Politici de Sanatate

Provocări în diagnosticarea cancerului la femei

28 februarie
13:00 2017
Provocări în diagnosticarea cancerului la femei

63% dintre medicii ginecologi susțin că nivelul scăzut de educație al pacientelor este principala provocare cu care se confruntă în diagnosticarea cancerului de sân, de col uterin și ovarian.

Mai mult, medicii de familie consideră lipsa gratuităţii drept principalul motiv pentru care româncele evită efectuarea investigațiilor medicale pentru depistarea precoce a acestor trei tipuri de cancer. Datele fac parte din studiul „Afecțiuni oncologice feminine în România“, inițiat de Coaliția pentru Sănătatea Femeii, proiect al Fundației Renașterea. Conform cercetării, peste 89% dintre medici realizează sau recomandă femeilor investigații pentru depistarea precoce a cancerelor.

Campanii de educare

Același studiu reliefează, însă, faptul că 52% dintre românce nu cunosc ce programe sunt disponibile pentru prevenția și depistarea în stadiu incipient a cancerelor.

„Lipsa informării și a banilor produc adevărate drame în rândul femeilor din România. Studiul inițiat de Coaliția pentru Sănătatea Femeii arată că multe dintre românce nu știu ce metode de depistare precoce au la dispoziție și nici la ce specialiști să apeleze. În aceste condiții, multe dintre femeile care suferă de cancer de sân, de col uterin sau ovarian sunt diagnosticate foarte târziu, când șansele de vindecare sunt substanțial reduse. Însă atât medicii, cât și pacientele evidențiază aceleași bariere în ceea ce privește accesul la programe de screening. Acesta trebuie să fie punctul de pornire în implementarea unor campanii de educare cu privire la necesitatea efectuării de investigații sau controale medicale periodice, dar și al unor programe care să faciliteze accesul gratuit la acestea. În acest sens, ne dorim să colaborăm cu autoritățile pentru implementarea unui program național de screening pentru cancerul de sân și spre a găsi soluții de promovare eficientă a programului național de screening pentru cancerul de col“, susține Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea.

Cele mai multe dintre femei menționează că succesul oricărui program de depistare precoce a unei forme de cancer depinde de gratuitatea investigațiilor, de promovarea lui intensă și de disponibilitatea sa la nivel național.

Coaliția pentru Sănătatea Femeii

Iniţiată de Fundaţia Renaşterea şi gândită ca un parteneriat strategic între ONG-uri, companii, medici, asociații ale pacienților, precum şi instituţii publice, Coaliția pentru Sănătatea Femeii are ca obiective stabilirea prevenției și diagnosticării precoce a cancerelor ginecologice și mamare drept prioritate, prin implementarea unui program național de screening pentru cancerul de sân, promovarea programului național de screening pentru cancerul de col uterin și creșterea gradului de informare asupra necesității controalelor periodice în cazul cancerului ovarian.

Alte articole

TOP

revista politici de sanatate

revista politici de sanatate-Republica Moldova

OncoGen

Abonează-te la newsletter

:
: