Politici de Sanatate

Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” inaugurează „Panoul Sponsorului”

24 septembrie
17:48 2013

Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” inaugurează „Panoul Sponsorului”. Prima donaţie, în valoare de 50.000 euro, a fost făcută de către compania Energy Financing Team (EFT) şi a constat în 8 unităţi cardiotocograf materno – fetal cu staţie de monitorizare centrală, un aparat Hota cu sistem laminar de filtrare, prevăzut cu masă pentru montarea lamelor şi un microscop binocular, precum şi un aparat monitor cu funcţii vitale PVM 2701 Nihon Kohden Japonia, cu accesorii specifice.

„Demersul nostru de astăzi – de a ne îndrepta spre nevoile comunităţii, ajutând mamele şi bebeluşii – este unul cât se poate de firesc. Am ales Maternitatea Giuleşti pentru a dona echipamente medicale deoarece noi credem în şansa la viaţă a copiilor noştri. Această materintate a fost greu încercată şi este nevoie de sprijinul întregii comunităţi. Suntem convinşi că demersul nostru va fi continuat şi de alte companii din mediul privat. Apelul nostru, pe care îl adresăm tuturor, este să încercăm împreună să facem mai mult pentru copiii noştri. Să le oferim o şansă nu doar pentru viaţă, ci chiar pentru o viaţă mai bună”, a declarat doamna Aurelia Mocanu, director general EFT Romania.

 “Sperăm ca exemplul EFT să fie urmat şi de alte companii. Este un lucru ştiut, subfinanţarea sistemului de sănătate poate avea repercusiuni tragice. Astfel de donaţii pot salva vieţi”, a spus managerul spitalului, dr. Marcel Moisa.

Energy Financing Team România (EFT) este unul dintre cei mai importanţi furnizori privaţi de energie electrică pentru clienţii industriali din ţară. Grupul EFT, cel mai mare trader de energie din regiune, are 600 de angajaţi şi este prezent, prin filialele sale, în Germania, Lituania, Austria, Italia, Grecia, Ungaria, Slovenia, România, Bulgaria, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania şi Turcia.

Alte articole

TOP

Interviu dr. Mihaela Vlaiculescu

revista politici de sanatate-Republica Moldova

revista politici de sanatate

Abonează-te la newsletter

:
: