Politici de Sanatate

Trei sferturi dintre copiii români, la risc din cauză că nu sunt alăptați în primele 6 luni

06 august
15:21 2019
Trei sferturi dintre copiii români, la risc din cauză că nu sunt alăptați în primele 6 luni

Viețile a peste 800.000 de copii la nivel mondial ar putea fi salvate dacă alăptarea ar fi o practică universală. Este mesajul transmis de Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF în urma unui studiu care a arată problemele cu care se confruntă copiii care nu au fost alăptați la sân în primele 6 luni de la naștere.

La nivel mondial, 60% dintre copii nu sunt alăptați la sân. “Punerea copilului în primele minute de la naștere, pe pielea mamei, este critică pentru legătura viitoare dintre cei doi. Experiența noastră în implementarea programului pilot Pachetul minim de Servicii a dovedit că, atunci când viitoarele mame primesc informații despre importanța alăptării și sunt sprijinite, ele aleg să-și alăpteze copiii. Pentru a oferi copiilor cel mai bun start în viață, alăptarea trebuie încurajată în familie, în comunitate și la locul de muncă” a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

În țara noastră, doar un sfert dintre mame își alăptează copiii până la 6 luni. Problema vine din faptul că “ne lipsește capacitatea de a consilia femeia gravidă. Avantajele alăptării se referă atât la copil, cât și la mamă” este opinia prof. dr. Alexandru Rafila, membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății. Bebelușii care nu sunt alăptați pierd colostrul, adică primul lapte al mamei care pentru copil reprezintă primul vaccin. “Primul lapte conține o cantitate foarte mare de anticorpi din clasa imunoglobulinelor A, responsabile de protejarea a tot ceea ce inseamnă mucoasă. În România problema alăptării s-ar putea rezolva dacă populația ar fi mai bine informată, iar educația trebuie să înceapă din școli. Materia care se numește Educație pentru sănătate acum este studiată de doar 5% dintre copiii din România pentru că este disciplină opțională, însă ea ar trebui să devină obligatorie” a mai declarat Alexandru Rafila.

La nivel mondial, o analiză detaliată a prevalenţei alăptării exclusive a copiilor mai mici de 6 luni pe grupe de vârstă lunare relevă că, chiar şi în prima lună de viaţă, ponderea copiilor alăptaţi exclusiv depăşeşte doar cu puţin 30%. Indiferent de studiul pe care l-am considera de referinţă, prevalenţa alăptării exclusive a scăzut în ultimii 7-8 ani. Iniţierea alăptării în prima jumătate de oră s-a realizat la 8,3% dintre nou-născuţi.

Obiectivul OMS este creşterea la 50% a copiilor alimentaţi exclusiv la sân în primele şase luni de viaţă, până în anul 2025. În această perioadă, peste 120 de ţări celebrează Săptămâna Mondială a Alimentaţiei la Sân.

Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

Interviu dr. Mihaela Vlaiculescu

revista politici de sanatate-Republica Moldova

revista politici de sanatate

Abonează-te la newsletter

:
: