Politici de Sanatate

Provocările unui manager de spital public: lipsa de specialiști pentru echipamentele moderne și birocrația

12 mai
13:20 2017
Provocările unui manager de spital public: lipsa de specialiști pentru echipamentele moderne și birocrația

Interviu cu dr. Anca Lidia Kajanto,  Managerul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București (IOB)

Deși mulți specialiști migrează în sistemul medical privat, uneori sunt și excepții, dr. Anca Lidia Kajanto fiind una dintre ele. După 10 ani de activitate la conducerea unei clinici private, dr. Kajanto a preluat, în decembrie 2016, conducerea Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București (IOB), convinsă că va putea eficientiza activitatea instituției medicale, în ciuda numeroaselor probleme din sistemul medical, mai mult sau mai puțin cunoscute.

Sunteți manager al IOB de la sfârșitul lui 2016. Care sunt cele mai mari provocări pentru un manager de spital de stat?

Vin dintr-un mediu unde puteam să fac multe lucruri, dar în spitalul public sunt limitată, ca manager. Pentru partea de organizare trebuie să cer aprobarea ministerului pentru fiecare etapă; personalul este plătit după o grilă stabilită de Ministerul Sănătății și nu pot recompensa suplimentar performanța angajaților, atât din compartimentul administrativ, cât și în plan medical. În timp ce în mediul privat personalul este plătit în funcție de competență și, mai ales, în funcție de eficiență, într-un spital public toată lumea este plătită la fel, singura diferență fiind gradul profesional. Un angajator privat nu își poate permite să mențină un medic care tratează puțini pacienți, pe când în spațiul public ești obligat să îl păstrezi. De asemenea, sunt secții care nu-și fac indicatorii asumați prin contractul cu Casa de Sănătate, dar care, din diverse motive, nu pot fi reorganizate.

Cum ar putea fi implementată experiența mediului privat într-un spital public?

Vin după 10 ani de privat și pot să vă spun că nici acolo lucrurile nu stau pe roze, pentru că privatul a împrumutat, în parte, modelul de la stat. Singurul lucru bun este că încearcă să-și facă un buget echilibrat și să controleze achizițiile: orice echipament este cumpărat prin negociere directă cu furnizorii. În schimb, la stat achizițiile se fac prin licitații electronice, depersonalizate, care sunt realizate într-un cadru legislativ complicat și, astfel, apar foarte multe probleme și întârzieri. Ca dovadă, vin teancuri de contestații, lucru care nu se întâmplă în privat.

Pe de altă parte, în mediul privat se muncește mai mult, medicii sunt plătiți după indicatori de performanță, la fel și personalul mediu. În ceea ce privește  personalul de suport, nu sunt mari diferențele de salariu, însă celor din privat le este teamă că pot fi schimbați mai ușor.

Oncologia este un program bine susținut de stat (față de alte afecțiuni), însă există încă foarte multe probleme.

La Programul Național de Chimioterapie stăm destul de bine, pentru că avem un istoric și pentru că există bugete, dar stăm foarte prost la Programul Național de Radioterapie, unde, în primul rând, nu avem o rețea de radioterapie la nivel național. În al doilea rând, program național de radioterapie s-a realizat numai pentru pacienții tratați în regim de spitalizare de zi. În IOB, pacienții care sunt internați stau în pat, iar Casa de Sănătate nu decontează regimul hotelier. Se cheltuie mult mai mulți bani cu un pacient care stă în pat în regim de spitalizare continuă, pentru că de la Casă se decontează o sumă fixă pentru întregul episod de spitalizare. Astfel, pentru o cură de radioterapie de 5 săptămâni nu primesc mai mult de 3.000 de lei. În schimb, dacă același tratament s-ar realiza în regim de spitalizare de zi, suma s-ar putea dubla sau tripla chiar, pentru că plata este prin tarif pe ședință. Deoarece, în medie, sunt 20 de ședințe de radioterapie, chiar 35 în cazul cancerului de prostată, acest sistem de plată este mai rentabil. Acesta este și motivul pentru care s-au dezvoltat atât de mult rețelele private, ceea ce nu este un lucru rău, însă acestea ar trebui dezvoltate în jurul unor centre de excelență sau al unor centre metodologice precum institutele oncologice. Pentru pacienți, este bine că au o alternativă: să meargă în privat. Însă pacientul grav, cu numeroase complicații și comorbidități, sau cel aflat în faza terminală tot în sistemul public va ajunge.

În acest context, cât de important este proiectul cu Banca Mondială?

Acest proiect va permite achiziționarea de echipamente performante, însă este nevoie și de personal ultraspecializat, formarea medicilor fiind un proces de lungă durată. Iar salariul maxim al unui medic specialist ajunge, în prezent, la 3.000 de lei în sistemul public, pe când la privat acesta poate fi în jur de 4.500 de lei, la care se adaugă diverse bonusuri pentru performanță. Medicii vor prefera să lucreze în privat pentru că acolo au echipamente performante, proceduri clare de lucru și nu sunt obligați să facă partea de birocrație, atât de des întâlnită în sistemul public. În privat, pentru completarea dosarului medical al pacientului există softuri specializate, personal dedicat care se ocupă de completarea documentelor medicale, iar medicii doar supervizează.

Revenind la proiect, problema noastră este că nu vom avea specialiștii care să lucreze cu acele echipamente. Fizicienii, de exemplu, care sunt cei mai importanți în radioterapie, sunt și cel mai prost plătiți. Încerc acum să aduc din privat doi experți, să-i conving să se întoarcă la stat, pentru a putea face upgrade-ul echipamentelor.

Care sunt planurile dvs. pentru IOB în perioada următoare?

Îmi propun să dezvolt fluxurile de pacienți pe Oncologie, să actualizez diversele proceduri operaționale, pentru ca bolnavii să nu mai stea la coadă. Aș vrea să dezvolt o recepție medicală, adică exact ce am avut în privat, un centru de informare a pacientului etc. Aș vrea să avem o stație de diluție, pentru a putea optimiza prepararea tratamentului de chimioterapie. De asemenea, trebuie să reorganizez partea hotelieră, pentru că pe pacient îl interesează și condițiile hoteliere, și dacă mâncarea este bună. Din chestionare reiese că pe pacienți îi interesează dacă le-a acordat atenție medicul sau asistenta, dacă au fost bine primiți încă de la recepție etc. Tocmai de aceea, încercăm să implementăm în toate cabinetele sistemul cu bonuri de ordine de la ambulatoriu. De asemenea, vreau să separăm partea de spitalizare de zi de cea continuă. Peste tot pe unde am fost în străinătate, aceste fluxuri sunt total separate și nu se intersectează pacienții, investigațiile sunt separate. În plus, mi-aș dori ca toate analizele de laborator să se realizeze aici, iar asta înseamnă să avem echipamentele necesare. Aici este o altă diferență față de mediul privat, unde toate echipamentele se iau în comodat, pe când la stat este nevoie de licitație, acord-cadru etc., cu toate complicațiile care decurg de aici.

Pacienții oncologici sunt suprainvestigați, dar până să se ajungă la o decizie terapeutică corectă este prea târziu. Deși oncologia este o specialitate care necesită muncă de echipă și decizia terapeutică trebuie luată în echipă, foarte rar pacienții sunt consultați într-un TUMOR BOARD. Sper să putem implementa acest sistem și în Institut, iar pacientul să primească o decizie corectă și chiar o a doua opinie tot la noi în spital, chiar și de la specialiști externi, prin sistemul de telemedicină.

Va exista posibilitatea efectuării testelor genetice în cadrul Institutului?

Îmi doresc să fac aceste investigații genetice, iar IOB-ul are un departament de cercetare. Din păcate, cercetătorii trăiesc doar din proiectele lor, salariile fiindu-le asigurate de Ministerul Cercetării. Institutul pune la dispoziție spațiile și partea de utilități. Nu avem bani pentru dotarea laboratoarelor de cercetare. Încercăm să aplicăm la niște proiecte, însă este foarte greu din cauza birocrației, care este tipic românească, și nu din cauza  finanțatorului extern.

Cum s-a simțit, la nivelul IOB, desființarea comisiilor de specialitate
ale Casei de Sănătate?

Destul de greu, deoarece medicii din teritoriu sunt mult mai reticenți să prescrie medicamente. Mulți pacienți au început să vină către Institut pentru a primi continuitate la tratamentele inițiate în teritoriu sau pentru inițieri. Noi am implementat un sistem cu o evidență distinctă pe toate tipurile de medicamente cu aprobare, însă a funcționat destul de greu. Un alt impediment este aprovizionarea deficitară a farmaciilor cu circuit închis cu aceste molecule care, în mare parte, iau calea exporturilor paralele și, astfel, nu sunt onorate comenzile, deși există contracte și acorduri-cadru.

Alte articole

TOP

Video

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: