Politici de Sanatate

Transplant medular la SUUB

10 aprilie
12:37 2018
Transplant medular la SUUB

Interviu cu dr. Adriana Nica, manager Spitalul Universitar de Urgență București

Aveți deja mai bine de un an de când sunteți la conducerea Spitalului Universitar de Urgență. Cu ce vă mândriți până acum?

De când am preluat conducerea Spitalului Universitar de Urgență București, de la 1 februarie 2017, am încercat, împreună cu colegii mei, pentru că niciodată nu poți să faci nimic de unul singur, să aducem normalitatea în acest spital, în sensul că ne-am axat pe standarde de calitate atât pentru personal, cât și pentru pacienți. Fiecare pacient primește un chestionar în care își exprimă satisfacția sau insatisfacția cu care a fost tratat în spitalul nostru. Din fericire pentru noi, numărul chestionarelor nesatisfăcătoare este undeva foarte jos, ca scală, și chiar mă pot mândri cu această realizare.

Noi cerem întotdeauna creșterea calității actului medical, dar înainte de acest lucru trebuie să oferim condiții optime de lucru pentru angajați pentru ca ei înșiși să poată să contribui, împreună, la un act medical de calitate, așa cum încercăm să-l menținem la Spitalul Universitar. Iar din acest punct de vedere, cred că am încheiat bine anul 2017. Au fost și câteva investiții cu bani de la Ministerul Sănătății în ceea ce privește aparatura  pentru intervențiile chirurgicale, am cumpărat truse de chirurgie laparoscopică, un sterilizator cu plasmă pentru stația centrală de sterilizare, conform normativelor actuale. Noi, din păcate, încă nu avem un bloc operator central care să funcționeze așa cum a funcționat până în urmă cu zece ani, când a început renovarea. Lucrările sunt terminate, dar acum ne trebuie bani să îl și dotăm și să-l facem funcțional la standarde europene, așa cum ne dorim.

Conduceți un spital universitar care pregătește mii de studenți. Care este efortul financiar pe care îl face spitalul pentru acest lucru și cât de mari sunt eforturile pe care le depuneți dumneavoastră, medicii?  

Facem eforturi, într-adevăr, pentru că atât studenții, cât și rezidenții beneficiază de intensa atenție a unui cadru universitar. Neavând responsabilitatea actului medical, ei nu pot face nimic fără supraveghere, iar noi, cadrele didactice, alocăm mai mult de 10% din timpul nostru din spital activității cu studenții și cu medicii rezidenți. Gândiți-vă că pentru noi, ca medici specialiști sau primari, sunt suficiente unul sau două teste ca să ne putem face o idee asupra unui diagnostic. În cazul lor însă, ca să îi ajutăm să înțeleagă, să poată să pună un diagnostic și să facă în același timp un diagnostic diferențial facem mai multe analize medicale, de sânge, radiologice, iar acestea se traduc în costuri. Deci costurile există.

Aveți programe de training sau de pregătire continuă pentru resursa umană deja existentă în spital?

Spitalul Universitar a accesat două programe pe fonduri europene. Contractele au fost semnate anul trecut în luna decembrie și implementarea lor a început în luna ianuarie a acestui an. Unul dintre programe este pe bolile oculare rare, iar altul, pe screeningul în cancerul de colon.

Câți medici sunt cuprinși în aceste programe?

Sunt cuprinși aproape toți medicii din secțiile clinice Oftalmologie și Chirurgie generală, atât specialiști, cât și medici primari, rezidenți, personal mediu, pentru că am încercat să cuprindem cât mai mulți oameni cu scopul să se poată perfecționa în aceste domenii.

Care sunt nevoile acestui spital, având în vedere că este și unul de urgență? 

Fiind spital de urgență și localizat oarecum în centrul orașului, adresabilitatea este extrem de mare. Dacă la început spitalul deservea populația din sectoarele 5 și 6, pe măsură ce anii au trecut și spitalul s-a modernizat, s-a perfecționat, s-a mărit, adresabilitatea este din ce în ce mai mare.

Colegii mei din UPU sunt, în primul rând, cei care intră prima dată în contact cu pacientul. Sunt foarte mulți pacienți care nu au nevoie de îngrijiri medicale în regim de urgență pentru că pot merge la medicul de familie, își pot face programare în ambulatoriul integrat al spitalului, dar majoritatea preferă să vină la camera de gardă. Unii dintre ei sunt neasigurați, dar noi suntem obligați să oferim consultații tuturor celor care se prezintă, iar fluxul de pacienți este foarte mare.

Din păcate, în România lipsește adresabilitatea către medicina de familie și către medicina de ambulator. Pacienții nu au decât un pol de adresabilitate: spitalul de urgență, fie că vorbim despre Universitar, Floreasca, fie de alte spitale. Evident că și costurile sunt mai mari, pentru că trebuie să avem mai multe linii de gardă, iar cheltuiala cu activitatea medicală este mare.

Din fericire pentru noi, spitalul dispune de acțiuni prioritare susținute de Ministerul Sănătății pe anestezie și terapie intensivă, sunt Programele Naționale susținute de CASMB (boli neurologice, pe dializă cronică, prematuri și malnutriți, boli cardiovasculare etc.). În luna decembrie, față de luna noiembrie, fondul de salarii a crescut cu 50% numai din cauza faptului că sărbătorile au fost în timpul săptămânii și au fost plătite dublu, plus zilele de sâmbătă și duminică, plătite și ele dublu. Crescând numai salariile, fără a crește și tariful pe caz rezolvat și pe procedură de la CASMB, s-a creat un dezechilibru, însă noi sperăm că de anul acesta Casa Națională va ține cont de creșterea salarială și va crește TCP-ul.

Salut inițiativa Ministerului Sănătății de a cumpăra CT și RMN pentru spitalele județene. Noi sperăm ca în felul acesta să nu mai primim atât de multe solicitări din teritoriu pentru a efectua investigații imagistice de felul acesta, iar pacienții respectivi să fie investigați și tratați acolo, la nivelul spitalelor județene, de către colegii noștri, astfel încât la noi să ajungă doar cazurile extrem de grave și nu cazuri cărora noi să le punem mai întâi un diagnostic.

Sigur că noi așteptăm pacienți, pentru că noi din asta ne acoperim veniturile proprii și întotdeauna am încercat să salvăm viața pacienților și să ne ajutăm colegii, căci acesta este motivul pentru care suntem aici, însă trebuie să ne asigurăm că în momentul în care primim pacientul, mai putem să facem ceva pentru el.

Care sunt proiectele și investițiile pe care le-ați planificat pentru acest an?

Îmi doresc să redeschid blocul operator central de la etajul al doilea, pentru ca activitatea chirurgicală să se desfășoare doar acolo și nu pe fiecare etaj, așa cum se întâmplă acum. Secția de terapie intensivă este la etajul al doilea, în prezent sălile de operație sunt de la etajul al treilea în sus și este foarte greu să ai control asupra pacienților din terapie intensivă, care nu trebuie lăsați nesupravegheați.

Dar pentru acest lucru, este nevoie de bani pentru investiții, iar Ministerul Sănătății este singurul care ne poate ajuta. Prin programul Băncii Mondiale, am primit aparate de anestezie pentru toate sălile din blocul operator, dar în afară de aceste mașini de anestezie, pentru ca o sală să fie funcțională este nevoie de foarte multă aparatură medicală performantă, de mese pentru intervențiile chirurgicale, de lămpi etc.

Lipsește buncărul pentru radioterapie

O altă problemă ar fi că noi avem o secție de chimioterapie, dar nu avem radioterapie. Există niște fonduri acordate prin OUG pentru construirea unui buncăr de radioterapie, pentru că sunt bolnavi cu diverse afecțiuni neoplazice care necesită atât radioterapie, cât și chimioterapie și este neplăcut să îi trimitem într-un alt centru. A fost făcut un proiect tehnic, dar licitația a fost anulată. Când am preluat mandatul de management, am vrut să văd despre ce este vorba și am găsit multiple omisiuni în caietul de sarcini. În plus, mai avem două probleme: una este legată de traseul apelor contaminate, iar a doua este că nu aveam suficientă putere electrică la nivelul spitalului.

Acum, proiectul este în faza de reactualizare și avem un parteneriat cu cei de la Universitatea Tehnică de Construcții.

Suntem în perioada în care adunăm toate aceste date, ca să putem să întocmim o nouă documentație și să lansăm licitația. Eu sper ca anul acesta să îl terminăm, dar nu pot să nu vă spun că oricât de mult mi-aș dori să se finalizeze acest proiect, care este benefic în primul rând pentru bolnavii de cancer, există o serie de operatori economici care nu fac altceva decât contestații, de cele mai multe ori fără a fi obiective, astfel încât aceste proiecte sunt foarte mult întârziate.

Îmi doresc, de asemenea, să pot dota cu aparatură medicală și cu paturi o aripă a spitalului care a fost supusă unui amplu proces de renovare și consolidare și care este făcută mai mult în stil hotelier, iar atunci probabil că o să avem și câteva saloane ca în străinătate, unde, cu avizul consiliului de administrație, putem să introducem și o taxă, în acest fel crescându-ne și veniturile proprii. Bineînțeles că vorbim doar de câte o rezervă de acest fel pe fiecare etaj, nu în toată aripa, dar acolo vor fi saloane cu două, maximum trei paturi pentru spitalizarea pacienților.

Centru pentru cancerul de sân

Există, de asemenea, un centru pentru cancerul de sân în cadrul Spitalului Universitar și ne dorim cât mai repede să obținem avize de la DSP pentru transplantul de măduvă osoasă în cadrul secției de hematologie. Centrul pentru chirurgia cancerului de sân ar presupune o colaborare strânsă între medicul de familie, medicul de ambulator, chirurgul plastician, chirurgul generalist, radiologul, oncologul. Deci nu este nevoie de surse suplimentare, ci trebuie să le integrăm pe toate într-un centru pentru ca bolnava venită și diagnosticată să poată să parcurgă tot ciclul imagistic, toate analizele de laborator și să nu fie nevoie să meargă dintr-o parte într-alta. Practic, pacienta vine, se programează, se operează și este urmărită și tratată post-operator.

Cine este Adriana Nica?

Mi-am dorit să fac medicină de când eram foarte mică. Funcția de manager poate să vină și să treacă. În primul rând, sunt medic primar ATI, sunt cadru didactic la UMF „Carol Davila” București. Din postura de manager, vreau să fac lucruri pe care unii dintre colegii mei poate și-au dorit să le facă și n-au reușit, poate nu s-au gândit la ele, astfel încât să pot spune cu mândrie, peste câțiva ani, că acest lucru s-a făcut în perioada în care eu, împreună cu echipa mea managerială, am fost la conducerea Spitalului Universitar.

Care sunt calitățile pe care ar trebui să le aibă un manager, pentru a putea conduce un astfel de spital?

În primul rând, trebuie să cunoască foarte bine spitalul, pentru că, vă spun sincer, eu am venit din interiorul acestui spital, mi-am dorit să lucrez la Spitalul Universitar de când eram studentă. Trebuie să cunoști oamenii, iar din fericire pentru mine, având în vedere specialitatea pe care am ales-o, am colaborat aproape cu toți colegii, din toate specialitățile din cadrul spitalului. Și trebuie să știi să lucrezi într-o echipă.

Pentru că ați ales această specialitate medicală și v-ați dedicat ei, v-aș întreba de ce sunt atât de multe posturi de ATI neocupate în spitalele din țară?

Probabil că este și specialitatea care are cel mai mare grad de stres. Este specialitatea la care granița dintre viață și moarte, uneori, ține de ordinul secundelor. Sunt oameni cu probleme severe, oameni în faze terminale, sunt oameni pentru care vrei să faci ceva, dar condiția și boala nu îi mai ajută și evident că trăiești ceva în momentul în care ei decedează. Nu este ușor pentru un medic să vadă cum un pacient nu poate fi salvat, depunându-se anterior toate eforturile în acest scop. E specialitatea care suprasolicită cel mai mult medicul.

Ce lipsește din sistemul sanitar, la nivel de țară?

Cu siguranță. centrele de paliație pentru bolnavii aflați în stadiul terminal al bolii. Datorită faptului că suntem spital de urgență, aici ajunge un număr mare de pacienți, unii dintre aceștia sunt cu boli cronice în stadiu final, iar decompensarea acestora i-a adus în spital. Din păcate pentru astfel de pacienți, nu se mai poate face aproape nimic. Fiind la capătul resurselor, ei sunt intubați, sunt cuplați la ventilatorul mecanic și nu mai pot fi niciodată decuplați de la acesta până când, fiziologic, viața lor s-a încheiat. Acești bolnavi ar trebui internați în niște centre speciale de paliație și nu într-o secție de terapie intensivă a unui spital de urgență.

Cum s-ar putea implica societatea civilă în creșterea stării de sănătate a populației?

Noi chiar am avut un parteneriat cu Asociația Echitate în Sănătate, de exemplu, pentru diagnosticarea precoce a hepatitei C, pentru că, dacă până acum nu a existat un tratament, astăzi putem să spunem că suntem fericiți că această boală se poate vindeca. De obicei, hepatita nu prezintă simptomatologie precoce, ci în fază tardivă, când, de cele mai multe ori, nu se mai poate face nimic. Persoanele care au infecție cu virusul hepatitic C sunt în creștere, așa că mulțumim partenerilor noștri că s-au gândit la Spitalul Universitar, că putem împreună să derulăm acest proiect și că putem să îi ajutăm pe cei care se găsesc în nevoia de sănătate.

Țin să mulțumesc și Fundației „Dăruiește Viață” pentru implicarea în realizarea pașilor premergători realizării transplantului medular.

Pe de altă parte, am încheiat un parteneriat cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Sănătății și cu Primăria Sectorului 5 pentru femeile care sunt abuzate sexual și fizic. Trebuie să știe că se recoltează un anumit set de analize, investigațiile se fac la IML, după care sunt preluate de niște centre pe care Primăria Sectorului 5 să ni le pună la dispoziție pentru a le trimite în acele locuri sigure pe femeile agresate. Această parte de social cred că trebuie mai mult dezvoltată și, din fericire, există mai multe proiecte la Ministerul Muncii.

de Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: