Politici de Sanatate

România, pentru a doua oară gazda Congresului Mondial IASGO 2013

20 septembrie
16:23 2013
România, pentru a doua oară gazda Congresului Mondial IASGO 2013

Al 23-lea Congres Mondial al Asociaţiei Internaţionale a Chirurgilor, Gastroenterologilor şi Oncologilor are loc la Palatul Parlamentului şi se desfăşoară în perioada 18 – 21 septembrie.


După succesul înregistrat în cadrul celui de-al 17-lea Congres Mondial IASGO din anul 2007, România este din nou gazda acestei prestigioase manifestari stiintifice la care va participa o elită internațională formată din 250 de participanți veniți din 35 de țări.

Este pentru a doua oară când Congresul IASGO are loc la Bucureşti, ceea ce este o mare onoare de a găzdui un asemenea eveniment”, a subliniat prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Congresului IASGO 2013.

Acest eveniment emblemă reunește profesioniști de top ai medicinei mondiale din domeniile chirurgiei, gastroenterologiei și oncologiei, care vor susține zilnic conferințe, workshopuri, demonstrații live, prezentări de cazuri clinice si dezbateri, cu scopul declarat de a contribui și de a adăuga noi valențe domeniilor în care activează, înlesnind în mod cert o serie de succese notabile în folosul pacienților.

Pioneri ai transplantului hepatic, la nivel mondial, au luat parte la Congresul din acest an, subiectul transplantului de ficat fiind un subiect de maxim interes în agendă. La dezbateri vor lua parte mai mulţi savanţi care fac parte din istoria vie a transplantului de ficat, ca de exemplu:

*Prof. Cristoph Broelsch – a introdus în practica mondială transplantul de ficat de la părinte la copil

*Prof. Masatoshi Makuuchi – a introdus transplantul de ficat de la adult la adult

*Prof. Henri Bismuth – a introdus transplantul cu ficat redus şi a avut contribuţii importante în transplantul cu ficat împărţit, precum şi alte tipuri de transplant.

La eveniment va participa şi Prof. Victor Velculescu, figură remarcabilă a cercetării ştiinţifice internaţionale care a revoluţionat medicina, după ce a pus la punct primul test genetic din lume care indentifică semnătura genetică a tumorilor.

La ora actuală, profesorul Victor Velculescu este unul dintre cei mai mari specialişti în oncogenomică şi asta o dovedeşte lucrările publicate în reviste prestigioase. Am satisfacţia de a anunţa că o lucrare a profesorului Velculescu la care a participat şi Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni va apărea, în curând, în revista Nature. Este o dovadă a ceea ce înseamnă colaborarea cu reputaţi specialişti, Congresul IASGO fiind o ocazie de a întări legăturile cu diaspora românească, cu centrele de cercetare din străinătate”, a declarat prof. dr. Irinel Popescu.

În cadrul acestui Congres, va fi marcată împlinirea a 50 de ani de la realizarea primului transplant hepatic din lume la Denver, în 1963 de către prof. Thomas Starzl.

* Prof. dr. Irinel Popescu, autorul primului transplant hepatic din ţara noastră, a efectuat încă o intervenţie de acest tip, cel de al 93-lea procedeu de transplant efectuat de la începutului anului, în cazul unei paciente cu hepatita C, donatorul fiind un tânăr. “Hepatita C este una dintre indicaţiile de transplant cele mai dificile, deoarece nu sunt mijloace de a lupta cu virusul C. Si, din păcate, după transplant, virusul persistă, de aceea este important ca ficatul să fie de la un donator tânăr, în perfectă stare, ca să reziste unui potenţial atac viral”, a explicat profesorul Irinel Popescu.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

Abonează-te la newsletter

:
: