Interviu cu dr. Renică Diaconescu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate, Senatul României, șeful secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina
Dumneavoastră aveți un proiect de suflet, o inițiativă legislativă pentru care vă luptați. Despre ce pacienți este vorba?
„Dreptul la viață” se numește proiectul și este adresat, în general, oamenilor tineri care suferă o intervenție chirurgicală după un accident vascular hemoragic și urmează o recuperare ani întregi sau poate că ajung într-o stare vegetativă. Și aici începe marea problemă, pentru că spitalele nu pot să-i găzduiască. Va fi o inițiativă legislativă pe care o vom lansa în luna mai și probabil că vor fi lângă noi foarte mulți aparținători ai unor astfel de cazuri sau care au trecut prin astfel de situații și n-au găsit rezolvare.
Nu există un program pentru astfel de cazuri. Uneori, stau câte doi sau trei ani și trăiesc din mila sau din bunăvoința unor medici care îi „ascund” pur și simplu prin spitale, încercând tot felul de tertipuri, transferându-i dintr-o secție în alta sau din terapie intensivă la neurologie, cum a fost cazul nostru.
Să înțeleg că inițiativa a plecat de la o nevoie concretă?
Da, am avut un caz, băiatul unui medic din Slatina, care, după o intervenție, a plecat în Germania și de acolo a venit, după costuri uriașe de recuperare, în stare vegetativă și nu se găseau soluții de găzduire a acestui tânăr. L-am cazat la noi, în Spitalul Județean Slatina, în terapia acută a neurologiei, dar, din păcate, astfel de cazuri cu infecții intraspitalicești nu poți să le ții la un loc cu ceilalți. Și atunci am dezafectat un salon de la o altă secție. Dar acest bolnav nu merge pe o recuperare normală. El este intubat, are sondă de alimentație prin gastrostomă, are sondă urinară. Deci îi trebuie o îngrijire aproape de terapie intensivă. De aceea vreau să propun un program național și un registru național pentru astfel de cazuri, să se aloce în fiecare spital județean cel puțin cinci, șase paturi sau un compartiment fie în cadrul secției, fie la terapie intensivă, fie la neurologie. Dar, după estimările mele, și acum, la Congresul de Neurologie, vom înainta o lucrare științifică făcută de noi pe o statistică de 13.000 de pacienți în 10 ani. Vom arăta că astfel de cazuri sunt destul de importante și că pun în dificultate secțiile de urgență, pentru că nu pot fi ținuți acolo, având în vedere costul foarte mare. Fără un program național, acești pacienți nu pot fi îngrijiți. Mai ales că nu poți să-i decuplezi și nu poți să hotărăști că, gata, îi lași să moară și îi decuplezi de la aparate. A fost cazul unui copil din Franța care a ajuns până la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Medicii voiau să-i întrerupă alimentația la cererea unei rude. După părerea mea, lunar, la nivel național, sunt peste 100 de pacienți care mor din cauza lipsei de perspectivă.
Ați vorbit până acum de copii și de tineri.
Vorbim despre AVC hemoragic care apare prin malformație vasculară sau prin anevrism și care apare la vârste mai tinere. Dar acest lucru nu exclude persoanele în vârstă. Sunt oameni care suferă un AVC la 70-80 de ani, ajung într-o stare vegetativă și familiile nu doresc să îi abandoneze, și, atunci, ca medic, ești pus în mare dificultate: ce faci, unde îi trimiți? Astfel de cazuri trebuie reglementate printr-o lege.
Există șanse de recuperare a unui asemenea pacient? Să iasă din starea vegetativă și să se refacă?
Foarte rar, dar nu ai dreptul să nu-l lași să trăiască și tocmai din acest motiv numesc această inițiativă „Dreptul la viață”.
Ați făcut o estimare a costurilor per pacient? Ce fonduri ar fi necesare pentru acest program?
Am făcut o estimare și fondurile nu sunt foarte mari. Am comparat chiar și cheltuielile care au fost în alte țări pentru astfel de cazuri. Cred că am rămas singura țară care nu acordă atenție acestui caz.
Ce alte proiecte mai sunt în atenția Comisiei de Sănătate din Senat?
Noi ne dorim să începem implementarea acelui program de prevenție cardiovasculară pe care l-am trecut și în programul de guvernare, dar care încă nu a luat startul.
Sunt foarte multe proiecte de care ne ocupăm, pentru că, din fericire, foarte mulți dintre noi, cei din Comisie, suntem implicați în actul medical. Așa cum ați văzut, majoritatea lucrează și este un lucru benefic pentru că venim cu informațiile de jos. Până acum, în vechiul sistem, cred că în Comisia de Sănătate nici nu erau medici. Acum însă, fiecare dintre noi vine pe o anumită specializare și, cumulând, oferim o imagine corectă și concretă a situației medicinei românești. Și dacă vorbim despre proiecte, pe neurologie s-a lansat un program, în urmă cu doi ani, pentru AVC, dar, din păcate, a rămas pe hârtie. Astfel de unități nu s-au putut crea, deși ar fi fost foarte simplu. Majoritatea spitalelor județene sunt dotate cu tomograf, medicamentele există, specialiști sunt și sunt foarte bine pregătiți, deci se poate implementa.
Iar acest lucru de cine depinde?
Depinde de Ministerul Sănătății. Și am discutat și cu profesorul Ovidiu Băjenaru, și cu profesorul Dafin Mureșanu să facem presiuni ca astfel de unități să apară măcar în fiecare spital județean. Este trist că am rămas în urmă cu acest lucru. Sunt multe de făcut și cred că s-a pierdut foarte mult timp. Nu există o asociație, nu sunt luați în evidență, nu există un registru cu astfel de cazuri. Lucrurile au fost neglijate.
Cum vedeți propunerea noului guvern de mărire a salariilor din Sănătate?
Au fost foarte multe inadvertențe pe care a trebuit să le corectăm, mai ales la sporurile care s-au dat medicilor. N-au fost gândite după un anumit plan, ci în funcție de cine a vrut și cine n-a vrut să ia sporul, în funcție de specializare. Erau specializări care luau sporuri până la 75% sau chiar până la100% și altele care nu primeau deloc, și s-au încetățenit de-a lungul timpului, dar fără să aibă o logică. Domnul ministru a înțeles și a prorogat termenul de implementare a sporurilor. Probabil că vor fi discutate și de noi în comisie, pentru că noi propunem un alt sistem de acordare a acestor bani: și pe verticală, și pe orizontală. Pe verticală înseamnă că într-un fel vei plăti medicul dintr-un spital orășenesc și într-un alt fel pe cel din spitalul de urgență județean sau pe cel dintr-o clinică universitară. Apoi, pe orizontală ar trebui să conteze gravitatea sau pericolul la care te expui în fiecare specializare. Nu poți să faci pentru chirurgie plastică sau arși sporuri de 100%, iar pentru terapia acută de neurologie, unde bolnavul este grav, trebuie să-l aspiri, să-l alimentezi, să nu dai niciun spor.
