, și alocarea bazată pe un echilibru între nevoi, priorități și resurse trebuie să constituie conceptul de bază.

Ca profesionist, cum vedeți aceste schimbări frecvente în rândul miniștrilor?

Sustenabilitatea unor proiecte este generată de continuitatea activității celor care au o anumită gândire și care trebuie să dezvolte și să implementeze programe în zona de asistență medicală, sănătate publică, politica medicamentului și a resurselor umane. Nu trebuie să ne ghidăm după legenda meșterului Manole, care în fiecare dimineață o lua de la capăt cu construirea mănăstirii. Lucrurile bune care s-au făcut de către unii dintre miniștrii Sănătății ar trebui preluate și dezvoltate astfel încât să avem speranță în sistemul de sănătate. Actualul ministru al Sănătății face acest lucru și sper să poată continua până când îmbunătățirile vor fi percepute și satisfacția populației față de calitatea sistemului de sănătate va crește.

Suntem pregătiți pentru președinția Consiliului Uniunii Europene?

Suntem în curs de pregătire. S-au stabilit prioritățile și s-au constituit grupurile de lucru care vor gestiona din punct de vedere tehnic și organizatoric aceste domenii.

Avem resursa umană? Avem cu cine?

Ar trebui să avem. România este o țară care are profesioniști de valoare în domeniul Sănătății. Trebuie însă să îi putem aduna și motiva suficient. Un prim pas a fost făcut prin mărirea veniturilor personalului medical, însă creșterea respectului și a confortului profesional sunt de asemenea esențiale.

Alte articole

TOP

Video – How the EU connected experts to treat epilepsy

comisia europeana

Abonează-te la newsletter

:
: