Politici de Sanatate

„Sistemul nostru este letal pentru bolnavul cronic“

21 decembrie
15:05 2017
„Sistemul nostru este letal pentru bolnavul cronic“

Interviu cu Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate și familie din Camera Deputaților

Predă istoria la liceu, este navigator medical pentru bolnavii cronici și se luptă în fiecare zi pentru dreptul la viață al pacienților dependenți de dializă, dar nu numai. Cândva, a fost și jurnalist, un microb care i-a rămas în sânge și sub influența căruia transmite și acum, prin toate canalele de comunicare, neregulile din sistemul de sănătate românesc. Dar dincolo de toate acestea, este și membru în Parlamentul României, o slujbă temporară, spune el, prin care speră să schimbe legea transplantului.  de  Roxana Maticiuc

Cine este Emanuel Ungureanu?

Sunt un om care a suferit foarte mult. De 16 ani mă ocup de niște copii și tineri dependenți de dializă și au fost niște ani cumpliți. Am lucrat un an și câteva luni ca asistent social la Institutul de Transplant din Cluj, însă eu m-am implicat atât de mult în viața acestor oameni încât am avut depresii, coșmaruri, din cauză că am mers cu ei până la groapă. Și poate că aici a fost o greșeală.

În 2007, am înființat Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta”. Bazele asociației au fost puse în contextul în care pentru Claudia Safta, o fetiță de 17 ani care avea nevoie de un rinichi și care era pe moarte, a apărut un transplant care i-a grăbit sfârșitul. Pentru că transplantul renal, dacă nu-l faci la timp, ori nu-l mai poți face, ori îți face mai mult rău decât bine. Am o relație foarte bună cu copiii mei, iubesc ceea ce fac, sunt și dascăl, predau istoria la liceu, am iubit întotdeauna oamenii și cred că din acest motiv am reușit să fiu bun la ceea ce fac.

Cum ați reușit să vă împărțiți timpul liber, mai ales excursiile, între copiii de la școală și cei de la asociație?

Cumva, am făcut un mix între cele două lumi, foarte mult timp. De exemplu, am fost la Auschwitz cu adolescenții mei și am luat și tineri care erau pe dializă. Acești tineri sunt dependenți de un aparat. La 48 de ore, merg să facă dializa, dar nu știu dacă se mai întorc. Faptul că ei au reușit să iasă din țară și că am putut să le aranjez dializa cu cardul european a fost extraordinar. Au ieșit niște prietenii extraordinare între adolescenții mei de la școală și cei din asociație. Din păcate, sunt singurul din țară care face acest lucru, care ia un grup foarte mare de tineri și îi mută în alt loc din țară.

A fost greu să faceți acest lucru peste hotare?

Lucrurile în străinătate sunt puțin mai specializate. De exemplu, în Creta am fost 70 de oameni din care peste 40 de copii erau pe dializă și unde am găsit un centru privat care se ocupă numai cu dializa de vacanță. Am fost primii români care au mers în vacanță și au făcut și dializa acolo. La 48 de ore veneau ambulanțele, îi luau de la hotel, îi duceau să își facă dializa, după care îi aduceau înapoi.

Din păcate, la noi în țară sistemul este letal pentru bolnavul cronic. Dacă nu mori din cauză că nu apuci să faci un transplant, mori cu infecțiile nosocomiale pe care le iei în spital sau mori din cauză că nefrologia pediatrică la noi este foarte slab dezvoltată. De exemplu, între Cluj și București nu există niciun nefrolog pediatru. Noi avem copii pe care îi dializăm la Cluj și care vin de la Satu Mare sau din Sibiu. Nefrologia pediatrică a intrat abia acum în curiculă ca  specialitate de rezidențiat, dar a început fără metodologie, fără materie de parcurs, iar cei care au intrat în rezidențiat nu știau practic după ce să învețe.

Cum ați hotărât să intrați în politică?

Este o slujbă temporară. Nu sunt de meserie politician. Sunt profesor, asistent social și jurnalist. Dar un deputat are o puternică componentă de reprezentare, iar eu intru foarte des în spitale cu camera, cu telefonul mobil și transmit pe pagina mea de facebook. Este modul meu de a comunica cu cei care m-au ales, cu cei care nu m-au ales.

Vorbiți despre problemele din sistem ca și când ele ar trebui rezolvate, iar cineva ar trebui să se ocupe de soluționarea lor. Însă din poziția pe care o ocupați dumneavoastră, sunteți unul dintre cei care trebuie să facă ceva. Cu ce soluții veniți?

Structural, sunt un „rezolvitor”. Ca asistent social, ți se prezintă o problemă pe care trebuie să o rezolvi, nu să o împingi mai departe la altcineva. Sistemul nostru legislativ este complet opus ideii de a rezolva vreo problemă. Primul lucru care mi s-a spus în Comisia de sănătate este că noi, de fapt, nu legiferăm și că de acest lucru se ocupă Guvernul, care nu trece, în principiu, decât ceea ce spun membrii lui. Noi am început să stăm la aceeași masă cu adevărat, să renunțăm la ideea de politicianism și să ajungem la un consens în urma unei analize pe care am făcut-o împreună pe problemele existente. În condițiile în care ziarul de campanie al PSD a fost, mai bine de jumătate, axat pe sănătate, din păcate, din cauza conjuncturii politice puține teme de sănătate au mai rămas în atenția publică. Prin urmare, nu s-au mai întâmplat lucruri cu adevărat semnificative pe zona de politici de sănătate.

Înțeleg faptul că dumneavoastră lucrați bine în echipă, dar faceți și opoziție?

Da, fac și opoziție pentru că merită, din mai multe puncte de vedere. Nu este normal ca tu, ca stat, să ai 5.500 de absolvenți de medicină și să scoți 4.000 de locuri la rezidențiat. Eu am explicat că de fapt noi, ca țară, școlarizăm de peste zece ani medici pentru alte țări. Paradoxul este că noi cheltuim 140 de milioane de euro anual pentru români care sunt tratați în afara granițelor, de multe ori tot de medici români în clinici străine, în condițiile în care un spital regional ar costa 150 de milioane de euro, după estimarea Băncii Mondiale. Deci noi cheltuim un spital regional în fiecare an și nu am fost în stare să facem unul timp de 27 de ani. Din păcate, oriunde te uiți, te lovești de rea-voință, de corupție și ticăloșie, avem ce critica de dimineața până seara. Problema este că timpul scurt pe care îl are un parlamentar de dimineața până seara nu și-l poate consuma doar criticând. Un parlamentar este dator să facă un serviciu comunității.

Munca dumneavoastră de asistent social, pe care încă o faceți în mod voluntar, seamănă foarte mult cu cea de navigator medical.

Navigatorul medical este o poveste care ar putea fi de succes, în sensul că sistemul medical ar avea mare nevoie, în acest haos birocratic, de oameni care să ia pacientul de mână și să-l conducă spre cea mai bună soluție pentru el, din punct de vedere medical. Din cauza faptului că medicii sunt supraîncărcați, navigatorul ar prelua și partea de comunicare sau ar facilita comunicarea dintre medic și pacient. Ne lovim însă de aceeași problemă: ministerul este de acord cu orice nu înseamnă bani în plus la buget. Pentru că asta înseamnă să mergi la Ministerul Educației, fiind în nomenclator trebuie să faci o curriculă, să introduci o disciplină distinctă, să formezi profesori, iar toate acestea înseamnă o muncă de sistem care presupune și bani. Iar statul, pe Sănătate, din păcate tot timpul spune că nu are bani.

Alte articole

TOP

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: