Politici de Sanatate

Sănătatea ficatului – Relaţia medic şi pacient în societatea actuală

07 octombrie
13:24 2013
Sănătatea ficatului – Relaţia medic şi pacient în societatea actuală

Incidenţa cancerului hepatic a crescut în întreaga lume. Cei care au dat cifre exacte în acest sens sunt  SUA, care au constatat chiar o dinamică fără precedent a creşterii numărului acestor cazuri. De unde provine această creştere? În primul rând, în urma infectiei cu virus hepatitic C. Apoi, din aşa-zisul ficat gras. Se pare că omenirea, în acest moment, a reuşit să controleze o bună parte a bolilor de inimă, respectiv infarctele de miocard, dar nu a putut să facă acelaşi lucru şi cu virusurile hepatitice. Din nefericire, nu poate fi prevenită contractarea hepatitei cu virus C, pentru că nu avem vaccin, dar partea bună este că afecţiunea poate fi tratată eficient”, a declarat prof. dr. Mihai Voiculescu, Clinica de Nefrologie şi Medicină Internă, Institutul Clinic Fundeni Bucuresti, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (4-5 octombrie 2013, Braşov).

 Tema centrală a acestui eveniment a fost: „Sănătatea ficatului – Relaţia medic şi pacient în societatea actuală”. Ca urmare, lectorii şi-au adaptat prezentările în faţa auditoriului (pacienţi, susţinători ai acestora, cadre medicale de alte specializări decât cele pe boli infecţioase, studenti la Medicină) astfel încât să surprindă aspectele actuale în managementul afecţiunilor hepatice cronice şi cum pot fi ajutaţi pacienţii să ducă o viaţă normală.

Totodată, conferinţa a pus accent pe modul în care medicii si pacienţii, reuniţi în asociaţii, pot contribui, lucrând împreună, la încurajarea testării pentru hepatită şi a unei urmăriri corespunzătoare a bolii.

S-au dezbătut subiecte pe teme precum: infectiile cu virusurile hepatitice și întrebările pe care le au pacienții în viața de zi cu zi, rolul asociaţiilor de pacienţi, medicină personalizată la pacienții cu hepatite, comportamentul corect, ca stil de viată, al pacientului cu hepatită cronică, rolul psihologului în viața unui pacient cu hepatită, relaţia între ONG-uri şi autorităţi.

A fost „o conferință benefică tuturora – medici, pacienți, aparţinători, societate civilă. Spun benefică, deoarece în România lipsa oricărei forme de screening, duce la depistarea tardivă a hepatitelor, atunci când costurile tratamentului sunt mari, iar șansele de vindecare ale pacienților, scad. Toate informațiile oferite la această conferință, nu fac decât să aducă un plus în resposabilizarea societății civile, dar și luarea unor decizii ferme în depistarea și tratarea hepatitelor”, a adăugat Cezar Irimia, președintele APCR.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

Editii speciale

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: