Politici de Sanatate

„Suntem martori la marea nevoie de reabilitare a sectorului medical din România“

27 iulie
14:27 2017
„Suntem martori la marea nevoie de reabilitare a sectorului medical din România“

Interviu cu Matan Safran, atașat economic Ambasada Israelului la București

Misiunea Economică și Comercială din România este responsabilă în principal de intensificarea comerțului bilateral, îndeosebi promovarea comerțului și a exporturilor, atragerea și încurajarea investițiilor străine și crearea unei cooperări strategice cu companiile străine. 

Având în vedere că Israelul este unul dintre liderii din domeniul inovării, spuneți-ne, vă rog, care sunt noutățile din domeniul medical și ce urmează în misiunea dumneavoastră?

În calitate de șef al Misiunii Economice și Comerciale în România, am deosebita plăcere să recunosc faptul că Israelul și România au o cooperare economică prosperă care a început încă de la înființarea Israelului. Astăzi, mai mult ca niciodată, colaborarea noastră se extinde în multe domenii, sectorul medical fiind unul dintre ele.

Recent, am avut o delegație importantă, condusă de ministrul Florian Bodog, împreună cu renumiți manageri de spitale din România care au vizitat Expoziția Medicală Internațională – MedInIsrael, precum și spitalele și campusurile medicale din Tel Aviv, cum ar fi: Centrul Medical Assuta, Campus Rambam Healthcare, Centrul Medical Rabin.

Cum vedeți relația economică dintre Israel și România din ultimii ani, în special în domeniul medical?

În domeniul dispozitivelor medicale, cercetătorii și inginerii israelieni au integrat tehnologii avansate în electronică, comunicații și optică, pentru a dezvolta inovații la nivel mondial în domeniul imaginilor digitale, lasere medicale, telemedicină, echipamente de diagnosticare și chirurgie.

În ultimii ani, relațiile de afaceri dintre cele două țări au progresat semnificativ prin semnarea a numeroase acorduri de colaborare în ceea ce privește schimbul de experiență și know-how-ul, precum și înregistrarea a numeroase povești de succes.

Menționăm cu mândrie câteva
dintre succesele recente ale companiilor israeliene producătoare de dispozitive medicale care au pătruns pe piața românească prin colaborări cu
parteneri locali:

  • Core Scientific Creations dezvoltă și produce dispozitive medicale în domeniul Controlului Sângerărilor Avansate.
  • Inovytec Medical Solutions se ocupă cu proiectarea, dezvoltarea și fabricarea dispozitivelor esențiale, de îngrijire critică non-invazivă utilizate în mediul din afara spitalului.
  • Floris Hadas este o companie internațională specializată în domeniul fabricării de produse farmaceutice, suplimente alimentare, cosmetice și dispozitive medicale.

Este mediul de afaceri israelian interesat să investească în România?

Economia României este în continuă creștere și este considerată ca fiind una dintre cele mai stabile din Europa ultimilor ani. Climatul de afaceri prietenos al României a atras câțiva actori importanți în lume, în diverse sectoare. Israelul este unul dintre partenerii de lungă durată ai României, construind aici povești de succes care demonstrează că România oferă un mediu stabil pentru a investi.

În ceea ce privește sectorul medical, Israelul are expertiză și know how în planificarea, proiectarea și echiparea noilor spitale, cum ar fi spitalele de urgență care urmează să fie construite în România. Avem capacitatea de a oferi o varietate de soluții și tehnologii medicale inovatoare care răspund provocărilor actuale ale asistenței medicale.

Este bine cunoscut faptul că Israelul exportă produse și servicii inovatoare în domeniul științei vieții în valoare de miliarde de dolari anual și că este lider în soluții revoluționare în domeniul imaginilor digitale, echipamentelor medicale, tehnologiei laserului medical, tehnologiei medicale din IT și cercetării în domeniul medicamentelor.

Doresc să menționez câteva motive pentru care Israelul este considerat unul dintre liderii în utilizarea tehnologiei informațiilor pentru sănătate:

  • utilizarea EMR în proporție de sută la sută! Fiecare medic israelian utilizează în mod obișnuit un EMR (Electronic Medical Record);
  • utilizarea la scară largă a instrumentelor online pentru pacienți (PHR, Mobile APP);
  • prescriere electronică estimată la 95%;
  • prima țară care a introdus și implementat un sistem HIE (Biroul de Informații pentru Sănătate), care acoperă aproximativ 70% din populație;
  • una dintre primele țări care utilizează telemedicina și introduce sisteme electronice de suport decizional (DSS) și indicatori on-line pentru calitatea serviciilor medicale.

Care este aspectul cel mai provocator în ceea ce privește cooperarea medicală bilaterală?

Nemulțumirile oricărui investitor străin, în general, nu numai israelian, sunt legate de lipsa de stabilitate și de predictibilitate a momentului în ceea ce privește cadrul fiscal și juridic din România și, bineînțeles, problemele birocratice. Avem totuși convingerea că autoritățile române lucrează intens pentru a depăși aceste probleme și că vor găsi soluțiile adecvate.

Putem vorbi despre exemple de bune practici în cooperarea medicală Israel-România?

Cel mai recent exemplu de bune practici este colaborarea comună a Fundației „Save a Child’s Heart’s” din Israel cu partenerii români din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, Gift of Life International, Rotary România și Moldova, Rotary Statele Unite și Rotary Israel, colaborare care a condus la o săptămână dedicată copiilor cu afecțiuni cardiace care au fost operați pe cord de către echipe mixte formate din medici români și cei ai organizației internaționale „Save a Child’s Heart”.

Ca parte a Fundației Rotary Global Grant, 37 de copii au fost supuși unor intervenții chirurgicale de salvare a inimii în România și în Israel.

Dorim să-i mulțumim profesorului Dan Mircea Enescu, directorul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, pentru sprijinul său, pentru profesionalism și ospitalitate.

În legătură cu planurile pe care le aveți, cum veți dezvolta cooperarea bilaterală?

În ultimii ani, am avut o serie de succese semnificative în sectorul medical. Cu toate acestea, nu este suficient pentru noi, mai ales că suntem martori la marea nevoie de reabilitare a sectorului medical din România.

Israelul este un prieten de lungă durată al României și intenționăm să răspundem acestor nevoi și să oferim asistență israeliană în toate aceste direcții:

  • în infrastructură – oferind cele mai bune cunoștințe și practici pentru spitale și divizii medicale;
  • în servicii – cu experiența dovedită a sistemului HMO (Health Maintenance Organization);
  • în tehnologie – cu cele mai inovatoare dispozitive și, în mod regulat, prin colaborarea excelentă dintre ministerele noastre de sănătate.

de Roxana Maticiuc

Alte articole

TOP

Video

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: