Politici de Sanatate

Proiect al Comisiei de Sănătate pentru centre județene de tratament al AVC

10 iulie
18:00 2018
Proiect al Comisiei de Sănătate pentru centre județene de tratament al AVC

Accidentul vascular-cerebral (AVC) reprezintă cauza principală de morbiditate și dizabilitate pe termen lung în lume, iar schimbările demografice ce au loc în Europa vor duce cel mai probabil la o augmentare atât a incidenței cât și a  prevalenței. Are un impact major asupra sănătăţii publice prin costurile enorme pe care le implică spitalizarea şi managementul unui astfel de pacient, cât şi prin reducerea productivităţii, fiind o afecţiune ce poate lasă în urma ei invaliditate severă.

Comisia de Sănătate a Senatului a lansat în dezbatere un proiect care prevede înfiinţarea în spitalele judeţene de urgenţă de centre pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular-cerebral acut. Proiectul stipulează înființarea acestor centre în fiecare spital de urgență, unitățile urmând a fi gradate astfel: gradul 2 pentru cele care vor fi de primă intervenţie, gradul 1 pentru cele de elită unde se vor face operaţii complexe.

În România, peste 65.000 de persoane suferă anual un AVC, iar 54.000 mor. Specialiștii Comisiei au atras atenția că în România, o țară unde mortalitatea prin AVC ajunge la 90% dintre pacienții afectați, accesul la cele mai noi tehnologii medicale utilizate pentru tratamentul și prevenirea complicațiilor bolii este sub standardele europene. ”În prezent, sunt înființate doar 10 unități specializate în tratamentul AVC, acoperind 7 mari orașe din România: București (4), Iași, Suceava, Tg. Mureș, Cluj, Oradea, Timișoara, comparativ cu Bulgaria care are 20 de unități la o populație de 9 milioane de locuitori”, a spus dr. Renică Diaconescu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate și inițiator al proiectului.

Potrivit datelor oficiale, în Europa există discrepanțe uriașe în ceea ce privește procentul de pacienți cu AVC tratați în unități specializate: de la mai puțin de 10% în România și Bulgaria, până la 85% în Suedia . Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca, până în 2030, procentul de pacienți cu AVC tratați în centre specializate să atinga 90%. Până în 2030, în România se estimează o creștere a incidenței AVC cu 24% și o creștere a numărului de decese de peste 34%.

”Proiectul pe care îl propunem este un proiect de lege de urgenţă, spunem noi, pentru că accidentul vascular-cerebral a devenit în România tot mai pregnant şi, din păcate, nu îi acordăm atenţia necesară intervenţiei de urgenţă. Dacă un AVC apare la un pacient aflat la distanţă foarte mare de aceste centre, şansele lui de supravieţui sau de a rămâne fără deficit motor sunt minore. Fereastra de intervenţie pentru un accident vascular este de trei ore şi jumătate. Dacă în acest interval nu introduci substanţa care să facă tromboliza, pacientul va fi tratat clasic şi va rămâne cu un deficit motor pentru toată viaţa sau va deceda”, a explicat senatorul.

Fostul ministrul al Sănătăţii, prof. univ. dr. Florian Bodog, a arătat că sunt foarte importante aparatele Computer – Tomograf pentru implementarea acestui program în toată ţara. ”Avem nevoie de aceste CT-uri şi de pregătirea medicilor, care va dura două săptămâni. În secţia de neurologie se vor aloca 10-15 paturi pentru unitatea de stroke. Sunt spitale care au unitate de terapie acută, aceasta se poate transforma imediat în unitate de stroke. Asta înseamnă o unitate dotată cu monitoare, paturi, o infirmieră şi o asistentă alocată fiecărui pacient. Pe lângă neurologi, mai sunt necesari kinoterapeuţi, logopet, însă sunt pentru recuperare. În unităţile de gardă vor fi necesari neurologi. Pentru spitalele judeţene avem suficienţi neurologi”.

Valentina Grigore

Alte articole

TOP

Video

revista politici de sănătate

Abonează-te la newsletter

:
: